Ieri, de 24 Ianuarie 2015, de Ziua Unirii, am fost la Iaşi, pentru a participa la avansările didactice a doi colegi şi prieteni foarte buni: conf. univ. dr. Dorin Popa a devenit profesor, iar lect. univ. dr. Ştefania Bejan a devenit conferenţiar. Amândoi candidaţii au îndeplinit, “cu asupra de măsură”, cum se spune acum, cu o expresie care nu-mi place deloc, criteriile stabilite de legislaţia în vigoare, pentru promovare.
Fiecare plecare la Iaşi îmi creează o stare de euforie, pe care nu o poate anula nici oboseala drumului, nici peisajul uneori uşor mohorât (cum a fost acum) al vremii de afară. Oraşul acesta, care emană poezie la fiecare pas, îmi este drag din primul an de facultate (1976), când am participat la o ediţie a Colocviilor Eminescu, organizate în “Iaşii vechilor zidiri”. Trei lucruri reţin de atunci: expozeul lui Ion Iliescu (care era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al PCR), la deschiderea Colocviului, în sala Teatrului Naţional (nu ştiu dacă şi atunci purta numele lui Vasile Alecsandri), total atipic prin limbaj şi atitudine (ar trebui să caut detaliile surprinse în jurnalul meu de atunci), întâlnirea efectivă cu marele Profesor Constantin Ciopraga (care mi-a dat un autograf pe volumul Literatura română între 1900-1918, Editura Junimea, Iaşi, 1970) si cu poetul George Lesnea
Voi vorbi cu alt prilej despre profundele mele realţii cu acest om extraordinar, care mi-a prefaţat prima mea carte cu însemnări jurnalistice (Peregrin prin Europa. File de jurnal: Viena, Praga, Varşovia, Budapesta. Cuvânt înainte de Constantin Ciopraga, membru al Academiei Române, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1998), care mi-a publicat toate scrisorile pe care i le-am adresat de-a lungul anilor (începâned cu prima pe care i-am trimis-o, când eram elev de liceu la Luduş, în urma apariţiei monografiei Hortenisa Papadat-Bengescu, în 1973). Ale profesorului către mine au fost publicate în volumul întocmit de un alt coleg şi prieten bun, Mircea A. Diaconu, în volumul Constantin Ciopraga 85. Dosarul unei existenţe, Editura Universităţii din Suceava, 2001.
Al doilea moment de neuitat al primei mele vizite la Iaşi, acum 40 de ani, l-a constituit vizita pe care i-am făcut-o lui George Lesnea, fostul tipograf ajuns poet de curte (generaţia mea a învăţat din manuale cunoscuta lui poezie dedicată partidului: „Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare.” Am aflat dintr-o lucrare memorialistiocă faptul că poetul ar fi spus că această poezie este, în fond, o poezie religioasă, în care cuvântul Dumnezeu a fost înlocuit cu cuvântul Partid). Ar fi încă un exemplu al luptei poeţilor cu cenzura (titlul unui articol pe care vreau să îl pregătesc pentru România literară).
De notat că atunci când Regele Carol al II-lea era sărbătorit pentru 10 ani de Domnie, în ediția din 1 iunie 1940 a revistei Însemnări ieșene, sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa, George Lesnea publica poezia Cântec pentru Regele nostru, în care apăreau următoarele versuri:
„Tu ne ești Părintele
Ți-s de foc cuvintele
De prin toate luncile
Îți sfințim poruncile
Ești podoaba ramului
Răsăritul neamului!”
Ȋn 1975 nu ştiam de aceste versuri, dar şi dacă le ştiam, acestea nu m-ar fi împiedicat să îl apreciez pe George Lesnea nu pentru poeziile dedicate Regelui Carol al II-lea sau Partidului (mă rog, lui Dumnezeu!), ci pentru excepţionalele sale traduceri din Esenin, care le depăşesc cu mult pe cele realizate de Zaharia Stanciu sau, mai târziu, de Ioanichie Olteanu.
George Lesnea mi-a oferit un autograf pe un volum de versuri, probabil Poeme patriei, apărut în colecţia “Columna” a Editurii Militare, cu un an în urmă (1975). Apoi m-a invitat să-mi arate principalele obiective culturale ale Iaşilor. Ce răsfăţ cultural şi sufletesc pentru studentul care eram! Sunt convins că în memoriile pe care mi le pregătesc, Viaţa ca un dar, aceste întâlniri admirabile vor fi amplu reflectate.
La Colocviul Eminescu am remarcat doi tineri studenţi, care vor deveni personalităţi importante ale literaturii şi culturii naostre: Ioan Holban şi Dan C. Mihăilescu (viitorul nostru invitat, la cel de-al IV-lea Simpozion Naţional de Jurnalism de la Cluj, din octombrie 2015).
Revenind la prezent, odată ajuns în Gara din Iaşi, l-am revăzut aievea, pe peron, pe acad. Constantin Ciopraga, care, în toamna anului 2007, m-a aşteptat, la acea oră matinală, pentru a mă conduce la hotel (era împreună cu fiica domniei sale, Doamna Marga Ciopraga). Mergeam la Iaşi, împreună cu Doina şi cu studenta Raluca Deac, pentru lansarea volumului de Interviuri Constantin Ciopraga, ultima carte antumă a lui Constantin Ciopraga, despre care Ioan Holban va scrie în Evenimentul de Iaşi (1 dsecembrie 2007) aceste frumoase cuvinte: “Cu totul remarcabilă iniţiativa lui Ilie Rad şi a Editurii clujene Limes, condusă de poetul Mircea Petean, de a tipări o serie de volume unde adună interviuri, note, articole risipite în presă, fragmente autobiografice – o întreagă papirosferă a unor personalităţi care au marcat istoria literaturii noastre contemporane; este bine şi pentru studenţi – <<actori>> importanţi ai proiectului, care, făcându-şi stagiul în bibliotecă, primesc astfel informaţii directe despre evoluţia culturii noastre în secolul trecut (marea majoritate a volumelor cuprinde o perioadă vastă, de circa cincizeci de ani); este la fel de bine şi pentru autorul de pe copertă, care se fixează în conştiinţa publicului par lui-même“.
Revenind acum la prezent, mi-a făcut mare plăcere revederea cu Dorin şi cu Alina, cu doamna Ştefania Bejan (fusesem membru în comisia de doctorat a dânsei), iar la decanat cu profesorul Codrin Liviu Cuţitaru, un savant autentic, pe care îl admir pentru activitatea ştiinţifică, literară, culturală, publicistică şi managerială, care, extrem de afabil, mi-a confirmat primirea coletului trimis săptămâna trecut, cu cele două titluri: 1. Ion Brad, Ilie Rad, Dialoguri epistolare săptămânale, din iarnă până-n vară (ianuarie-iunie 2014), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, şi 2. Ion Brad, Poetul şi criticii săi, antologie, 3 vol., Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, pe care le-a direcţionat, aşa cum doream, spre fondul de carte al bibliotecii Facultăţii de Litere. I-am oferit un exemplar din volumul Jurnalismul tradiţional şi New Media (Tritonic, Bucureşti, 2014), cu textul excepţionalei conferinţe susţinute, la Cluj-Napoca, în toamna anului 2014, de către domnul Horia-Roman Patapievici.
Apropo de domnul Patapievici, în recenta carte, Seniorul Corneliu Coposu, Humanitas, 2014, avându-i ca editori coordonatori pe Cristian Fulger, nepot de soră al lui Corneliu Coposu şi vicepreşedinte al Fundaţiei “Corneliu Coposu”, şi pe Tudor Călin Zarojanu, jurnalist şi scriitor cunoscut, carte pe care am avut onoarea de a o prezenta, la invitaţia Librăriei Humanitas, există un pasaj extraodinar. E vorba de sugestiva comparaţie pe care o face domnul Horia-Roman Patapievici între o pagină din romanul Noaptea de Sânziene, al lui Mircea Eliade, şi ceremonia funebră de la moartea lui Corneliu Coposu: întoarcerea în ţară a sufletelor soldaţilor ucişi la Cotul Donului: ţăranii ieşiţi noaptea la malul apei cu lumânări aprinse, spre a însemna cu lumina lor drumul de întoarcere acasă, iar armata de suflete venind pe firul apei după această lumină, amestecând-şi freamătul întoarcerii cu zgomotul continuu şi înfundat al apei curgătoare. Aşa arătau, la lăsarea nopţii, şi oamenii care aşteptau să vadă, în pelerinaj, rămăşiţele pămânetşti ale lui Corneliu Coposu.” (p. 92).
Domnul Codrin Liviu Cuţitaru mi-a oferit volumul Prezentul discontinuu. Prefaţă de Dorin Popa, Institutul European Iaşi, 2014. Sunt articole admirabile (pe multe le ştiu din Dilema veche), care îmbină acuitatea observaţiei cu ironia şi imaginaţia debordantă. Vom fi onoraţi să găzduim o recenzie a cărţii, în Revista română de istorie a presei.
Tot cu această ocazie l-am cunoscut pe domnul Antonio Patraş, unul dintre cei mai percutanţi critici din noua generaţie, pe care îl citesc cu plăcere în România literară. Contaminat parcă de gentileţea domnului Cuţitaru, domnul Patraş mi-a spus că tocmai citise cronica lui Răzvan Voncu la cele două prime volume din ediţia Ion Agârbiceanu I. Schiţe şi povestiri (1902-1910); II. Schiţe şi povestiri (1911-1922). Ediţie îngrijită, tabel cronologic, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice de ILIE RAD. Studiu introductiv de EUGEN SIMION, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2014. La o întâlnire avută la Bucureşti, cu domnul acad. Eugen Simion, domnia s-a mi-a vorbit foarte frumos despre tânărul critic ieşean (care i-a prefaţat o carte: Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian. Ediţie de Mihaela Constantinescu. Prefaţă şi repere critice de Antonio Patraş, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2013). I-am promis că îi voi trimite trimite discursul domnului Eugen Simion, de la ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai”, discurs intitulat Şi eu sunt ardelean!
După susţinerea publică a conferinţelor, am fost invitaţi de către Dorin Popa şi doamna Ştefania Bejan la restaurantul La Conac – domnul Profesor Codrin Liviu Cuţitaru va scrie, poate, un eseu despre “nunta didactică” (expresia aparţine lui Octavian Şchiau!), obişnuită în asemenea împrejurări, pentru volumul II din Prezentul discontinuu. Aici m-am revăzut cu domnul Florin Ioncioaia, excelent istoric, care mi-a lămurit un detaliu din proza lui Agârbiceanu: într-o povestire din 1929, dar a cărei acţiune se petrece în 1916, după intrarea trupelor române în Transilvania, o babă dintr-un sat ardelenesc continuă să se roage pentru “împăratul”. Mă gândeam că o fi aici o reminiscenţă a ideologiei federaliste, respectiv a teoriei luii Aurel C. Popovici, din cartae sa, Statele Unite ale Austriei Mari. Domnul Florin Ioncioaia este de părere că mai degraba putem vorbi de tradiţia “drăguţului împărat”, atât de puternică în Transilvania (am scris pe larg undeva ce jenă îmi era la şcoală, când eram întrebat cum îi cheamă pe părinţii mei. Toţi raportau numele obişnuite ale mamelor: Ana, Maria, Elena, Florica, Emilia, Floarea, Viorica, Pe mama o chema Iosefa. După ce am petrecut două luni la Viena, în 1995, pentru finalizarea tezei de doctorat, am înţeles că numele Mamei era un elogiu indirect adus lui Iosif al II-lea, împăratul care a încercat să facă ceva pentru obidiţii din Transilvania (când mă duc în Nandra mea natală, parcurg, de la Cluj la Tuda, acelaşi drum cu Iosif al II-lea şi mi-e ciudă că băieţii mei nu vibrează la aceest detaliu!).
Am arătat aceste lucruri ca să se vadă de ce sunt atât de legat de spiritualitatea ieşeană şi de oamenii ei.
Să nu uit să mai spun că mi-a făcut plăcere revederea cu Rodica Zafiu, de la Universitatea din Bucureşti, cu Geo Clitan, de la Universitatea de Vest din Timişoara, cu Constantin Sălăvăstru şi alţi profesori de la Universitatea “Al.I. Ciza” din Iaşi, cu Luminiţa Roşca, de la Universitatea din Bucureşti (cu care, între filologi fiind, m-am amuzat dacă să scriem pe referatele făcute cu majusculă sau minusculă 24 Ianuarie. Am scris cu majusculă. Mi-am amintit că, într-o scrisoare de la A.E. Baconsky, pe care am publicat-o în Revista română de istorie a presei, poetul scria ziua de 23 August 1944 cu cifre, ca să nu scrie August cu majusculă: 23. 07. 1944! Altă formă subtilă de luptă a poeţilor cu cenzura!
După toate bucuriile trăite într-o singură zi, în trenul de întoarcere, cine era în compartimentul în care aveam bilet? Profesorul Bazil Pârv, omul inteligent şi modest, cu care am participat la conferinţele AUDEM de la Praga şi Varşovia, motiv pentru care este “personaj principal” al primei mele cărţi. Am discutat peste patru ore, până târziu după miezul nopţii. Aflând cu cine călătoresc, Doina mi-a repetat că sunt mereu un om norocos, pentru că aş fi mâncat oareceva când eram mic!! Ȋn fine.
Draga Dorine, când mai vin la Iaşi, te rog să mă duci la Cimirul Eternitatea, pentru a pune un buchet de flori la mormântul profesorului Constantin Ciopraga. Cineva mi-a spus – şi îi dau perfectă dreptate – că povara recunoştinţei este mai grea decât povara urii!