VII. Un proiect grandios: Muzeul Naţional al Mass-Mediei la Cluj-Napoca

          Scrisori cǎtre Ion Brad (VII)

VII. Un proiect grandios: Muzeul Naţional al Mass-Mediei la Cluj-Napoca

                                                                     Luni, 17 februarie 2014

 

                                      Stimate Domnule Ambasador,

          M-a amuzat scrisoarea Dvs. din 10 februarie, care începe cu formula “Domnule Profesor”! Exageraţi mult aici, iar eu ştiu sǎ trec aceastǎ exagerare în contul prieteniei care ne leagǎ. Desigur cǎ îmi asum meseria de profesor, pentru cǎ asta fac de-o viaţǎ. Şi am ştiut de la început ce vreau sǎ fiu. Am sǎ vǎ povestesc un detaliu interesant.

          Când am dat admitere la facultate şi am reuşit, oamenii din Nandra mea natalǎ comentau în fel şi chip acest succes. Pe atunci mai era încǎ moda “reuşitului fǎrǎ loc”, formulǎ orgolioasǎ, menitǎ sǎ acopere un insucces. Lumea ruralǎ este o lume invidioasǎ, uneori rea (ştiţi cǎ v-am întrebat, în cartea noastrǎ, cum vǎ privesc cetǎţenii din Pǎnade!). Ei bine, dupǎ ce am intrat şi s-a aflat vestea, o vecinǎ i-a spus Mamei s-au m-a întrebat chiar pe mine, nu mai reţin exact, de ce nu am vrut sǎ mai studiez încǎ un an, “ca sǎ ies injiner” (la Filologie studiile erau de patru ani, iar la Politehnicǎ de cinci)! Dar eu am vrut sǎ mǎ fac “profesǎr”!

          O altǎ amintire potrivitǎ, în contextul de faţǎ, se leagǎ de Constantin Noica. Iarǎşi nu mai ştiu exact dacǎ am citit cele ce urmeazǎ sau mi le-a spus direct Noica (fiindcǎ am avut mai multe întâlniri cu marele filosof, una, de neuitat, la cabana sa din Pǎltiniş, dintr-o zi de “toamnǎ aurie”, mai precis în 17 octombrie 1980). Am publicat amintirile mele despre aceste întâlniri (precum şi corespondenţa pe care am purtat-o cu filosoful din Pǎltiniş în revista Excelsior, nr. 13, din 2000 (numǎr dedicat lui Constantin Noica). Ei bine, Noica spunea cǎ, gândindu-se la Socrate, multor oameni ar trebui sǎ le fie ruşine sǎ se numeascǎ filosofi! Aşa spun şi eu: dacǎ ne-am gândi la marii profesori ai acestei ţǎri (de la Pârvan, Iorga, pânǎ la Iorgu Iordan, Cǎlinescu sau Vianu), ce fel de profesori suntem noi? (În corespondenţa lui Zaciu cu Şchiau existǎ o relatare a lui Zaciu, despre o conferinţǎ pe care a ţinut-o Tudor Vianu la Cluj. Atât de mult l-a impresionat pe tânǎrul Mircea Zaciu cultura lui Tudor Vianu, încât, complexat, voia sǎ se lase de catedrǎ! Deci cam aşa stǎ problemǎ Profesorului cu P mare!)

          Revin la ale noastre. În sǎptǎmâna care s-a încheiat, am lansat, în spaţiul public, ideea unui Muzeu Naţional al Mass-Mediei la Cluj-Napoca. Mai corect ar fi sǎ spun cǎ am relansat proiectul, cu mai multe detalii, pentru cǎ ideea muzeului s-a nǎscut în 2005, la unul din simpozioanele de jurnalism organizate de mine la Cluj-Napoca (tema simpozionului de atunci: Presa scrisǎ româneascǎ – trecut, prezent şi perspective). Ideea asociaţiei şi a constituirii muzeului îi aparţine lui Marian Petcu, prietenul şi colegul meu de la Universitatea din Bucureşti. Dar şi mai înainte mǎ frǎmânta ideea unui astfel de muzeu, dupǎ cum rezultǎ din corespondenţa mea cu Ştefan J. Fay, pe care aţi avut generozitatea de a o recenza în revista Acasǎ.

          Dar înainte de a vorbi despre muzeu, sǎ vǎ spun cǎ, în acest an, organizǎm Congresul anual de istorie a presei la Galaţi. Fiindcǎ ştiu cǎ aţi participat anul trecut la aceastǎ manifestare, vǎ dau aici câteva informaţii, ca sǎ aveţi idee despre ceea ce facem noi.

          Aşadar, Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați şi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada 4-5 aprilie a.c., al VII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România.

          Tema acestui congres este Presa Primului Rǎzboi Mondial.

          Conferinţa inauguralǎ va fi susţinutǎ de domnul Acad. Rǎzvan Theodorescu şi se intituleazǎ De la “Televiziunea Liberǎ” la televiziunea normalǎ. 1990-1992  (conferinţele anterioare, la cele mai recente congrese ARIP, au fost susţinute de Acad. Eugen Simion, Acad. Marius Sala, Acad. Mihai Cimpoi, Acad. Nicolae Dabija, Acad. Dan Berindei).

          Programul congresului cuprinde, ca de obicei, dezbateri în plen şi pe secţiuni, lansǎri de cǎrţi, vizite la obiective cultural-istorice din Galaţi, o excursie pe Dunǎre etc.

          Cei care doresc sǎ participe la congres pot trimite titlul comunicǎrii şi un scurt rezumat pe adresa  conferencearip2014@gmail.com, pânǎ la data de 1 martie 2014. Detalii privind condiţiile de participare pot fi gǎsite pe site-ul oficial ARIP (www.arip.ro).

          Regret mult cǎ Doamna Lia a avut acel accident stupid, pentru cǎ aş fi vrut sǎ o invit la acest congres. Sunt convins cǎ ar fi gǎsit o temǎ potrivitǎ, pe care ar fi tratat-o la modul profesionist.

          Revin acum la muzeu. Iatǎ ca apel am lansat în presǎ:

APEL

CĂTRE OAMENII POLITICI CLUJENI

MUZEUL NAŢIONAL AL MASS-MEDIEI,

la Cluj-Napoca

          În anul 2005, a luat fiinţǎ, la Cluj-Napoca, Asociaţia Românǎ de Istorie a Presei (ARIP), care şi-a propus, între alte douǎ obiective importante (elaborarea unui tratat de istorie a presei, înfiinţarea unei publicaţii de specialitate), şi întemeierea unui Muzeu Naţional al Mass-Mediei, la Cluj-Napoca (iniţiativǎ la care s-a asociat deja Universitatea “Babeş-Bolyai”). Acest muzeu, unic în România (modelul nostru este Newseum, din Washington, D.C.) şi printre puţinele din Europa, cu un profil similar (Media Museum, din Tampere, Finlanda, sau National Media Museum, din Bradford, Marea Britanie, despre care se spune cǎ este cel mai vizitat muzeu din Anglia, situat în afara Londrei), îşi propune urmǎtoarele obiective: tezaurizarea și valorificarea tuturor mijloacelor de comunicare din România (de la tobǎ şi bucium, pânǎ la telefon, telegraf, telex, Internet), a patrimoniului jurnalistic şi publicistic din România; organizarea de simpozioane, seminarii, conferințe și congrese;  editarea unor publicații de specialitate etc.

          Conceptul nostru de muzeu este unul modern, fǎrǎ nimic desuet, în sensul cǎ noua instituţie va dinamiza şi mai mult capitala culturalǎ a Transilvaniei (dupǎ modelul Newseum), în perspectiva obţinerii titlului de Capitalǎ Culturalǎ Europeanǎ, prin organizarea de expoziţii tematice, proiecţii de filme documentare etc.

          Iatǎ o posibilǎ structurǎ a acestui muzeu:  

          Sala “Istoria tiparului în spațial cultural românesc”

          Aici se va instala o tipografie (donatǎ de o unitate militarǎ din Cluj-Napoca), pentru ca generaţiile viitoare, legate exclusiv de calculator, sǎ poatǎ vedea cum anume s-au tipǎrit ziarele, timp de douǎ secole şi jumǎtate, în spaţiul românesc şi nu numai. De asemenea, se va realiza un film documentar, care sǎ surprindǎ tot procesul tehnologic, de la predarea manuscrisului, pânǎ la produsul finit – ziarul, cartea sau revista. Vor fi adǎugate maşini de scris, şapirografe, alte aparate de multiplicat.

          Sala “Istoria presei clujene şi din provinciile românești”

În vitrine special amenajate, se vor expune numere inaugurale ale principalelor publicaţii din Cluj şi din România, portretele jurnaliştilor care au racordat  România, prin intermediul presei, la realitǎţile europene.  În colaborare cu alte biblioteci din ţarǎ, viitorul colectiv de cercetǎtori ai muzeului va trece la digitizarea patrimoniului nostru revuistic, pentru a-l proteja pentru viitor şi pentru a-l pune mai uşor la îndemâna cercetǎtorilor. Redacţiile ziarelor îşi pot crea aici arhive proprii, care sǎ le poarte numele.

          Sala “Istoria radioului”.

Avem deja 50 de aparate de radio, de la radioul cu galene, pânǎ la cele de ultimǎ generaţie. Ele reprezintǎ donaţii din partea unor colecţionari clujeni. Tot aici vor fi expuse programe de radio, casete audio, difuzoare, documente privind istoria radioului în România, dactilograme cu imixtiunile cenzurii totalitare etc., o Fonotecǎ de Aur, cu vocile jurnaliştilor, de la diferite evenimente.

          Sala “Istoria televiziunii”

Vor fi expuse aici documente, programe, casete cu emisiuni, aparaturǎ ilustrând istoria TV în România. Cum TVR nu are un muzeu al ei, TVR ar putea sǎ doneze pentru acest muzeu tot ceea ce poate interesa generaţia viitorului. Tot aici vor fi expuse materiale şi obiecte legate de Internet, de jocurile pe calculator, animaţie etc. O Videotecǎ de Aur ar putea prezenta imagini istorice pentru mass-media din România.

          Sala “Istoria agențiilor de presă”

Expoziţie de documente privind modul cum lucrau primele agenţii de presǎ, tehnica de transmitere a mesajelor, depeşe de agenţie, statistici cu abonaţii agenţiilor, monografii consacrate agenţiilor de presă din ţara noastrǎ.

          Sala “Istoria fotografiei și a fotojurnalismului”

Prin panouri, vitrine şi alte documente se va arǎta evoluţia fotografiei la noi. O  secţiune importantǎ va fi dedicatǎ clujeanului pictor, artist şi fotograf, Carol Pop de Szathmari, fotograful oficial al Curţii Regale a României (Al. Ioan Cuza, Regele Carol I). Domnul Nicolae Felecan, fotograful oficial al Universitǎţii “Babeş-Bolyai”, timp de o jumǎtate de secol, are mii de clişee şi fotografii, care vor fi donate acestei sǎli. Dar existǎ şi alţi donatori.

          Sala “Istoria publicității” în România

Expoziţii tematice pe probleme de publicitate, realizate în colaborare cu alte instituţii din ţarǎ (se ştie ce succes au avut expoziţiile de publicitate, organizate de Casa Municipalǎ de Culturǎ din Cluj-Napoca).

          Sala “Istoria profesiei de jurnalist”

Vom începe cu o carte de vizitǎ a lui Eminescu, ca redactor la Timpul (aflatǎ acum în posesia scriitorului Miron Scorobete). Documente şi fotografii privind asociaţiile de presǎ, asociaţiile jurnaliştilor, cǎrţi dedicate acestui domeniu. Diplome, legitimaţii, medalii, atestate, programe ale şcolilor de jurnalism, portrete ale jurnaliştilor. Statute, declaraţii, dări de seamă ale diverselor forme asociative ale jurnaliştilor, scrisori şi acte personale.

          Sala “George Bariţiu”

Bibliotecǎ de specialitate, colecţii particulare de documente (o parte din arhiva “Europei Libere”, donatǎ de profesorul Michael Shafir, de exemplu).

Colecţiile speciale vor purta numele donatorilor, la data constituirii colecţiilor. Ele vor cuprinde periodice, fotografii, alte categorii de documente oferite cu titlu gratuit de instituţii de tip biblioteci publice, arhive, facultăţi etc. Fonduri speciale, asadar, vor purta numele donatorului

la data constituirii colecţiilor. Câteva  exemple:

          Fondul Marian Petcu (Universitatea din București) ce constă în documente originale, facsimile digitizate, periodice rare, cărți de istorie a presei.

          Fondul Ilie Rad (Universitatea Babes-Bolyai, Cluj Napoca), ce constă în circa 3000 de volume de specialitate, româneşti şi strǎine, documente şi corepondenţe ale unor jurnalişti şi publicişti cunoscuţi.

          Fondul Nestor Ignat, din Bucureşti, cu zeci de documente originale de la Arghezi, Blaga, Stancu Beniuc, Sadoveanu şi alţi mari autori români.

          Fondul Mircea Popa (prietenul nostru comun şi-a anunţat aceastǎ disponibilitate, dupǎ apariţia apelului în persǎ). Şi câţi donatori nu vor mai fi fiind!

Dacǎ nu va exista aceastǎ campanie de strângere a documentelor jurnalistice, multe dintre acestea se vor pierde (am scris, cu alt prilej, despre cum s-a dat foc arhivei scriitoarei Cella Serghi, în anul de graţie 1992!).

                                                                    *

Când am lansat ideea acestui muzeu, toatǎ presa a salutat iniţiativa noastrǎ. Principala problemǎ de care ne-am izbit a fost aceea a spaţiului unde sǎ fie organizat muzeul.

          Dupǎ foarte multe demersuri, am ajuns la concluzia cǎ un asemenea muzeu nu se poate contrui decât prin voinţa actualei clase politice, a oamenilor politici clujeni, în special, care pot veni cu soluţii financiare pentru întemeierea noii instituţii. Cum a fost posibil ca – dau acest exemplu –, în 1947, într-un timp record, sǎ se înfiinţeze Muzeul Prieteniei Româno-Sovietice (devenit Muzeul Partidului Comunist Român, iar dupǎ Revoluţie – Muzeul Ţǎranului Român)?           Rǎspunsul e simplu: Numai prin voinţǎ politicǎ! S-a gǎsit şi spaţiul, s-au gǎsit şi banii!

          Tot prin voinţǎ politicǎ, Memorialul de la Sighet a devenit, conform Legii nr. 95/1997, votatǎ de Parlamentul României, obiectiv de importanţǎ naţionalǎ.

          În 2018, se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire. În cinstea acestui eveniment astral pentru istoria României, am putea înzestra municipiul Cluj-Napoca şi cultura românǎ cu o instituţie demnǎ de prestigiul înaintaşilor noştri.

                                                         Prof. univ. dr. Ilie Rad,

                                                            Preşedintele ARIP

                                                                                    *

          Sunt curios, stimate Domnule Ambasador, cum vi se pare ideea noastrǎ, ce şanse de realizare îi vedeţi în contextul actual. Stiu cǎ aţi vizitat multe muzee ale lumii şi puteţi aprecia în mod obiectiv aceastǎ iniţiativǎ, valoarea culturalǎ pe care ar putea sǎ o aibǎ, pentru cultura românǎ.

          Sǎ nu uit sǎ vǎ mai spun cǎ, în ultima perioadǎ, am finalizat douǎ prefeţe care mi s-au cerut: una este pentru o carte de interviuri a prietenului nostru comun, Constantin Cubleşan (cam este antologia pe care v-a fǎcut-o doamna Cordoneanu), pe care autorul vrea sǎ şi-o publice la jubileul de 75 de ani. Mǎ leagǎ de Titi Cubleşan (acum ne tutuim) o prietenie de patru decenii. Eram elev de liecu, la Luduş, i-am scris o scrisoare le Editura Dacia (unde era redactor-şef), prin care îl invitam la Luduş, la o întâlnire cu elevii. Mi-a rǎspuns imediat, pe o hârtie cu antetul Editurii Dacia, scrisoare de care eram foarte mândru atunci. A venit la întâlnirea respectivǎ, împreunǎ cu alţi scriitori clujeni (între care şi actualul nostru prieten, Aurel Sasu, de care se îndrǎgostise puţin bibliotecara liceului). Ei bine, dupǎ ce m-am stabilit la Cluj, ne-am întâlnit mai des. Eu am redactat articolul despre Constantin Cubleşan, în Dicţionarul scriitorilor români (cǎruia i-am dedicat un capitol în cartea noastrǎ). Dar ce m-a impresionat la acest om admirabil (la jubileul lui, din mai, anul acesta, voi scrie un articol, Un om în Agora) a fost capacitatea lui de a trece peste un incident destul de neplǎcut.

          Imediat dupǎ ce m-am transferat la Facultatea de Jurnalism, s-a scos la concurs un post de asistent sau de preparator la catedra noastrǎ. Preşedintele comisiei era şeful Catedrei de Jurnalism de atunci, Tudor Vlad, aflat acum în SUA. La concurs s-au prezentat doi candidaţi, între care şi Victor Cubleşan, fiul lui Titi Cubleşan, un excelent critic literar (teza lui de doctorat, fǎcutǎ sub îndrumarea lui Cornel Ungureanu, a fost dedicatǎ lui Petru Dumitriu. Mi se pare cǎ şi-a pulicat-o la Editura Limes). Examenul scris e şi nu e relevant într-o astfel de situaţie. Cert este faptul cǎ cei din comisie au votat pentru contracandidatul lui Victor Cubleşan. În mod normal, tatǎl candidatului ar fi trebuit sǎ-mi poate picǎ toatǎ viaţa. Uite cǎ nu a fǎcut-o, dimpotrivǎ, ne-am împrietenit mai mult, inclusiv cu Iulia Cubleşan, soţia lui Titi Cubleşan, membrǎ a Uniunii Scriitorilor, autoarea unor volume de povestiri foarte interesante.

          A doua prefaţǎ a fost la un mic volum de tablete, semnate de Ovidiu Purdea-Someş, autor care vǎ este, probabil, mai puţin cunoscut.

          Afirmat şi cunoscut deopotrivǎ ca poet (Raniţa cu iubire, poezii.  Prefaţă de Petru Poantă, Editura Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1997; Lumină răstignită, versuri, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000), ca solist de muzicǎ popularǎ (imprimând trei CD-uri de melodii populare şi fiind nominalizat în primii 10 artişti clujeni ai anului 2005), ca jurnalist, colaborator la ziarele Crişana, Observatorul militar, Adevărul de Cluj, Monitorul de Cluj, Răsunetul, Graiul Maramureşului, unde publică materiale de opinie, reportaje din unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, eseuri filosofice şi sociale, din 2001 fiind redactor, apoi redactor-şef la Scutul patriei (acum Orizont militare), Ovidiu Purdea-Someş a publicat douǎ volume de interviuri: Şi VIP-urile au fost soldaţi (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1998; vol. II, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002). VIP-urile intervievate în cele două volume de interviuri aparţinând unor domenii diverse: actori (Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Valentin Uritescu, Emil Hossu), solişti vocali (Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Nicolae Furdui-Iancu, Ioan Bocşa, Mirabela Dauer, Ana Pop-Corondan, Valeria Peter-Predescu, Maria Peter, Cătălin Crişan, Dumitru Sopon, Veta Biriş, Aurel Tămaş, Mădălina Manole, Achim Nica, Mihai Constantinescu), jurnalişti şi realizatori de televiziune (Andreea Esca, Cornel Udrea, Andrei Zaharescu), sportivi (Lavinia Miloşevici, Helmuth Dukadam), oameni politici (Gheorghe Funar), ierarhi ai bisericii (PS Irineu Bistriţeanul), dar şi celebrul actor american, Larry Hagman Jr., cunoscutul interpret din filmul serial Dallas.

          Prin volumul de faţǎ, autorul îşi înscrie în palmaresul jurnalistic încǎ un volum, de data aceasta de tablete, specie mai puţin cultivatǎ în peisajul mediatic de azi, când interviurile-fluviu, amplele articole de investigaţie ori reportajele de mari dimensiuni umplu paginile ziarelor noastre.

          Vǎ voi trimite ambele volume, imediat ce vor apǎrea, pentru a le consemna, dacǎ apreciaţi cǎ este cazul, în noua rubricǎ din Cultura.

          Nu ştiu dacǎ vom mai avea ocazia sǎ discutǎm despre rolul prefeţelor la o carte. La începutul carierei mele, doream ca volumele sǎ îmi fie prefaţate de nume consacrate, care sǎ le valideze, într-un fel, în spaţiul cultural şi literar. Prima mea carte a fost prefaţatǎ de Constantin Ciopraga, a douǎ de G. Gruiţǎ, a treia de V. Fanache, a patra de Mircea Popa. La încǎ una scris o prefaţǎ Irina Petraş. Ulterior (poate m-a influenţat şi Aurel Sasu) mi-am dat seama cât de relativ este totul. Nu mai solicit prefeţe de la nimeni, la cǎrţile mele. Dar vǎd cǎ îmi solicitǎ alţii, la cǎrţile lor.

          Apropo de acest fapt, aş avrea sǎ vǎ relatez un fapt, pe care cerd cǎ l-am citit undeva. Se spune cǎ un tânǎr eseist ieşean, aflat în faza debutului, s-a dus la Constantin Noica, pentru a-i cere o prefaţǎ la cartea lui viitoare. Noica i-ar fi dat urmǎtorul aspuns: „Tinere, eu mai am 300 de zile de trǎit! Mai trebuie sǎ finalizez ediţia Platon, care îmi ocupǎ mult timp. Dacǎ viitoarea ta carte este valoroasǎ, prefaţa mea este inutilǎ, întrucât cartea se va susţine singurǎ. În cazul în care cartea este slabǎ, prefaţa mea nu o poate salva!“ Dupǎ 300 de zile, Noica a murit! Repet, nu vǎ pot da sursa acestei frumoase legende, dar ea îmi place foarte mult!

          Am vǎzut, în revista Cultura, în numǎrul recent, excelenta cronicǎ, pe care domnul Constantin Coroiu o dedicǎ volumului nostru, pe o paginǎ întreagǎ. O cronicǎ foarte serioasǎ, cu reliefarea multiplelor valenţe ale cǎrţii, scrisǎ, în plus, cu talent, care te face sǎ o citeşti pentru ea însǎşi, nu pentru cartea pe care o comenteazǎ. Aşteptǎm cu interes partea a II-a a cronicii.

          Vineri am fost cu Doina la Nandra, sǎ-l vedem pe Tata, care a ieşit destul de bine din iarnǎ. Am tǎiat cu drujba câţiva pomi uscaţi (unii puşi chiar de mine), ceea ce i-a crescut pǎrintelui meu moralul, vǎzând cǎ mǎ ocup şi de casa pǎrinteascǎ. Ne-am bucurat şi de “mieii primi“, vorba lui Pǎunescu, Doina propunând ca toate mieluţele sǎ fie pǎstrate!

          La „reşedinţǎ“, cum ziceţi Dvs., urmǎrim zilnic apariţia primilor ghiocei, semn cǎ primǎvara a învins „deplin şi defintitiv“, ca socialismul pe vremuri!

          Cu dragoste şi preţuire,

                                      Ilie Rad

          P.S. Foarte frumos articolul domnului acad. Nicolae Dabija despre Dvs., din Flacǎra lui Adrian Pǎunescu!

Mergi sus