Viaţa ca un dar (XXIII). Radu Ilie -> Ilie Rad-Nandra -> Ilie Radu-Nandra -> Ilie Rad

Semnaturi pe un registru: Ilie Rad-Nandra

Semnaturi pe un registru: Ilie Rad-Nandra

Uneori numele unui om are o întreagă poveste, care poate ţine de factori politici, administrativi, familiali sau de altă natură. În cazul scriitorilor, sunt atâtea cazuri, în care aceştia şi-au schimbat numele pe care le-au avut la naştere. Dan Barbilian, Grigore Pişculescu, Otilia Coman au devenit Ion Barbu, Gala Galaction, Ana Blandiana. Însuşi poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, s-a numit în acte Eminovici, pe care Iosif Vulcan, de la revista Familia, unde viitorul mare poet a trimis primele versuri,  i l-a schimbat în Eminescu. Mihai Beniuc, atât de ataşat la început de valorile naţionale, şi-a schimbat prenumele în Mihail, ca să fie cât mai aproape de modelul rusesc.

Prenumele Ilie l-am primit, aşa cum am mai spus, în amintirea unchiului meu, Ilie Trif, mort în 1943, la 22 de ani, de TBC, în timp ce era în armată. Al doilea copil al mătuşii mele (sora mamei), Floarea, se numeşte tot Ilie. Bunica i-a dat acest nume unchiului meu în amintirea fratelui ei, Ilie Brudan, mort la începutul Primului Război Mondial. Tradiţia s-a oprit aici, pentru că primului nostru copil nu i-am pus numele Ilie, ci Mihai. Ilie, ca şi Vasile sau Gheorghe, devenise oarecum demodat.

În acte, tatăl meu era Rad (cuvânt de origine slavă, însemnând “vesel, bucuros”), dar şi-a zis frecvent Radu, din raţiuni practice: atunci când trebuia să îşi spună numele, era mai simplu să zică Radu decât Rad, al doilea nume fiind mai rar şi mai greu de înţeles. Dublete asemănătoare, diferenţiate doar prin “u”,  se pot întâlni la multe nume: Câmpean-Câmpeanu, Podar-Podaru, Rotar-Rotaru, Sârb-Sârbu, Surd-Surdu, Tritean-Triteanu etc. Aşa se face că această formă a numelui nostru de familie s-a generalizat în sat. Toţi îl ştiau pe Tata drept Radu. Însuşi tetea Tavi, când a venit în prima lui permisie din armată şi a trecut imediat pe la noi – cred că era trecut de miezul nopţii –, a strigat: “Tovarăşu’ Radu!”, speriindu-ne puţin. Apoi “noul” nume de familie l-am preluat şi eu. Când am început lucrul la monografie şi a trebuit să iau legătura cu mulţi consăteni, unii foşti colegi de şcoală, nu puţini au fost miraţi auzind că mă prezint “Ilie Rad”. Ei mă ştiau de Radu!

În catalogul de clasa a V-a, de la Şcoala din Gâmbuţ, sunt trecut Radu Ilie. La fel în unele carnete de elev. Acest nume l-am folosit şi în corepondenţă, inclusiv în anii de liceu. Astfel, într-un plic primit de la Ovidiu Zotta, de la redacţia revistei Cutezătorii, se scria “Tov. Radu Ilie”, iar scrisoarea începea cu formula “Dragă Radule”, autorul crezând că numele meu de familie este Ilie. Nu ştiam atunci că ordinea normală, în limba română, este prenume + nume.

Plic de la acad. Iorgu Iordan, cu numele Ilie Radu-Nandra

Plic de la acad. Iorgu Iordan, cu numele Ilie Radu-Nandra

Nu ştiu când şi cum mi-a apărut ideea să-mi adaug la numele de familie şi numele satului Nandra. Într-un Carnet pentru evidenţa membrilor şi cotizaţiei UTC, completat când eram în clasa a VIII-a, la Şcoala Generală din Cecălaca, apare semnatua Ilie Rad, iar în a doua jumătate a caietului – Ilie Rad-Nandra. Poate văzusem, în revista Cutezătorii, numele scriitorului Octav Pancu-Iaşi sau auzisem de actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila, mai târziu aflând de istoricii Ion Dumitriu-Snagov şi Stephen Fischer-Galați.

Următoarea fază a numelui meu a fost Ilie Radu-Nandra, deci cu adăugarea unui u între Rad şi Nandra, probabil pentru că alăturarea consoanelor d şi n producea o asonanţă.

          Am folosit acest nume în corespondenţa şi în articolele publicate în ultimii doi ani de liceu, în cei de facultate şi în cei în care am fost profesor în învăţământul preuniversitar, practic până în toamna anului 1995, când am devenit, prin concurs, lector la noua Facultate de Ştiinţe Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii “Babes-Bolyai”. Unii corespondenţi (sculptorul Ion Jalea sau filosoful Constantin Noica) mi-au scris simplu, cu apelativul Nandra. În schimb, Iorgu Iordan a folosit invariabil formula “Tovarăşe Radu-Nandra”, apoi “Iubite tovarăşe Radu-Nandra”.

Când profesorul Mircea Zaciu mi-a dat să prefaţez ediţia Horia Bottea, Game şi pendulări, am folosit semnătura Ilie Radu-Nnadra. La fel, sub cele peste 100 de articole publicate în Dicţionarul scriitorilor români.

La începutul anului 2021, când am început lucrul la monografia satului, i-am scris despre această intenţie şi Doamnei Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, care a fost, de altfel, între primii care a aflat de preocuparea mea de a scrie o carte despre Nandra, în contextul aniversar (710 ani de la prima atestare documentare a satului). Mulţumindu-i pentru felicitările pe care mi le-a trimis, cu ocazia zilei mele de de naştere, Irina  mi-a spus scurt: “Va fi o carte faină, sunt sigură!” În acelaşi mesaj, m-a mai întrebat: “Oare de ce n-ai mai semnat Radu-Nandra?  Îmi plăcea numele!” I-am explicat că am renunţat la acest pseudonim în 1995, când am devenit cadru didactic la Universitatea “Babes-Bolyai”.

Într-adevăr, după ce m-am mutat la Universitate, mi-am dat seama că s-ar crea confuzii între Ilie Rad şi Ilie Radu-Nandra, aşa că am decis să semnez numai cu numele din buletin. Renunţasem şi la ideea că, având un nume aşa de scurt, nu te poţi impune în literatură. Apoi mi-am dat seama că absolutizam astfel originea mea ţărănească, ajungând la concluzia că în viaţă nimic nu trebuie absolutizat, fiindcă totul este relativ. Copilul de la ţară are avantajele sale, dar şi cel de la oraş le are pe ale lui (poate învăţa de mic limbi străine, poate studia un instrument muzical, poate avea acces la o educaţie la care copilul de la ţară nu poate aspira).

Numele Ilie Rad, scris oarecum in limba araba

Numele Ilie Rad, scris oarecum in limba araba

Prima carte apărută în noua mea poziţie, Peregrin prin Europa (1998), a fost semnată, aşadar, Ilie Rad, deşi ea reunea, la sugestia Doamnei Irina Petraş, articolele publicate în presă, cu numele Ilie Radu-Nandra. Procedeul s-a repatat şi la primul curs tipărit din istoria noii facultăţi, Stilistică şi mass-media.

Poate a mai fost un motiv care m-a determinat să renunţ la pseudonimul iniţial: se născuseră între timp Mihai şi Tudor, al căror nume de familie era Rad. Şi mi-am aminit de începutul poeziei Testament, de Tudor Arghezi:

Nu-ţi voi lăsa drept  bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă.
Cartea mea-i, fiule, o treaptă! (subl. mea)

Mergi sus