Viaţa ca un dar (XXII). Contemporan cu un eveniment epocal din istoria omenirii: prima aselenizare (20 iulie 1969)

Neil Armstrong, primul om care a pasit pe luna

Neil Armstrong, primul om care a pasit pe luna

În vara anului 1969 terminasem clasa a VII-a şi mă pregăteam pentru ultima clasă gimnazială. Nu ştiu cum am aflat că în noaptea de 20 iulie (chiar de Sf. Ilie, ziua mea onomastica!), se va transmite, în direct, prima aselenizare din istoria umanităţii. Poate Tata, care trecea zilnic pe la coperativă, singurul punct unde se puteau afla noutăţi de orice natură, mi-a spus acest lucru (nu aveam acasă nici ziare, nici radio sau televizor). Probabil mi-am dat seama că este un eveniment epocal, pentru că m-am dus la tetea Tavi, care avea televizor, acesta fiind poate, atunci, singurul televizor din Nandra. Ştiu că am stat multe ore din noapte, urmărind transmisia Televiziunii Române şi ascultând în direct celebrele cuvinte ale primului om care  a păşit pe lună, Neil Armstrong: “Un pas mic pentru om, dar un salt uriaş pentru omenire!”, cuvinte traduse de un tânăr jurnalist din studioul TVR, de al cărui nume nu auzisem atunci: Andrei Bacalu.

Echipajul navetei spaţiale Apollo 11 era format din trei astronauţi, toţi născuţi în anul de naştere al părinţilor mei: 1930. Ei erau: Neil Armstrong (1930-2012), Buzz Aldrin (care trăieşte, având vârsta de 92 de ani, fiind căsătorit, pentru a patra oară, de data aceasta cu românca Anca Faur) şi Michael Collins (1930-2021), care nu a asenelizat, ci a rămas în modulul care a circulat pe orbita lunii, urmând a-i prelua pe cei doi astronauţi, care coborâseră pe lună.

După 22 de ore, naveta spaţială a decolat înapoi spre Terra, unde a ajuns pe 24 iulie 1969.

În 2009, când s-au îmlinit 50 de ani de la acest eveniment, au fost multe emisiuni TV şi articole în ziare, din care am aflat lucruri noi, pe care nu le puteam şti atunci.

Aselenizarea trebuie văzută în contextul politic al Războiului Rece, când era o competiţie acerbă între cele două superputeri, SUA şi Uniunea Sovietică, inclusiv în cucerirea spaţiului cosmic. Aşa am aflat că la acel crucial eveniment, urmărit de peste 500 de milioane de oameni, au fost invitate toate televiziunile din ţările socialiste, dar nu au dat curs invitaţiei decât România şi Iugoslavia.

România se bucura de o atenţie specială din partea autorităţilor americane. În luna următoare, respectiv în zilele de 2 şi 3 august 1969, a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui SUA, Richard Nixon, aceasta fiind prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Încă de atunci au fost lansate multe teorii conspirative, care susţineau că americanii nu au ajuns pe lună şi că totul nu a fost decât o simulare în laboratoarele NASA. Toate acestea au fost demontate de către Dumitru Prunaru, primul şi deocamdată singurul român care a fost în spaţiul cosmic.

Am mai aflat un lucru incredibil, care arată lupta acerbă care exista între cele două superputeri. Alexandru Mironov a mărturisit că, după aselenizare, trebuia să meargă, cu echipa de scrimă a României, la Minsk, capital Republicii Belarus, care era atunci parte integrantă din Uniunea Sovietică. Ei bine, oamenii de acolo nu ştiau nimic despre prima aselenizare americană, pentru că pur şi simplu mass-media din URSS nu a avut voie să vorbească despre acest eveniment.

Aş vrea să povestesc în continuare o mică întâmplare, care m-a făcut să am în  mână o scrisoare semnată de primul om care a păşit pe lună, Neil Armstrong.

După ce am terminat facultatea, marele meu profesor, Mircea Zaciu, m-a invitat să fac parte din echipa de critici şi istorici literari, care urmau să redacteze Dicţionarul scriitorilor români. Am redactat pentru acest dictionar, timp de aproape zece ani, peste 100 de articole, după normele stabilite de coordonatori. Între scriitorii de care m-am ocupat s-a numărat şi Dorin Almăşan (1934-2018), cu care m-am împrietenit nu numai datorită firii sale dispuse pentru relaţii de amiciţie, ci şi fiindcă era o rudă mai îndepărtată cu Liviu Rusu, esteticianul român de care eu şi Doina am fost foarte ataşaţi (în 2020, în plină pandemie, i-am şi tipărit un volum masiv de epistole, intitulat Scrisori către Liviu Rusu).

I-am făcut lui Dorin Almăşan o vizită acasă (locuia în cartierul Mănăştur), ocazie cu care mi-a arătat mai multe documente, inclusiv scrisoarea de la Neil Armstrong, căruia îi solicitase să răspundă la un chestionar, pentru unul din cele două volume de evocari, pe care le-a publicat ulterior: Eroi contemporani, 1971, respectiv Cutezători ai secolului XX, 1977. Mi-a dat o copie xerox a scrisorii, am pus-o la loc sigur, dar acum nu o mai găsesc. Ar fi meritat publicată, mai ales pentru că sunt convins că Dorin Almăşan rămâne singurul român aflat în corespondenţă cu Neil Armstrong.

Punând mâna pe acea scrisoare, mi-am creat iluzia că şi eu aş fi fost pe lună! Am aplicat o metodă inedită, utilizată de Nichita Stănescu. Acesta spunea că l-a văzut întro zi, pe stradă, pe Tudor Arghezi. Tudor Arghezi povestise şi el că l-a văzut scurt, pe stradă, pe Mihai Eminescu. Concluzia lui Nichita Stănescu: Dacă eu l-am văzut pe Arghezi, iar Arghezi l-a văzut pe Eminescu, înseamnă că şi eu l-am văzut pe Eminescu!

Îmi amintesc că, la câteva zile după acest epocal eveniment, a venit la noi acasă, după apă, vecinul Onisie Ţiboc (Vodas). Ştia şi el de acest eveniment, zicea că s-a uitat la lună în noaptea respectivă, dar nu a văzut niciun om pe suprafaţa ei!

 

 

 

 

 

Mergi sus