Valer Chioreanu (1940-2014)

 Valer ChioreanuÎn anul 2009, lucrând la Dicţionarul jurnaliştilor şi publiciştilor clujeni, i-am solicitat şi lui Valer Chioreanu câteva informaţii privind cariera şi activitatea sa jurnalisticǎ. Mai mult decât atât, am propus ca temǎ de licenţǎ o monografie Valer Chioreanu, pe care fosta mea studentǎ, Andreea Mitricǎ, şi-a sumat-o cu foarte mult entuziasm, tot Andreea creându-i şi pagina de pe Wikipedia (de unde multe informaţii despre autor, ca şi fotografia acestuia au fost şterese, fǎrǎ sǎ ştiu de ce). Odatǎ cu informaţiile cerute, Valer Chioreanu mi-a oferit urmǎtoarea autoprezentare, nu lipsitǎ de o ironie finǎ şi de umor (care se publicǎ acum în premierǎ şi din care se deduce un lucru interesant: la un moment dat, Partidul era mai puternic decât Securitatea!).

  Am fost în relaţii foarte bune cu Valer Chioreanu, care m-a sprijinit (alǎturi de Doamna Michaela Bocu), în publicarea serialului meu, Jurnal vienez, în paginile Adevǎrului de Cluj, serial care va forma volumul meu, Peregrin prin Europa. File de jurnal: Viena, Praga, Varşovia, Budapesta (1998).

  A fost un excelent jurnalist, un editorialist fin şi moderat, un om care emana echilibru şi linişte, în lumea atât de agitatǎ a presei noastre.

Ofer Fǎcliei, de care Valer Chioreanu şi-a legat cei mai frumoşi ani ai vieţii sale, acest text, ca un discret omagiu adus celui prea repede plecat dintre noi. (Ilie Rad)

                     Valer CHIOREANU – o autoprezentare

Valer Chiorenu face parte din generaţia vîrstnicã a gazetarilor clujeni, fiind  unul dintre cei care au continuat sã scrie si sã publice şi dupã revoluţia din decembrie 1989. Nãscut în Luna de Jos, judeţul Cluj, în 26 februarie 1940, copilul Chioreanu a urmat primele clase în satul natal, dupã care, în 1954, a ajuns la Liceul Nr. 2 din Cluj-Napoca, mutat, dupã numai un an de zile, din strada Bariţiu, în clãdirea de pe strada Kogãlniceanu, numitã “Bastilia”. Nu era, evident, o închisoare, dar trebuie menţionat cã elevii internaţi, cum a fost şi cazul lui Chioreanu, îşi petreceau cea mai mare parte a timpului în acea clãdire, doar în zilele de miercuri şi sîmbãtã avînd posibilitatea sã iasã, timp de douã ore, în oraş, iar sîmbãta – sã plece acasã, cu bilet de voie semnat de pedagogul de serviciu. Sala de meditaţie din “Bastilia” era însã plinã de hãrţi –, pe care se putea cãlãtori în voie.

A urmat, începînd cu 1957, cursurile Facultãţii de Filologie din acelaşi oraş, pe care le-a absolvit în 1962, pregãtindu-se pentru cariera de profesor. Într-un sat, evident. Perspectiva nu i-a surîs, însã, aşa cã, în timpul ultimului an de studiu, a început colaborarea cu Studioul de Radio Cluj, ai cãrui şefi l-au asigurat cã îl vor angaja ca redactor. Nu s-a întîmplat însã aşa. În acea perioadã, Securitatea a început sã se intereseze de absolvenţii diferitelor secţii ale Facultãţii de Filologie, cu care voia sã-i înlocuiascã pe lucrãtorii mai vechi, racolaţi, pe alte criterii decît cele profesionale sau culturale, în primii ani dupã rãzboi. Fiind copil de ţãran  colectivist, avînd, deci, ceea ce se numea în acea vreme origine socialã sãnãtoasã, Chioreanu a intrat în vederile serviciilor de recrutare ale amintitei instituţii, împreunã cu mai mulţi colegi de facultate. Plimbat pe la diferite comitete studenţeşti sau de partid, Chioreanu a refuzat oferta, preferînd sã meargã profesor la ţarã. Totuşi, l-a “lovit” din nou norocul cu oferta venitã din partea ziarului “Fãclia”, unde a ajuns în cele din urmã. Aşa a învins Partidul Securitatea şi aşa a ajuns Chioreanu sã scrie la un ziar care, în ciuda degringoladei instalate în ţarã, dupã revoluţia din decembrie 1989, a supravieţuit, dominînd peisajul publicistic clujean şi dupã douãzeci de ani.

Ziaristul Chioreanu a reuşit sã colaboreze şi cu revistele de culturã ale Clujului, publicînd în “Steaua” şi “Tribuna” texte ce interesau anumite categorii de cititori. Dar, pentru cã un ziar de partid, cum a fost în acele vremuri “Fãclia”, funcţiona dupã anumite criterii, Chioreanu a încercat sã depãşeascã acest stadiu, crezînd cã poate scrie şi cãrţi. Aşa au apãrut romanele “Bãrbaţii” şi “Reîntoarceri” – descrieri ale peisajului, evident, minunat, din împrejurimile satului în care s-a nãscut şi a copilãrit, şi ale unor stãri sociale, determinate de transformãrile impuse satului de colectivizarea agriculturii. “Bãrbaţii” are ca subiect oameni şi evenimente legate de înfiinţarea colectivului în sat, iar “Reîntoarceri” descrie începutul dispariţiei acestor înjghebãri economice nefireşti, prin darea în arendã a terenurilor agricole cãtre ţãranii care le puteau cultiva. Un moment esenţial în viaţa satului, care anunţa revenirea la un mod de viaţã strãin ideilor comunismului, regim înlãturat dupã puţin timp de evenimentele petrecute la sfîrşitul anului 1989. Ar urma, firesc, o a treia carte[1], care sã aibã în centrul ei o altã dispariţie – aceea a satului tradiţional şi a unei categorii sociale (ţãranii), care nu poate face faţã provocãrilor noului mod de a practica agricultura.

În prezent, este redactor şef adjunct al ziarului “Fãclia” şi publicã texte de analizã politicã.


[1] Ulterior, Valer Chioreanu a mai publicat douǎ romane: Martorul (2010) şi Eroarea (2012).

Mergi sus