Umberto Eco şi cartea electronicǎ

           În România literarǎ (an XLIV, nr. 13, 30 martie 2012, p. 12-13), mi-a apǎrut articolul O declaraţie ineditǎ a lui Lucian Blaga, în fapt un document de o paginǎ (pe care mi l-a pus la dispoziţie domnul Nestor Ignat), comentat pe mai multe pagini, aşa cum ar trebui publicat orice document de istorie literarǎ.

          În acelaşi numǎr, la p. 23, se reproduce un fragment dintr-un interviu pe care Umberto Eco l-a acordat publicaţiei franceze Le Nouvel Observateur, cu ocazia împlinirii a trei decenii de la apariţia romanului Numele trandafirului în Italia. La întrebarea “Vǎ temeţi de cartea pe suport electronic?”, Eco dǎ urmǎtorul rǎspuns: “Nu. Inventarea avionului n-a eliminat trenul… Fotografia n-a distrus pictura. Pe de altǎ parte, numeroase cǎrţi, începând cu enciclopediile şi manualele şcolare, sunt greu de transportat şi pot fi înlocuite de iPad… Eu însumi, deşi am pretins cǎ e imposibil sǎ citeşti Rǎzboi şi pace pe ecran, am fost foarte mulţumit, revenind dintr-o cǎlǎtorie de o lunǎ în SUA, de a nu fi fost obligat sǎ transport cincisprezece kilograme de cǎrţi, ci doar câteva sute de grame ale iPad-ului meu.” M-am liniştit!

          *Deşi de dimineaţǎ a plouat, ne-am dus totuşi la Nandra, cum promisesem Tatǎlui meu, pentru a-i duce de mâncare şi a curǎţa pomii din grǎdinǎ. Am fost nevoit sǎ tai doi meri puşi de mine însumi, acum vreo trei decenii, pentru cǎ erau prea deşi, precum şi câţiva pruni bǎtrâni. Am trecut şi pe la cimitir, pentru a pune flori pe mormântul Mamei, mai ales cǎ, din pǎcate, de Florii, când la noi se pomenesc morţii, în cimitir, noi vom fi plecaţi din ţarǎ.

          Lângǎ crucea Mamei, mi-am reaminitit de Elegia lui Marin Sorescu, chiar dacǎ acum nu este toamnǎ, ci primǎvarǎ:

Mamǎ, întâia zǎpadǎ
Începe deasupra-ţi sǎ cadǎ,
Asculţi înspicarea de vânt,
Ascunsǎ-ntr-un singur cuvânt.

Pǎmântul întreg se destramǎ
El trece şi dincolo, mamǎ?
Materia unde se duce
Din locul c-o floare de cruce?

Urmeazǎ mai greu, dupǎ greu?
Se moare şi-acolo mereu?
Şi cine mai plânge aceste
Noi morţi fǎrǎ boli, fǎrǎ veste?

Tu toate voiai sǎ le ştii,
Izvor pentru verbul a fi -
Tu, care nǎscut-ai în chin,
Aceastǎ ninsoare ţi-o-nchin,

Sfinţind cu prohod de nǎmeţi
Prea multele tale peceţi.

          *Ajuns acasǎ, aflu din presǎ despre scandalul dintre profesorii Michael Shafir şi Nicolae Pǎun, cel de-al doilea dându-l în judecatǎ pe primul, pentru cǎ a fost fǎcut “pupincurist”. Este regretabil cǎ doi universitari de prestigiu au ajuns în aceastǎ ipostazǎ, alimentând tabloidele cu subiecte “tari”. Profesorul Shafir a ameninţat cǎ nu va mai dona Universitǎţii “Babeş-Bolyai” arhiva Europei Libere. Îi voi face propunerea de a o dona Muzeului Naţional al Mass-Mediei, pe care vreau sǎ îl întemeiez la Cluj.

Mergi sus