Trei bucurii

          Azi am avut primul curs din acest semestru – Stilisticǎ şi mass-media –, cu studenţii anului II, respectiv prima bucurie. Fiind cea dintâi zi de şcoalǎ, mǎ aşteptam sǎ gǎsesc amfiteatrul 101 gol. Dar nu a fost aşa, erau prezenţi destul de mulţi studenţi. M-am bucurat ca de întâlnirea cu nişte prieteni vechi. Le-am prezentat temele cursului, exigenţele, condiţiile de examinare, proiectele în care aş vrea sǎ îi implic. S-au arǎtat interesaţi de tot ce le-am spus. În pauzǎ au şi venit câţiva la mine, spunându-mi cǎ vor sǎ se “implice”. E un început bun. De altfel, pe mulţi îi ştiu din anul I. Cu aceiaşi studenţi voi avea mâine cursul opţional de istorie a presei.

          De la curs aproape cǎ am alergat la un alt eveniment important al zilei: lansarea a douǎ cǎrţi, la BCU: Vasile Pârvan, Universitatea Naţionalǎ a Daciei Superioare şi Datoria vieţii noastre, ediţie anastaticǎ a Editurii Eikon, cu un cuvânt înainte de Ioan-Aurel Pop, şi Pentru o comunitate a egalilor. Proiect de management pentru candidatura la funcţia de rector al Universitǎţii “Babeş-Bolyai”, apǎrutǎ tot sub egida Editurii Eikon. Sala ”Ioan Muşlea” a fost arhiplinǎ (aici, poate cu tot atâţia oameni, mi-am lansat prima mea carte, Peregrin prin Europa, 1999). Au fost prezente multe personalitǎţi ale Clujului, academicieni, parlamentari, oameni politici, studenţi, cercetǎtori, rectorii de la Medicinǎ, USAMV, Universitatea Tehnicǎ etc. Noul Rector, Ioan-Aurel Pop, a ţinut un discurs strǎlucit, scurt, emoţionant, care a mers la sufletul celor prezenţi. A amintit şi douǎ idei pe care, culmea, le-am discutat şi eu la cursul de azi: ce importanţi sunt studenţii pentru noi, profesorii, şi cât de importantǎ este legislaţia nepolitizatǎ, menitǎ sǎ dureze. Dǎdea exemplul Constituţiei americane, valabilǎ de douǎ secole, cǎreia i se aduc doar amendamente, în consens cu timpul, dar care, în esenţa ei, rǎmâne neschimbatǎ. La fel este şi în Anglia (nu ştiam cǎ englezii nu au Constituţie, ci legi organice. Rectorul Pop evoca ce i-a spus un englez, anume cǎ la ei legile sunt aşa de bine fǎcute, încât schimbǎ doar unele cuvinte: de exemplu, trǎsurǎ a fost înlocuit cu … maşinǎ!). Un asemenea discurs nu avea cum sǎ nu atragǎ adeziunea şi simpatia celor prezenţi. A fost a douǎ mare bucurie a zilei.

Doi artisti de exceptie: Maria Raducanu si Maxim Belciug

Dupǎ masǎ, am rǎspuns invitaţiei Bǎncii Naţionale a României, Sucursala  Regionalǎ BNR Cluj, şi m-am dus la Concertul de muzicǎ veche Hortus Deliciarum, susţinut de Maria Rǎducanu, o voce pregnantǎ în jazzul românesc, şi de Maxim Belciug, nume emblematic pentru chitara clasicǎ. Cei doi formeazǎ un duo inedit, care constituie, cum se scria în programul de salǎ, “expresia curatǎ a unui genuin nelǎsat la voia întâmplǎrii, capabil sǎ nascǎ în noi zvâcnete pe care nu le mai ştiam ale noastre de când, în loc sǎ înţelegem ce trǎim, trǎim doar ceea ce înţelegem.” Maria Rǎducan este cu adevǎrat o voce de excepţie, înterpretând cu aceeaşi naturaleţe melodii în englezǎ, francezǎ, italianǎ, spaniolǎ, rusǎ şi românǎ (Ionel Fernic, Guilelm Şorban, melodii populare).

          Înainte de concert, am admirat fotografiile tânǎrului artist fotograf, Zoltán Nagy, cu studii de specialitate în Anglia şi cu importante premii internaţionale în domeniu, în ciuda tinereţii sale. Peisajele sunt din Carpaţii noştri şi, cum bine observa dr. Cǎlin Stegerean, directorul Muzeului de Artǎ, fotografiile constituie o invitaţie de a descoperi frumuseţile de lângǎ noi, în condiţiile în care cei mai mulţi români aleg destinaţii turistice în strǎinǎtate.

          Sǎ nu uit sǎ amintesc cǎ însǎşi Sala “Ion Lapedatu”, recent renovatǎ, este o bijuterie arhitectonicǎ, în care te simţi reconfortant. Pare incredibil cǎ, în lumea agitatǎ în care trǎim, plinǎ de orgolii mǎrunte şi de mizerii exacerbate, existǎ asemenea frumuseţi, asemenea rafinament, asemenea momente care “te înalţǎ în zare”. M-aş fi simţit stingher între atâţia bancheri (oare o fi fost şi de la bǎncile concurente?), dacǎ nu întâlneam acolo prieteni vechi şi buni colegi: Mircea Maniu, Dumitru Matiş, Mihaela Luţaş, Sorina Stanca, Tatiana Costiuc, Oana Cristea Grigorescu, Cǎlin Stegerean şi alţii.

          Conducerea Sucursalei Regionale BNR Cluj (ai cǎrei directori sunt foarte tineri!) meritǎ felicitatǎ pentru acest eveniment unic, pe care l-au oferit celor prezenţi.

          Şi pentru ca a treia bucurie a zilei sǎ fie deplinǎ, iatǎ un fragment din Cantares, de Antonio Machado, reprodus din caietul de salǎ (nu se precizeazǎ cui aparţine traducerea):

Toate trec, toate rǎmân,

a trece ne e rostul,

trecem, lǎsǎm cǎrare,

potecǎ peste mare.

N-am cǎutat niciodatǎ gloria

nici n-am vrut în memoria

oamenilor sǎ-mi las cântul;

dar iubesc lumile subtile,

imponderabile şi fragile,

ca baloanele de sǎpun.

Îmi place sǎ le privesc înǎlţându-se

de soare şi purpurǎ colorânu-se

zburând pe cerul albastru

tremurând, deodatǎ spǎrgându-se.

N-am cǎutat niciodatǎ gloria.

Cǎlǎtorule, drum

e urma pe care o laşi;

alt drum nu este

decât cel al urmei de paşi.

Drumul se face mergând

şi când priveşti înapoi

vezi cǎrarea pe care

n-o vei mai bate nicicând.

Cǎlǎtorule, nu existǎ cǎrare

ci numai brazde pe mare.

Mergi sus