TE DUCI, COPILARIE !

 

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini,

Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini,

Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci…

Te duci, copilărie, și nu te mai întorci.

 

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist.
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,

Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi.

 

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari,
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari.
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,

Te duci, copilărie, și devenim haini.

 

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,

Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ.

Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei,

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

 

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea.

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,

Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

 

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc.
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,

Te duci, copilărie, și devenim mai răi.

 

Ma zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș.
Eram atât de veseli fugind prin porumbiști,

Te duci, copilărie, și devenim mai triști…

 

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus.
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, și devenim fragili !

(Autor necunoscut)

Mergi sus