Surpriza de la facultate

img507Nu am fost la facultate de circa doua luni. Cursurrile au fost online, apoi au venit sărbătorile, sesiunea etc. Am fost abia azi, trebuind să semnez un document.     Am gasit în birou două cărţi excelente, trimise de doua persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată: Suzana Holan şi Armanda-Ramona Stroia.

Voi spune câteva cuvinte despre cartea Doamnei Suzana Holan, fiindcă pe aceasta am descoperit-o mai întâi.

Are o frumoasă înfăţişare grafică şi o tehnoredactare specială (făcută, am aflat apoi, de autoarea însăşi). Cartea se intitulează Cultura minţii şi cultura sufletului (Editura Anima, Bucureşti, 2021). Este o carte savantă, cu note de subsol, cu citări în mai multe limbi străine. Câteva titluri: Frumuseţea sufletească; Comuniunea; Conştient şi inconştient; Minte şi suflet; Creştinism şi cosmoteism; Năvălitori şi sedentari.

Ceea ce m-a atras instantaneu la carte a fost articolul despre Constantin Noica, pe care autorea l-a cunoscut personal. O “invidiez” pentru că a reuşit, în anii 1983-1984, împreună cu alţi colegi, să organizeze un ciclu de conferinţe, Interferenţe, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti. Între invitaţi, s-a numărat şi Constantin Noica. Şi eu îl invitasem la Cluj, la Facultatea de Filologie, să ţină o conferinţă. Mi-a spus că nu vine, deoarce cultura conferinţelor a făcut mult rău culturii noastre, în perioada interbelică. Dar m-am alaes cu mai multe scrisori de la Constantin Noica, pe care le-am şi publicat în Excelsior, în numărul dedicat filosofului. Mai mult decât atât, Doamna Suzana Holan l-a lămurit pe Noica să accepte publicarea textului conferinţei într-un volum, conferinţa fiind transcrisă după notiţe (Noica nu a fost de acord să fie înregistrată conferinţa). Voi citi cu interes acel volum, apărut, atenţie, înainte de 1989, cu mari obstacole din partea cenzurii (concesia făcută a fost un citat din Ceauşescu). Bravo autorilor! Acum au rămas textele conferinţelor, nu citatul din liderul român.

Textul despre Noica este descrierea unei călătorii la Păltiniş, la mormântul lui Noica, în ziua de 1 noiembrie 1988 (Noica murise la 4 decembrie 1987). E o mână viguroasă de romancier în acest text, după cum, în alte texte, se vede forţa şi dexteritatea cercetătorului ştiinţific (Doamna Suzana Holan a lucrat doua decenii la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, pe post de cercetător).

Vă mulţumesc, stimată Doamna Suzana Holan! Iertare pentru că aţi aşteptat două luni pentru o confirmare din partea mea a primirii cărţii!

Sper să ne întâlnim cândva, în Maramureş sau la Cluj!

Mergi sus