Regele şi cele patru soţii ale sale (luni, 10 septembrie 2012)

Doina mi-a trimis, prin e-mail, o excepţionalǎ poveste plinǎ de un tâlc profund. Nu ştiu cine este autorul. Ar fi bunǎ de spus în Bisericǎ, la o predicǎ. Iat-o:

“Era odatǎ un rege care avea patru soţii.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soţie, pe care o îmbrǎca cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dadea tot ce era mai bun.

De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi, regele trǎia cu teama cǎ aceastǎ soţie îl va lǎsa într-o zi pentru un altul.

Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drǎguţǎ, înţelegǎtoare şi rǎbdǎtoare cu el. De câte ori regele avea o problemǎ, putea avea încredere în ea, cǎ il va ajuta sǎ treacǎ peste momentele grele.

Prima soţie a regelui era foarte loialǎ şi îşi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevǎrat, el de abia o observa!

Într-o zi, regele simţi cǎ sfârşitul îi este aproape. Se gândi la viaţa

lui plinǎ şi îşi spuse: “Acum am patru soţii cu mine, dar când voi muri, voi fi singur.”

O întrebǎ pe cea de-a patra nevastǎ: “Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dǎruit cele mai frumose haine şi ţi-am arǎtat cea mai mare grijǎ. Acum, eu am sǎ mor, vrei sǎ vii cu mine şi sǎ-mi ţii companie?”

“Nici vorbǎ!” replicǎ cea de-a patra soţie, şi plecǎ fǎrǎ un alt cuvânt.

Rǎspunsul ei strǎpunse inima regelui ca un cuţit.

Regele o întreba şi pe cea de-a treia soţie: “Te-am iubit toatǎ viaţa mea. Acum, cǎ mor, vrei sǎ vii cu mine şi sǎ-mi ţii companie?”

“Nu!” veni rǎspunsul celei de-a treia soţii. “Viaţa e prea bunǎ! Când vei muri, mǎ voi recǎsǎtori!”

Inima regelui se strânse de durere.

Apoi o întrebǎ şi pe cea de-a doua soţie: “Întotdeauna am gǎsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo, pentru mine. Când voi muri, vrei sǎ vii cu mine şi sǎ-mi ţii companie?”

“Îmi pare rǎu, nu te pot ajuta de data aceasta!” replicǎ cea de-a doua soţie. “Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tǎu!”       Regele fu devastat şi de acest rǎspuns.

Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!”      Regele se uitǎ împrejur şi vǎzu cǎ aceea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabǎ, pentru cǎ suferise mult din cauza foamei şi a neglijǎrii sale.

Adânc îndurerat, regele spuse: “Trebuia sǎ fi avut mult mai multǎ grijǎ de tine, când am avut ocazia!”

În realitate, noi toţi avem patru soţii în viaţa noastrǎ:

Cea de-a patra sotie – TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi efort investim în a-l face sǎ arate bine, el ne va lǎsa când murim.

Cea de-a treia sotie – AVEREA noastrǎ. Când murim, merge la alţii.

Cea de-a doua sotie – FAMILIA ŞI PRIETENII. Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii, ei nu pot decât sǎ vinǎ la mormântul nostru, dupǎ ce nu mai suntem.

Prima soţie – SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat, în goana dupǎ averi, bunǎstare şi putere. Totuşi, SUFLETUL este singurul care ne va urma, oriunde vom merge.

Sǎ-l cultivǎm, sǎ-l facem puternic şi sǎ-l bucurǎm acum, pentru cǎ este singura particicǎ din noi, care ne va urma şi care va fi cu noi pentru eternitate.”

 

Mergi sus