Am citit în Observator cultural: “Anunțăm cu deosebită tristețe stingerea din viață, duminică, 7 octombrie 2018, la vârsta de 94 de ani, a reputatului istoric, critic literar și teoretician Paul Cornea. Ne alăturăm, astfel, tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost profesorul Paul Cornea.”
Rândurile de faţã doresc sã aducã un modest omagiu uneia din cunoscutele personalitãţi ale literaturii române contemporane („cel mai mare istoric literar român în viaţã“, cum scria Mihai Zamfir), puternic legatã de spiritualitatea clujeanã şi de cei care o reprezintã.
Ca student la Filologie, îi cunoşteam cǎrţile foarte bine, fiindcǎ acestea intrau în bibliografia noastrǎ obligatorie. L-am întâlnit prima oarǎ la Bucureşti, în 1997, când i-am dat un telefon (în numele lui Marian Papahagi), rugându-l sǎ accepte sǎ facǎ parte din comisia mea de doctorat, dedicatǎ vieţii şi activitǎţii marelui dascǎl al lui Eminescu, de la Cernǎuţî, Aron Pumnul. Ne-am întâlnit într-o salǎ a Facultǎţii de Litere din Bucureşti, unde i-am expus planul lucrǎrii mele de doctorat, finalizat în cea mai mare parte. S-a lǎsat convins, astfel cǎ, în noiembrie 1997, a fǎcut parte din comisia mea de doctorat.
Ne-am mai întâlnit şi cu alte prilejuri, domnia sa sprijinindu-mǎ, cu referatele de rigoare, la promovarea pe postul de conferenţiar, apoi de profesor. De fapt, cred cǎ una din trǎsǎturile fundamentale ale profesorului Paul Cornea a fost generozitatea, încrederea cu care îi sprijinǎ pe cei tineri, dornici sǎ se afirme în spaţiul culturii. Nu-i de mirare cǎ, la fiecare jubileu (iar cel de 90 este cea mai elocventǎ dovadǎ), foştii “învǎţacei” şi-au adus aminte de marele lor îndrumǎtor. Asta în condiţiile în care, îmi dau seama adesea, ingratitudinea şi uitarea se insinueazǎ tot mai mult în mentalitatea noastrǎ naţionalǎ.
Critic şi istoric literar, teoretician şi comparatist, Paul Cornea şi-a fãcut studiile liceale şi universitare la Bucureşti, fiind licenţiat în litere şi filosofie (1948). Dupã terminarea facultãţii, a avut numeroase funcţii de rãspundere: redactor şef al revistei Tinereţea, director general în Ministerul Culturii (1953-1964), cercetãtor (din 1965) şi şef de sector la Institutul de Istorie şi Teorie Literarã „G. Cãlinescu“ din Bucureşti. În 1949 îşi începe cariera didacticã universitarã la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde ajunge profesor. Doctor în filologie (1971), cu teza Originile romantismului românesc. Ministru secretar de stat la Ministerul Învãţãmântului (1990). Decan al Facultãţii de Limba şi Literatura Românã din cadrul Universitãţii bucureştene (1992-1996). A debutat cu un articol în sãptãmânalul Studentul român (1946), iar editorial cu volumul Studii de literaturã românã modernã (1962). A iniţiat şi condus (din 1967) seria de Documente şi manuscrise literare (ajunsã, în 1968, la vol. V), coordonând mai multe volume colective: Reviste literare româneşti în secolul al XIX-lea. Contribuţii monografice (1970) şi Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870) (1976). A publicat mai multe antologii de texte: Gândirea româneascã în epoca paşoptistã (1830-1860), vol. I-II (în colaborare cu Mihai Zamfir, 1969); I. Heliade Rãdulescu interpretat de… (1980), cursuri universitare, cum ar fi Istoria literaturii române moderne (1962, în colaborare cu D. Pãcurariu). Redactor la tratatul academic de istorie a literaturii române, colaborator la Dicţionarul scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, 1995-2002) şi la Dicţionar de literaturã românã (1979, coordonador: Dim. Pãcurariu). A prefaţat ediţia facsimilatã a revistei Propãşirea (1980), precum şi numeroase ediţii din scriitori clasici români (V. Alecsandri, A. Pann, I. Budai-Deleanu, Antioh Cantemir, N. Bãlcescu, M. Kogãlniceanu, B.P. Hasdeu, D. Bolintineanu, I. Creangã, Duiliu Zamfirescu, N. Filimon, I.L. Caragiale, Camil Petrescu), din autori strãini (Roger Caillois, Girard René, Gustav Lanson, V. Hugo) sau tineri cercetãtori români (Toma Pavel, Victor Neumann). Prin volumul Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii: concepte, convenţii, modele (1980), Paul Cornea se afirmã ca unul dintre primii noştri cercetãtori în sociologia literaturii, iar Introducere în teoria lecturii (1988), carte tradusã în Italia (1993), relevã vocaţia autorului pentru teoria literarã.
O metodã pluridisciplinarã (comparatism, istoria ideilor, sociologia literaturii, istoria mentalitãţilor, tematism etc.) se poate remarca în toate cãrţile profesorului Cornea: Anton Pann (1964), De la Alecsandrescu la Eminescu. Aspecte, figuri, idei (1966), Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între 1780-1840 (1972), Oamenii începutului de drum. Studii şi cercetãri asupra epocii paşoptiste (1975), Conceptul de istorie literarã în cultura româneascã (1978), Itinerar printre clasici (1984), Aproapele şi departele (1990), Semnele vremii (1994). Sunt cãrţi prin care Paul Cornea, „istoric literar creator, trãind cu voluptate ideile, ca şi poezia textului, continuã sã instruiascã şi sã încânte, întrucât, dincolo de faptul cã lor li se datoreazã «orientarea istoriei literare româneşti spre orizonturile conceptuale contemporane» (Ioana Em. Petrescu), ele desemneazã constant dimensiunea înnoitoare a disciplinei, pe care o ilustreazã convingãtor, tot ele conţin o exemplarã lecţie de urbanitate şi sobrietate universitarã“ (Maria Protase).
A colaborat la Gazeta literarã, Contemporanul, Viaţa româneascã, Analele Universitãţii din Bucureşti, Buletinul Societãţii de Ştiinţe Filologice din România, Limba şi literatura românã, Limbã şi literaturã, Cahiers Roumains d’Etudes Littéraires, Revista de istorie şi teorie literarã, Manuscriptum etc. A participat la diverse congrese internaţionale de literaturã comparatã la Budapesta, Montreal, New York, Copenhaga etc. Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literaturã Comparatã (1994-1997). În 1997 a fost numit în comisia de experţi pentru pregãtirea Congresului Internaţional de Literaturã Comparatã, care a avut loc în anul 2000, în Africa de Sud. A primit premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ al Academiei R.S. România (1972) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1973). Fondator şi preşedinte al Asociaţiei Române de Literaturã Comparatã (1997). În 1997 i s-a decernat ordinul francez Palmes Academique. La împlinirea vârstei de 75 de ani, Liviu Papadima şi Mircea Vasilescu (coordonatori) i-au dedicat volumul Cercetarea literarã, azi (2000).
În 2013, Daniel Cristea-Enache a publicat, la Editura Polirom, volumul de dialoguri cu Paul Cornea, Ce a fost. Cum a fost, care s-a bucurat de un mare succes la criticǎ şi la public, fiind nominalizat, de România literarǎ, pentru titlul de “Cartea anului”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!