Se împlinesc azi patru ani de la “plecarea” Mamei. Retrǎiesc evenimentele de acum patru ani. Mǎ gândesc la neputinţa mea de atunci. În momentele acelea, mi-aş fi dorit sǎ fiu om politic şi sǎ am putere, iar Mama sǎ fie tratatǎ, în spital, ca un om politic. Dar nu s-a putut. Mǎ consolez cu gândul cǎ, de fapt, cât timp a trǎit, atât eu, cât şi fratele meu, ne-am strǎduit sǎ îi facem doar bucurii. Cred cǎ a plecat cu o singurǎ dorinţǎ neîmplinitǎ: N. nu avea copii. La nici o luna dupǎ “plecarea” ei, M. ne-a spus cǎ aşteaptǎ un copil! Legea compensaţiei a acţionat şi aici.
Cred cǎ e un prilej potrivit sǎ invoc poezia lui Grigore Vieru, Nu am, moarte, cu tine nimic:
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemǎ unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu fricǎ, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Patru ani de la “plecarea” Mamei (marţi, 26 iunie 2012)
P