O valoroasă apariţie revuistică. Anuarul Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică

Afisul evenimentului

Afisul evenimentului

Foarte puţină lume citeşte anuarele şi analele ştiinţifice ale universităţilor sau institutelor de cercetare. Acestea sunt publicaţii destinate din start unui public restrâns, format în general din specialiştii domeniului respectiv. Tocmai de aceea merită semnalat numărul 2 al Anuarului Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Colegiul Studențesc de Performanță Academică (CSPA) din cadrul Universităţii clujene este o structură nouă, unică în România, creată în 2013, cu scopul de a asigura un cadru complementar celui instituţional/tradiţional pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților cu rezultate deosebite din cadrul Universității “Babeș-Bolyai”, de a le stimula acestora valenţele excelenţei în cercetarea ştiinţificǎ aplicativǎ, inter-, trans- şi multidisciplinară, relevanţa socialǎ şi disponibilitǎţile implicǎrii în acţiuni de voluntariat.

Ȋn fiecare an, Colegiul selectează circa 40-50 de studenţi, de la toate facultăţile Universităţii, respectând strucutra multiculturală a instituţiei clujene, studenţi care se implică apoi în organizarea de conferinţe cu academicieni, oameni de cultură şi artă, de seminarii, workshopuri, ateliere, excursii de documentare, participă la conferinţe naţionale şi internaţionale etc.

Coperta Anuarului

Coperta Anuarului

Tipărirea acestui Anuar (apărut la prestigioasa Editură Presa Universitară Clujeană) se integrează într-un amplu proiect, iniţiat de actuala conducere a Universităţii clujene, care constă într-o “campanie dedicată identificării urmașilor celor care au predat aici, cu ajutorul cărora să se constituie o arhivă de documente, manuscrise, opere nepublicate, diplome, fotografii, scrisori, invitații, participări la conferințe sau alte feluri de acte.

Toate aceste materiale vor fi păstrate la Serviciul Arhiva UBB, iar pe baza lor se vor putea demara proiecte de cercetare, prin care noi informații despre munca unor oameni, care poate au contribuit la dezvoltarea Transilvaniei și chiar a țării, va fi redescoperită și repusă în valoare.”

Revenind la numărul 2 al Anuarului, acesta are un conţinut demn de tot interesul. După edorialul Per aspera ad astra, semnat de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii, urmează partea a II-a a Dicţionarului membrilor CSPA, unde, unui număr de 16 studenţi (români, maghiari şi germani), li se publică, aidoma unor personalităţi, un CV de tip dicţionar, însoţit de fotografia autorului respectiv. Cine citeşte cu atenţie CV-urile studenţilor va fi uimit de diversitatea preocupărilor ştiinţifice ale acestora, de multitudinea acţiunilor de voluntariat. CV-urile studenţilor reprezintă o mărturie foarte fidelă a unui timp şi a unui spaţiu universitar (prin denumirea instituţiilor, asociaţiilor, organizaţiilor, ONG-urilor, la care studenţii din CSPA au fost participanţi foarte activi).

Partea cea mai importantă a Anuarului o constituie secţiunea intitulată “Ȋntâlniri mirabile”, unde sunt publicate cinci conferinţe urmate de dezbaterile care au urmat: Acad. Eugen Simion: Ȋntâlnindu-l pe stradă pe Tudor Vianu şi întrebându-l ce mai face, acesta mi-a răspuns: “Aştept să obosească nedreptatea!”; Teodor Baconschi: Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România “a fost într-adevăr un eveniment istoric;  Acad. Ionel Haiduc: Călător pe meleagurile chimiei; Acad. Basarab Nicolescu: “Eu cred că trăim o perioadă de nouă barbarie, vă spun foarte clar ce cred!; Acad. Ioan-Aurel Pop: „Istoricul se ocupă de viața vie, adică de prezentul oamenilor care au trăit în trecut.”

Din mărturia acad. Eugen Simion (extină pe 25 de pagini) se reţin observaţiile despre solidaritatea dintre scriitori, înainte de 1989 (este evocat momentul în care Mircea Dinescu, data afară de la România literară, a beneficiat de ajutorul bănesc al confraţilor), despre acuzuaţiile aduse unor mari scriitori (Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş.a.), făcuţi “colaboraţionişti” ai regimului comunist. Referindu-se la propriul destin, la faptul că putea rămâne în străinătate, în anii ’70, aşa cum au făcut Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu şi mulţi alţii, acad. Eugen Simion a spus: “Vă spun, într-un an, doi, au plecat douăzeci. Am fost singurul care m-am întors. Ceilalţi au rămas, au făcut cariere frumoase, splendide, în universităţile unde au rămas, au publicat lucrări valoroase etc. Niciodată nu le-am reproşat acest lucru, iar în ce mă priveşte, eu am avut şi o raţiune a mea: în primul rând că voiam să fac carieră în cultura română. Era o chestiune. În al doilea rând, aveam anumite obligaţiuni faţă de familia mea, trăiau părinţii mei, familia mea restrânsă, n-am mai primit în ultimul moment viză ş.a.m.d. Eu m-am întors acasă. Niciodată n-am regretat, niciodată nu mi-am permis să-i reproşez cuiva ceva, unuia dintre cei care au rămas… Ei au început să-mi reproşeze mie: de ce eu m-am întors! Şi unii s-au supărat pe mine. Nu, eu cred că putem face cultură de performanţă în limba română, în ţara noastră. Încă putem. Este polemica pe care eu am urmărit-o, între Noica şi Cioran. Chiar în cartea pe care am publicat-o recent (Cioran. O mitologie a nedesăvârşirilor, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015), am dedicat un capitol pornind de la vestita Scrisoare către un prieten îndepărtat şi toată disputa, nebunia lui Noica, anume că el poate să facă (după ce a stat, i-au putrezit oasele în puşcăriile comuniste, eliberat în ’64 sau nu ştiu când a fost), că poate să facă o cultură de performanţă. O idee care părea puţin absurdă, dacă nu şi vinovată. Până la urmă el a câştigat, el a învins. El a învins în chestia asta. Pentru că a reuşit, a scris acele superbe cărţi. Rostirea filosofică românească (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970) e una din cele mai frumoase cărţi scrise în limba română, făcând o filosofie de tip existenţialist, filosofia minţii, o gramatică a spiritului pornind de la gramatica limbii române.”

Discuţia cu diplomatul şi eseistul Teodor Baconschi se axează pe devenirea sa intelectuală şi diplomatică. Se reţine acest episod despre vizita Papei Ioan Paul al II-lea: „A fost un şantier diplomatic foarte dificil, deși Ioan Paul al II-lea, un polonez foarte bun cunoscător al situaţiei religioase a Estului postcomunist, dorea foarte mult să vină la noi. Problemele erau în România, nu la Vatican. Şi erau de mai multe feluri. De pildă, o bună parte din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se temea de această vizită. Adică era o vizită nemaipomenită, nu se mai petrecuse niciodată în istorie, niciun papă n-a călcat în zona noastră, iar singurele precedente fuseseră discuțiile de la Ierusalim dintre Paul al VI-lea și Patriarhul ecumenic Atenagora. Nu existase însă (și din cauza războiului rece) nicio <<breşă>> în lumea ortodoxă, în lumea bisericilor autocefale din Est. Circa o jumătate din Sinodul Ortodox se opunea. A trebuit să fac muncă de persuasiune, profitând şi de faptul că-i cunoşteam pe foarte mulţi membri ai Sinodului, iar eu am colaborat bine şi cu Patriarhul Teoctist. Pe de altă parte, Biserica Greco-Catolică, ieşită din catacombe după persecuţia la care o supusese regimul comunist, era de asemenea destul de sceptică, pentru că se gândea că, dacă Papa Ioan Paul al II-lea vine să-i vadă pe ortodocşii români, asta va legitima starea de fapt. Şi anume restituirea parţială a patrimoniului greco-catolic, pe care ei îl revendicau. Se temeau că, dacă Papa vine, asta înseamnă implicit că totul e în regulă la noi. Aceste piedici psihologice, culturale, au făcut ca mecanismele pentru pregătirea vizitei să fie foarte greoaie, să apară foarte multe obstacole şi să fie necesar foarte mult efort, travaliu diplomatic. Vizita din 7-9 mai 1999 a prilejuit şi memorabilă misă catolică în prezenţa ierarhilor ortodocşi –, în Parcul Izvor, unde au participat 300000 de credincioşi catolici din toată România, veniţi cu trenul, cu maşina, să-şi vadă liderul spiritual. Vizita Papei a fost precedatăde o întâlnire Uomini e Religioni, în ”regia” puternicei asociaţii catolice de la Roma, Sant’Egidio, care avea mandat de la Papă să lucreze pentru pacea dintre religii. Uomini e Religioni din ’98 s-a făcut la Bucureşti, tocmai pentru a înmuia un pic gheaţa, pentru a pregăti terenul în vederea acestui dialog în premieră istorică între şeful Bisericii Catolice şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vizita, după care a apărut şi un album de care m-am îngrijit, în italiană, cu fotografiile făcute de protocolul Sfântului Scaun, a fost într-adevăr un eveniment istoric. În urma ei, Ioan Paul al II-lea a putut vizita Ucraina, Bulgaria, Armenia, Georgia, Grecia şi, dacă nu mă înşel, chiar şi Serbia. N-a reuşit însă să spargă fortăreaţa rusească. Adică la Moscova nu a fost vreodată invitat, nici el, nici succesorul lui, Benedict al XVI-lea, sau Papa Francisc de astăzi.”

Acad. Ionel Haiduc evocă anii studenţiei sale, interesul manifestat încă de timpuriu pentru chimie, anii de doctorat la Moscova, obţinerea bursei Fulbright, aventura trimiterii mansucriselor unor cărţi ştiinţifice în străinătate etc. Ȋntrebat dacă se mândreşte că şi-a luat doctoratul la Moscova, când unii români încearcă să îşi ascundă acum un asemenea detaliu (dacă îl au) în CV-ul lor, acad. Haiduc a răspuns: „Nu mă ruşinez deloc de acest lucru, din cel puţin două motive: ruşii făceau şcoală serioasă, ei erau în competiţie cu americanii, cu sistemul capitalist, pentru ei cercetarea era o chestiune vitală, <<de viaţă şi de moarte>>; autoritătile puneau şi bani şi stimulau oamenii să facă cercetări. În al doilea rând, conducătorul meu de doctorat, academicianul K.A. Andrianov, era o autoritate nu numai ştiinţifică, ci şi o personalitate foarte apreciată de autorităţi. De ce ? În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii au ajuns, cum se ştie, până la porţile Moscovei, până la capătul liniei de tramvai, la marginea Moscovei. Acolo au prins o vreme foarte grea, o iarnă cu temperaturi de –30, –40 de grade, pentru care nu erau pregătiţi. Uleiul de motor se îngroaşă la temperaturi scăzute şi li s-a blocat transportul, tancurile nemţeşti nu se mai puteau mişca. Ruşii, în schimb, în Siberia, aveau tehnica pregătită pentru temperaturile joase din Siberia. Aveau nişte uleiuri speciale, care rezistau. Cineva, respectiv Richard Sorge, un spion sovietic la Tokio, i-a anunţat pe ruşi că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică în Extremul Orient şi atunci au putut să îşi aducă din Siberia armata pregatită pentru acele condiţii. Ruşii ştiau să se deplaseze şi pe skiuri, o tehnică nu foarte des întâlnită, şi în felul acesta au fost respinşi nemţii de la porţile Moscovei. Vă daţi seama că, după o asemenea ispravă (crearea uleiului de motor care rezistă la temperaturi foarte joase, n. ed.), Andrianov, care incă nu era atunci profesor, nu era nici academician, se bucura apoi din partea autorităţilor de o înaltă preţuire.”

Pledoaria pentru transdisciplinaritate a savantului Basarab Nicolescu este presărată cu multe amintiri din viaţa de elev, cu participarea la olipiadele de matematică şi română (la una din ediţiile olimpiadei de română, preşedintele juriului fusese vestitul Perpessicius), cu reflecţiile despre fenomenele actuale din Occident (atacurile teroriste, valul de emigrări etc.).

Cu adevărat excepţional este şi interviul acordat de acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul (reales recent) Universităţii “Babeş-Bolyai”, care a făcut o sinceră pledoarie pentru studiul istoriei: „Viața este formată și din moarte, din păcate, dar trebuie să știți că istoricul se ocupă de viața vie, adică de prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Oamneii de demult şi-au trăit prezentul lor, la fel cum îl trăim noi pe al nostru. Eu, dacă mă ocup de perioada în care a trăit Savonarola și vreau să vă explic cum a trăit Savonarola (sau Leonardo da Vinci, ca să luăm pe cineva mai cunoscut), trebuie să mă transpun în epocă și să înțeleg viața exact cum a înțeles-o el. Adică să o înțeleg ca o viață trăită deplin, nu ca pe una livrescă”.

Cum spuneam, Anuarul a apărut la prestigioasa Editură Presa Universitară Clujeană, are 230 de pagini, cu 65 de fotografii color (secvenţe din activităţile organizate, texte facsimilate, afişe etc.). El va fi oferit unui număr de 80 de biblioteci importante din România (judeţene, centrale universitare, ale unor institute aflate sub tutela Academiei Române etc.). Varianta electronică poate fi accesată pe site-ul CSPA (http://cspa.stud.ubbcluj.ro).

Notă. Lansarea Anuarului va avea loc miercuri, începând cu ora 19,00, la Clubul Casei Universitarilor. Vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Codruţa Săcelean, directorul Editurii Presa Universitară Clujeană, şi Ilie Rad, directorul CSPA.  

Mergi sus