O tezǎ de doctorat despre Şcolile Blajului în literaturǎ (vineri, 16 octombrie 2012)

Mircea Popa, Ilie Rad, Ileana Ghimesi si Ion Buzasi

Bunul meu prieten şi coleg de la Blaj, prof. univ. dr. Ion Buzaşi, a cǎrui viaţǎ se identificǎ admirabil cu destinul oraşului numit de Eminescu “Mica Romǎ”, m-a invitat sǎ fac parte din comisia de doctorat a Domnişoarei Maria Rodean, intitulatǎ Şcolile Blajului în literaturǎ.

             Am acceptat imediat, din respect pentru prietenul meu, cǎruia, când mi-am început documentarea pentru teza de doctorat, consacratǎ lui Aron Pumnul, i-am scris o scrisoare semnatǎ … Aron Pumnul, dar şi pentru cǎ era o temǎ care mǎ interesa ca filolog şi, în plus, teza era scrisǎ de o profesoarǎ din învǎţǎmântul preuniversitar, care şi-a sacrificat timpul şi energia “de amorul artei”, cum se spune, fiindcǎ mi se pare cǎ sporul de 15%  pentru doctorat nu se mai acordǎ. Am retrǎit astfel atmosfera din anii când lucram eu însumi în învǎţǎmântul preuniversitar, când simţeam, în cancelarie, solidaritatea de breaslǎ. Dupǎ ce m-am mutat la Universitate, aceastǎ solidaritate a dispǎrut. Unii universitari se cred personalitǎţi accentuate, dacǎ nu chiar genii neînţelese, sunt invidioşi şi rǎi, nu se mai bucurǎ de succesele colegului de lângǎ ei. În fine.

          Teza la care mǎ refer este un demers ştiinţific original, care are la bazǎ şi o motivare subiectivǎ, autoarea studiind “la una din renumitele şcoli blǎjene” şi participând “la activitǎţile de omagiere a instituţiilor de culturǎ din <<Mica Romǎ>>”.

          Teza de doctorat este structuratǎ în şase capitole. Astfel, capitolul I, trateazǎ imaginea şcolii în literatura universalǎ şi în literatura românǎ, capitolul II evocǎ istoria Blajului, vǎzut ca un oraş cu douǎ dimensiuni: istorie şi culturǎ. Mica localitate ar fi rãmas un sat oarecare, anonim, poate mai înstãrit decât altele, datoritã fertilitãţii solului şi poziţiei geografice privilegiate (situarea la confluenţa unor drumuri comerciale), dacã o întâmplare beneficã nu i-ar fi schimbat, pentru totdeauna, destinul: strãmutarea scaunului vlãdicesc de la Fãgãraş la Blaj, în primãvara anului 1737. Propunerea fusese a episcopului martir şi vizionar, Ioan Inochentie Micu-Klein, care a şi obţinut, de la împãratul Carol al VI-lea, aprobarea pentru aceastã strãmutare. Noua reşedinţã, aşezatã într-o zonã mai „proventuoasã” (= bogatã), avea şi avantajul de a fi situatã în centrul vastei Dieceze Greco-Catolice a Fãgãraşului, „într-un ţinut masiv românesc, în afara enclavelor populate de maghiari sau saşi” şi, prin urmare, era mai potrivitã pentru menirea pe care şi-o va asuma – de centru al românismului (de aici va radia şi cel mai însemnat act politic românesc din secolul al XVIII-lea: Supplex Libellus Valachorum, 1791).

          Vlãdicii care i-au urmat lui Inochentie Micu (Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic, Gheorghe Maior, Ioan Bob, Ioan Lemeny ş.a.) au adãugat localitãţii noi instituţii şi edificii sau le-au renovat pe cele existente, dupã posibilitãţile vremii şi personalitatea fiecãruia, astfel încât, la începutul secolului al XIX-lea, Blajul putea fi considerat „Sionul culturii româneşti şi-al învãţãturii mai înalte”. Dupǎ acest excurs în istorie, doctoranda abordeazǎ şcolile Blajului, numite, în mod simbolic, „fântâni ale darurilor”, prezentând meritele pe care acestea le-au avut în cultura românǎ, dar şi momentele dramatice pe care le-au trǎit aceste şcoli, dupǎ venirea comuniştilor la putere (existǎ mǎrturii scrise cǎ, la un moemnt dat, vechile cǎrţi din bibliotecile blǎjene, cu coperţile groase, au servit pentru „pavarea” unor alei ale potentaţilor zilei).

          Cel de-al IV-lea capitol, Şcolile Blajului în literaturǎ, constituie tema propriu-zisǎ a lucrǎrii, în care autoarea abordeazǎ patru domenii care reflectǎ imaginea şcolilor blǎjene, aşa cum a fost conturatǎ aceasta în: memorialisticǎ (Ştefan Manciulea, Iustin Ilieşiu, Emil Negruţiu, Vistian Goia, Petru Sechel), în corespondenţǎ (Timotei Cipariu, Ion Bianu, Ion Brad, Pavel Dan – aici trebuie adǎugat neapǎrat şi Aron Pumnul, pentru cǎ şi în scrisorile sale se pot gǎsi numeroase referinţe la peisajul scolastic blǎjean), în pagini de jurnal. Din literatura propriu-zisǎ, sunt analizate paginile de prozǎ scurtǎ, inspirate de mediul şcolar blǎjean, scrise de Al. Lupeanu, Septimiu Popa, Pavel Dan,  romanele lui Ion Agârbiceanu, Ion Brad, Teodor Tanco, Ştefan Luca, Nicoale Breban, dar şi poeziile având aceeaşi sursǎ de inspiraţie, scrise de Radu Brateş, Ion Brad, Ioan Alexandru, Ion Mǎrgineanu (aici ar mai trebui adǎugat, neapǎrat, şi Ion Horea).

          Al cincilea capitol, Eminescu la Şcolile Blajului, reconstituie, în cinci subcapitole, câteva momente importante ale periplului eminescian în „Mica Romǎ”, cum a denumit-o el însuşi: Cǎlǎtoria fǎcutǎ aici, în vara anului 1866, dupǎ moartea profesorului sǎu de la Cernǎuţi, Aron Pumnul; Eminescu vǎzut de alumnii blǎjeni; Eminescu despre şcolile şi dascǎlii Blajului; Poezii scrise în timpul popasului blǎjean; Pozeii despre popasul emienscian la Blaj.

          Tot aici este analizat şi celebrul studiu al canonicului Al. Grama, din 1891, care a încercat sǎ denigreze poezia emienscianǎ.

          În fine, ultimul capitol este dedicat concluziilor, în care autoarea îşi analizeazǎ, cu sinceritate, „posibile puncte tari şi puncte slabe, care se desprind din munca de cercetare”.

Dr. Maria Rodean

Lucrarea are o bibliografie generalǎ, care include scrieri despre Blaj şi despre şcolile Blajului (76 de titluri), apoi bibliografia proprius-zisǎ, grupatǎ în funcţie de capitolele abordate.  Foarte interesantǎ mi s-a pǎrut iconografia din anexe, care trebuie neapǎrat îmbogǎţitǎ, în vederea publicǎrii cǎrţii, şi care cuprinde imagini cu şcoli blǎjene ctitorite de Vasile Suciu, o copie dupǎ Decretul Episcopului Petru Pavel Aron, coperţile unor cǎrţi reprezentative, comentate în lucrare, partea cea mai interesantǎ constituind-o, evident, manuscrisele unor poezii semnate de Petru Anghel, Ion Brad şi Mircea Popa.

          Am fost întotdeauna extrem de exigent cu tezele de doctorat, fiindcǎ am avut ca reper tezele de doctorat ale foştilor mei profesori şi mentori de la Facultatea de Filologie (Liviu Rusu, Liviu Petrescu, Ioana Em. Petrescu, Doina Curticǎpeanu, Ion Pop, Mircea Zaciu, Ion Vlad, G. Gruiţǎ, Ion Vartic, Marian Papahagi, V. Fanache ş.a.), materializate în cǎrţi fundamentale pentru cultura românǎ.

          Iatǎ de ce m-am simţit dator sǎ îi fac autoarei câteva observaţii, în vederea publicǎrii lucrǎrii (observaţii şi sugestii care au vizat structura tezei, bibliografia, stilul, punctuaţia şi ortografia, aparatul critic etc.).

          Aşa dupǎ cum se poate bǎnui, observaţiile şi sugestiile mele au fost  fǎcute cu cea mai bunǎ intenţie, din dorinţa sincerǎ ca viitoarea lucrare sǎ constituie realmente un omagiu adus renumitului oraş de la confluenţa Târnavelor.

          În acelaşi timp, lucrarea Domnişoarei Maria Rodean trebuie sǎ corespundǎ exigenţelor actuale ale unei teze de doctorat, mai ales cǎ ne aflǎm în contextul isteriei naţionale legate de plagiat, când oameni politici importanţi sunt acuzaţi de acest adevbǎrat flagel din cercetarea ştiinţificǎ.

          Pentru motivele arǎtate mai sus, am propus ca lucrarea Domnişoarei Maria Rodean, cu însuşirea şi respectarea observaţiilor fǎcute, sǎ fie acceptatǎ pentru susţinerea publicǎ, în vederea acordǎrii titlului de doctor în ştiinţe filologice, ceea ce s-a şi întâmplat.

 

 

 

 

 

 

 

Mergi sus