O nouǎ scrisoare de la Domnul Ambasador Ion Brad (joi, 14 iunie 2012)

O

      Mǎ bucurǎ fiecare scrisoare pe care o primesc, mai ales cǎ evenimentul este atât de rar. Am scris, cu diverse ocazii, despre dispariţia unei specii literare – epistola –, care a dat literaturii române şi celei universale adevǎrate capodopere. Mijloacele moderne de comunicare – telefonul, dar mai ales Internetul – au adus moartea acestei specii. De aceea primirea unei scrisori “tradiţionale” este pentru mine un eveniment, o mare bucurie. Când am fost în America, am rugat-o pe Mama sǎ îmi scrie mai multe scrisori, deşi vorbeam des la telefon, iar Internetul era deja larg rǎspândit. Ce scrisori interesante mi-a scris! Le voi publica şi comenta, cândva!

          Dar iatǎ scrisoarea de la Domnul Ambasador Ion Brad:

                                                                            “Bucureşti, 8 iunie 2012

          Dragǎ domnule Ilie Rad,

          Îţi mulţumesc pentru scrisoare şi gândurile bune ce mi le-ai trimis.

          Proiectul unei noi cǎrţi de interviuri rǎmâne sǎ-l mai gândim împreunǎ, la o viitoare întâlnire sau corespondenţǎ, în varǎ, la toamnǎ sau altcândva, dacǎ sǎnǎtatea îmi va da voie. Sper sǎ ne întâlnim şi sǎ vorbim de toate.

          În aşteptarea apariţiei volumului de memorii al lui Mihai Beniuc, ca sǎ vǎd mai amǎnunţit ce scrie despre mine, aş vrea sǎ-ţi precizez câteva lucruri la cele reţinute de d-ta:

          La Vatican am fost trimis în iunie 1984, cu un mesaj special pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi nu m-am întors cu niciun document de acolo. Poate e vorba de vizita pe care am fǎcut-o, în vara lui 1956, împreunǎ cu dirijorul Marin Constantin, la un colocviu internaţional – “Tineretul apǎrǎ pacea”, când, într-adevǎr, am adus de la Roma o revistǎ ilustratǎ, în care se publica Raportul secret al lui Hruşciov, despre crimele lui Stalin. Urmǎrile acestui gest al meu le-am relatat în mai multe mǎrturisiri, legate de excluderea mea, în 1958, din toate funcţiile, revenindu-mi greu şi treptat la literaturǎ şi publicisticǎ, fiind reintegrat, în iarnǎ, la revista Luceafǎrul, al cǎrui director era pe-atunci Mihai Beniuc. Deci, atunci şi mai târziu, el m-a sprijinit şi nu s-a opus nici alegerii mele ca secretar al Uniunii Scriitorilor, la Conferinţa din 1962.

          Am evocat, de asemenea, încǎ pe când era în viaţǎ, episodul dramatic al manifestǎrii duşmǎniei sale faţǎ de Lucian Blaga, încǎ din 1954, când eram secretarul Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor. Toate episoadele acestea, evocate, ca şi cele dureroase din 1964, le-am evocat şi n-aş mai avea poate multe de adǎugat. Totuşi, sǎ discutǎm.

          În ce priveşte relaţiile mele cu Mircea Zaciu, ele apar pe larg în volumul publicat în 2002, la “Curtea Veche”, scrisorile originale aflându-se acum la “Fondul Ion Brad” de la Biblioteca “O. Goga” Cluj. Tot la Cluj, în Apostrof, au fost publicate rǎspunsurile mele la chestionarul despre Dicţionar, reproduse şi în recentul volum de interviuri, cu titlul Dixi et salvari anima mea! Şi despre chestiunea aceasta putem discuta alte amǎnunte.

          În niciun caz n-am “pârât” nimic la Elena Ceauşescu, ca sǎ mǎ trimitǎ ambasador, fiindcǎ revenisem de mult de la Atena. Iarǎşi, o discuţie posibilǎ între noi.

          Închei, felicitându-te pentru textele ce ţi le citesc prin reviste – sǎptǎmânal în Flacǎra lui Pǎunescu.

          Succese! Sǎnǎtate şi voie bunǎ!

          Cu prietenie,

                            Ion Brad


Adaugă comentariu