O excursie la Sighet, la invitaţia Doamnei Ana Blandiana (Joi, 24 mai 2012)

Cortegiul Sacrificatilor. Grup statuar de Aurel Vlad.

Rǎspunzând unei generoase invitaţii a Doamnei Ana Blandiana, am fost, joi, 24 mai a.c., împreunǎ cu un grup de 34 de studenţi jurnalişti din anul II (care urmeazǎ cursul meu, Stilisticǎ şi mass-media), la Sighet, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, manifestare organizatǎ, în fiecare an, cu ocazia Zilei Înǎlţǎrii Domnului, zi care marcheazǎ, la români, şi Ziua Eroilor.

          Am vizitat Memorialul cutremuraţi de tragediile care au avut loc aici, în timpul regimului comunist.

          Clǎdirea, cu douǎ etaje, care adǎposteşte muzeul, a fost construitǎ, între 1896-1899, de cǎtre autoritǎţile Imperiului Austro-Ungar, ca închisoare pentru deţinuţii de drept comun. În anul 1948, odatǎ cu preluarea integralǎ a puterii în România de cǎtre Partidul Comunist, închisoarea a devenit loc al detenţiei pentru un grup de elevi, studenţi şi ţǎrani maramureşeni. Dupǎ doi ani, în 1950, aici au fost aduşi peste 100 de foşti demnitari din întreaga ţarǎ (miniştri, academicieni, militari, lideri politici, istorici, jurnalişti, episcopi şi preoţi greco-catolici, dar şi romano-catolici etc.)

           Între personalitǎţile care au fost închise şi au murit aici, unele fiind îngropate în locuri rǎmase neidentificate (Iuliu Maniu, de pildǎ), amintesc urmǎtoarele nume (preluate de pe site-ul http://ro.wikipedia.org/wiki/Memorialul_Sighet): Constantin Argetoianu, preşedinte al Senatului şi prim-ministru al Guvernului României; Constantin I.C. Brătianu, inginer, deputat, fost ministru, Gheorghe I. Brătianu, licențiat în drept și în litere, doctor în filosofie, profesor universitar, fost ministru, Dumitru Burilleanu, fost guvernator al Băncii Naționale, Ion Cămărășescu, licențiat în drept (la Paris), fost ministru și deputat, Tit-Liviu Chinezu, episcop greco-catolic, profesor de filosofie, Ion Șerban Christu, doctor în drept, fost ministru, Henri Cihoski, general de Corp de Armată, fost senator de drept, Tancred Constantinescu, inginer, fost ministru, Grigore Dumitrescu, profesor de drept roman, deputat, guvernator al Băncii Naționale, Anton Durcovici, episcop catolic de Iași, Traian Valeriu Frențiu, episcop greco-catolic de Lugoj și Oradea, mitropolit supleant de Blaj, Grigore Georgescu, amiral, Stan Ghițescu, fost deputat, senator și ministru, vicepreședinte al Camerei Deputaților, Alexandru Glatz, general de divizie, fost secretar de stat, Ion Gruia, licențiat în drept, professor, fost ministru, Ioan Ilcuș, general, șef de Stat Major, fost ministru, Alexandru Lapedatu, licențiat în istorie (specialist în istoria evului mediu) și geografie, profesor, fost președinte al Academiei Române, fost ministru, Ion I. Lapedatu, specialist în finanțe, licențiat la Budapesta, profesor la Academia de Comerț din Cluj, fost deputat, senator, ministru și guvernator al Băncii Naționale a României, membru de onoare al Academiei Române, Ion Macovei, inginer, director general al Căilor Ferate, fost ministru, Augustin Maghiar, canonic greco-catolic, vicar general al Episcopiei de Oradea, Iuliu Maniu, doctor în drept, președintele PNR și ulterior al PNȚ, fost ministru, Mihail Manoilescu, inginer, profesor de economie la Școala Politehnică din București, fost ministru, deputat și senator, fost guvernator al Băncii Naționale, Ion Manolescu-Strunga, doctor în economie, fost ministru, Nicolae Mareș, inginer, fost ministru, Mihail Măgureanu, fost subsecretar de stat, Tiberiu Moșoiu, doctor în drept, profesor de drept roman la Facultatea de Drept din Cluj, fost subsecretar de stat, fost guvernator al Băncii Naționale, Dumitru Munteanu-Râmnic, licențiat în istorie, fost deputat, senator și subsecretar de stat, Nicolae Păiș, contraamiral, fost adjutant regal, șef de Stat Major la Marină, subsecretar de stat, Ion Pelivan, licențiat în drept și teologie, profesor universitar, fost ministru, fost deputat, Doru Popovici, fost ministru secretar de stat, Albert Popovici-Tașcă, doctor în drept, fost deputat, fost subsecretar de stat, Radu Portocală, avocat, decan pe viață al Baroului din Brăila, fost deputat, fost ministru secretar de stat, Virgil Potârcă, licențiat în drept, fost deputat, senator, subsecretar de stat și ministru, Mihail I. Racoviță, general de Corp de Armată, fost ministru, Ion Rășcanu, general de Corp de Armată, fost deputat și senator, fost ministru, fost primar al Bucureștiului, Radu Roșculeț, licențiat în drept, fost prefect, deputat, ministru, Nicolae Samsonovici, general de divizie, fost șef de Statului Major General și fost ministru, Ion Sandu, subsecretar de stat, Constantin Simian, doctor în drept, fost deputat, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților, Ioan Suciu, episcop greco-catolic de Oradea, administrator apostolic al Mitropoliei din Blaj, Gheorghe Tașcă, licențiat în drept, doctor în economie, profesor de economie la Academia Comercială din București, fost deputat și ministru, Constantin Tătăranu, fost și guvernator al Băncii Naționale a României, Gheorghe Vasiliu, general de aviație, fost ministru subsecretar de stat, Aurel Vlad, doctor în drept, fost deputat și ministru.

          Şi alte personalitǎţi cunoscute au trecut prin închisoarea Sighet, precum liderul ţǎrǎnist Corneliu Coposu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, Ilie Lazǎr (alt lider ţǎrǎnist, care, eliberat în 1964, dupǎ 17 ani de temniţǎ, şi-a trǎit ultimii ani la Cluj-Napoca, într-un bloc din cartierul Grigorescu, murind în 1976, la vârsta de 81 de ani), Arlette Coposu, soţia lui Corneliu Coposu, şi mulţi alţii.

          De pe site-ul oficial al memorialului, mai aflǎm cǎ, “în 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, a avut loc o graţiere. Parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuşi, deţinuţi politici mai apăreau şi în anii următori, mai ales <<în trecere>> spre spitalul psihiatric din localitate. În 1977 închisoarea a fost dezafectată, devenind fabrică de mături, depozit de sare şi, în cele din urmă, o ruină părăsită.”

          De pe acelaşi site, mai aflǎm cǎ memorialul “a fost gândit şi iniţiat, încă din 1992, de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.

          În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998, Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.”, lucrǎrile de restaurare durând cinci ani.

          Muzeul propriu-zis are circa o sutǎ de camere, fiecare celulǎ reprezentând, în ordine cronologicǎ, o miniexpoziţie tematicǎ: Alegerile din 1946; Represiunea împotriva Bisericii; Colectivizarea. Rezistenţǎ şi represiune; Comunizarea Armatei, Poliţiei, Justiţiei; Distrugerea Academiei; Celula în care a murit Iuliu Maniu; Gh. I Brǎtianu: un istoric în isatorie etc.

          În 1997 a fost construit, sub pǎmânt, într-una din curţile interioare, un spaţiu de reculegere şi rugǎciune, iar pe pereţii rampei de coborâre au fost gravate numele a circa opt mii de morţi în închisorile, lagǎrele şi locurile de deportare din România.

          O adevǎratǎ emblemǎ a muzeului o constituie Cortegiul Sacrificaţilor, opera sculptorului Aurel Vlad, reprezentând 18 siluete umane, care se îndreaptǎ spre un zid simbolic, sugerând atât zidul care a închis orizontul a milioane şi milioane de oameni, sub regimul comunist, cât şi zidul ca loc al execuţiilor, cǎrora le-au cǎzut victimǎ alte zeci de milioane de oameni, din fostul bloc sovietic (iniţial, sculpturile au fost din lemn, ulterior fiind turnate în bronz).

          Dupǎ vizitarea muzeului, am participat la sesiunea de comunicǎri, organizatǎ în fiecare an. Manifestǎrile au debutat cu rugǎciunea Tatǎl Nostru, în interpretarea celebrei soprane Angelei Gheorghiu, una dintre cele mai renumite cântărețe de operǎ din întreaga lume, dupǎ care a urmat dezbaterea Copilǎria ca duşman de clasǎ, la care au participat foşti deţinuţi politici şi deportaţi, membri sau urmaşi ai familiilor acestora: Ioana Vlasiu, nepoata istoricului Ioan Lupaş, Voica Potârcǎ, fiica ministrului Virgil Potârcǎ, Aurora Naciu, fiica unui partizan executat în 1953, fiica Ilenei Samoilǎ, fostǎ deţinutǎ politic, sora eroului Ion Samoilǎ, Alexandru Munteanu, producǎtorul celebrului serial Memorialul Durerii, al Luciei Hossu-Longin, fiul medicului Eugen Munteanu, deţinut politic.

          Domnul Romulus Rusan a promis celor prezenţi cǎ toate aceste mǎrturii (precum şi ale altor persoane care nu au putut fi prezente) vor fi publicate într-un volum (mǎ voi oferi, împreunǎ cu studenţii mei, sǎ mǎ ocup de pregǎtirea pentru tipar a acestei cǎrţi)

          În final, cei prezenţi au putut asculta, în premierǎ, douǎ celebre melodii populare (A plecat moţu’ la ţarǎ şi Doina lui Iancu), întregistrate, în 1934, de fruntaşul ţǎrǎnist Ilie Lazǎr, încarcerat şi el în închisoarea de la Sighet), pǎstrate în arhiva Studioului de Radio Cluj, graţie muzicologului Harry Maiorovici, şi prezentate de regretaul istoric, plecat recent dintre noi, Gheorghe I. Bodea.

          În partea a doua a manifestǎrii, au avut loc mai multe lansǎri de cǎrţi: Constantin Ionaşcu, Rezistenţa anticomunistǎ din Dobrogea. Ediţia a III-a, revǎzutǎ şi adǎugitǎ, Fundaţia Academia Civicǎ şi Societatea Culturalǎ Macedo-Românǎ, Bucureşti, 2011; Nicolae David, Prin cosmice mistere, Editura Terra Design, Gura Humorului, 2011 (volum de poeme, din care doamna Ana Blandiana a citit un grupaj semnificativ);  Florea Olteanu,  Un procuror incomod, Fundaţia Academia Civicǎ, Bucureşti, 2011;  Romulus Rusan (coord.), Morţi fǎrǎ morminte în Baragan (1951-1956), Fundaţia Academia Civicǎ, Bucureşti, 2011; Ioana Diaconescu, Scriitorii în arhivele CNSAS. Intelectuali urmǎriţi, cercetaţi, condamnaţi, ucişi (1946-1948), Fundaţia Academia Civicǎ, Bucureşti, 2012; Ilie Rad (coord.), Cenzura în România, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2012; Ilie Popescu, Steaua vieţii, Cernǎuţi, 2012 (o carte despre calvarul vieţii autorului în Siberia). S-a mai lansat şi un DVD, Noi nu am avut tinereţe, avându-l ca autor pe Simion Drǎgoi (fost deţinut politic), cu sprijinul profesorilor coordonatori Sorin Schiau, Andreea Rotche şi Carmen Palcu, de la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, din Alba Iulia. Cu aceastǎ ocazie, domnul Ilie Popescu a oferit doamnei Ana Blandiana o Diplomǎ de Excelenţǎ, din partea Asociaţiei Golgota, al cǎrei preşedinte este.

Doamna Ana Blandiana si Domnul Romulus Rusan, in mijlocul studentilor jurnalisti clujeni.

Ne-am deplasat apoi la Cimitirul Sǎracilor, unde, începând cu ora 13,00, a fost oficiat un serviciu religios (de cǎtre doi preoţi greco-catolici), în memoria victimelor comunismului.

          Parte importantǎ Memorialului de la Sighet, Cimitirul Sǎracilor este situat la 2,5 km distanţǎ, în afara oraşului. Aici ar fi fost îngropaţi, noaptea, 54 de morţi în închisoare, ale cǎror morminte au rǎmas, pânǎ în prezent, neidentificate.

          Mulţi participanţi la manifestǎrile din acest an au adus la Sighet un pumn de pǎmânt din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful Eroilor, aflat sub altarul din cimitir. Chiar cu în prezenţa noastrǎ, domnul Ilie Popescu a adus un pumn de pǎmânt din satul Fântâna Albǎ, aflat actualmente în Ucraina. Aşa cum se ştie, în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940, nordul Bucovinei a intrat în componenţa URSS, ca … o compensaţie pentru cei 20 de ani de “exploatare” a Basarabiei! Încercând sǎ se refugieze în ţarǎ, mii de români de pe Valea Siretului au fost împuşcaţi de grǎnicerii sovietici. Fiindcǎ aceastǎ tragedie, adevǎrat “Katyn românesc”, este prea puţin cunoscutǎ, redau un pasaj dintr-un articol publicat în Exclusiv Adevǎrul: “La 1 aprilie, 1941, atunci când NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului a format o coloană paşnică de peste 3000 de persoane, care se îndrepta spre graniţa sovieto-română. Oamenii purtau cu ei un steag alb, cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. Însă grănicierii sovietici, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin, un foc continuu, în poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română. Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme. Bătrâni, femei, copii – nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.” (Iulia Roşu, Masacrul de la Fântâna Albǎ, îngropat de KGB: peste 2000 de români ucişi de trupele sovietice, în Exclusiv Adevǎrul, 18 aprilie 2010).

          Perimetrul cimitirului este împrejmuit de un gard viu, care formeazǎ conturul României actuale, iar altarul (crucea şi masa din piatrǎ) se aflǎ pe un loc care corespunde Sighetului de pe hartǎ, toata suprafaţa fiind imaginatǎ ca un “loc cu verdeaţǎ”, unde se odihnesc, conform, Bibliei, cei plecaţi la Domnul. “Prin creştere – se spune în ghidul de prezentare a locului –, jnepenii, jepii, brazii şi molizii vor deveni un amfiteatru vegetal, în interiorul cǎruia <<ţara>> va rǎmâne ca o poianǎ. Ideea este cǎ, în felul acesta, patria îşi ţine martirii în braţe şi îi plânge prin generaţiile repetate ale vegetaţiei. De pe o belvedere, care va fi amplasatǎ pe un loc înǎlţat (deja este amplasatǎ, n. I.R.), tocmai pe malul Tisei (care este frontiera actuala cu Ucraina), vizitatorii Memorialului vor putea vedea acest desen simbolic tot mai desluşit, pe mǎsurǎ ce natura va desǎvârşi proiectul.” (http://www.turismland.ro/memorialul-din-sighet, accesat la 26 mai 2012).

          În partea esticǎ a  Cimitirului Sǎracilor, în afara conturului României, existǎ zeci de pietre funerare, pe care sunt gravate numele martirilor din Basarabia, ale cǎror nume nu au mai putut fi înscrise    , din lipsǎ de spaţiu, pe pereţii rampei de coborâre, în spaţiul de reculegere şi rugǎciune.

          La intrarea în cimitir, se va finaliza un punct de informare, dotat cu tehnologie de ultimǎ orǎ, în care vizitatorii pot afla, în mai multe limbi de circulaţie internaţionalǎ, toate informaţiile despre Memorialul Sighet (muzeu şi cimitir).

          M-am întâlnit în cimitir, absolut întâmplǎtor, cu poetul şi profesorul Ion Petrovai, intelectual neobosit, care face atât de mult pentru menţinerea treazǎ a conştiinţei noastre de neam. Acum este preocupat sǎ o propunǎ pe Doamna Ana Blandiana pentru Premiul Nobel pentru literaturǎ, idee la care subscriu imediat. Dacǎ e vorba de adeziuni, şi Asociaţia Românǎ de Istorie a Presei, pe care o conduc, va fi parte la acest proiect. Un premiu pe care Doamna Ana Blandiana îl meritǎ cu prisosinţǎ, pentru întreaga operǎ a domniei sale (peste 40 de volume i-au fost traduse în strǎinǎtate), pentru conştiinta civicǎ, pentru marele proiect de la Sighet, ctitorit de dânsa, împreunǎ cu domnul Romulus Rusan, cum am mai spus. Sunt convins cǎ va veni o vreme în care cei doi fondatori vor avea statui în perimetrul Memorialului, aşa cum au toţi ctitorii de mari instituţii.

          Cu ocazia excursiei la Sighet, am mai vizitat Mǎnǎstirea Bârsana şi Cimitirul Vesel de la Sǎpânţa, dar despre aceste douǎ “obiective” voi vorbi în însemnǎrile mele de mâine.

Mergi sus