O călătorie la capătul pământului (I) O ţară şi istoria ei – Republica Chile

Motto: “O călătorie poate fi nu numai spaţială, ci şi istorică, literară şi intelectuală.”  Robert D. Kaplan

Dintre toate călătoriile pe care le-am făcut în ultimii ani – în Australia, China, Rusia, Spania, Italia etc. –, călătoria în Chile a fost cea mai aventuroasă. Să foloseşti zece avioane, să poposeşti în trei mari capitale ale lumii – Buenos Aires – Argentina (locul de naştere al Papei Francisc), Santiago – Chile şi Sao Paolo – Brazilia), să stai două săptămâni în cinci hoteluri (Ibis – Santiago, Frontera – Temuco, Diego del Almagro – Santiago, Taha Tai – Insula Paştelui, Sommelier – Santiago), să petreci peste 60 de ore în avioane şi aeroporturi, să treci de la –15 grade Celsius la +38 şi invers, să suporţi schimbările de fus orar (România este cu 5 ore înainte de Chile şi cu 7 faţă de Insula Paştelui) – iată câteva argumente în favoarea aventurii neobişnuite. Cireaşa de pe tort a fost Insula Paştelui, “o aventură în aventură”, ca să zicem aşa, situată în sudul Oceanului Pacific, la 5 ore de mers cu avionul, din Santiago. Toate acestea, repetăm, nu reprezintă o simplă călătorie! Din fericire, îngerul nostru păzitor ne-a purtat de grijă, pentru că nu am păţit nimic din câte se pot întâmpla într-o călătorie aşa de lungă: nu a întârziat niciun avion, nu ni s-a furat nimic, nu ni s-a pierdut niciun bagaj etc. Doar aerul condiţionat, rece, din unele avioane şi aeroporturi sau chiar camere de hotel, s-a dovedit a fi împotriva noastră, dar până la urmă am ieşit învingători.

Dacă e să mergem la originea lucrurilor, trebuie să spunem că noi înşine ne-am creat oportunitatea de a ajunge în Chile, fără să urmărim imperios acest obiectiv. În urmă cu mulţi ani, Simona Puşcaş, clujeancă get-beget, care lucra la Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii “Cardinal Hererra” din Valencia, ne-a întrebat dacă nu vrem să vizităm această Universitate, pentru a sonda posibilitatea stabilirii unei relaţii de colaborare între această instituţie de învăţământ superior şi Universitatea “Babeş-Bolya”. Ne-am dus, am ţinut acolo o conferinţă despre cenzura comunistă din România, am discutat cu profesorul Roberto Guillén, care era şeful Departamentului de Relaţii Internaţionale, care a venit în anul următor în România, şi uite aşa am stabilit un acord de colaborare. La Universitatea din Valencia ne-am cunoscut cu profesorii Luis Veres şi Miguel Catalán, care au fost de mai multe ori la facultatea noastră.  Luis Veres ne-a povestit că are relaţii de colaborare cu o universitate din Chile, unde a şi predat şi unde i-a apărut o carte. De câţiva ani, colegii responsabili cu programele Erasmus, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), au stabilit un acord de colaborare cu Universitatea Frontera din Chile, respectiv din localitatea Temuco. Am “aplicat” pentru o mobilitate Erasmus la Universitatea din Temuco, iar după aprobarea acesteia, ne-am pregătit de drum. Dacă nu era acest impuls al mobilităţii Erasmus, nu cred că ne-am fi dus vreodată acolo, lumea fiind plină de “destinaţii” la fel de provocatoare şi de îndepărtate.

Am aterizat la Santiago în după masa zilei de 17 ianuarie 2019. Căldura mare (ianuarie este cea mai călduroasă lună în Chile, cum este iulie la noi), peisajul, albul clădirilor, vegetaţia – palmieri, bougainville etc. –, inscripţiile în spaniolă ne dădeau senzaţia că suntem în Spania. Luăm de la aeroport un taxi, până la Hotelul Ibis, situat în zona centrală a oraşului (la 16 km de la aeroport), care ne costă 19.000 de pesos (1 dolar american = cca. 700 de pesos, deci cam 27 de dolari, aşadar 122 de lei, un preţ normal, dată fiind distanţa parcursă).

Dar poate ar fi trebuit să începem acest memorial de călătorie cu altceva. Am auzit de multe ori reproşul românilor la adresa străinilor (americani mai ales), că ştiu despre România doar trei cuvinte: Dracula, Nadia Comăneci şi “Ceaucescu”. Dar noi ce ştiam despre ţara pe care urma să o vizităm, din America Latina? Tot trei cuvinte: Pablo Neruda, Salvador Allende şi Augusto Pinochet. Ca să fim sinceri, mai ştiam un detaliu insolit: că în Chile s-a refugiat şi a cerut azil politic (a şi murit aici şi a fost înmormântat în Cimitirul Central din Santiago, pe muzica Internaţionalei, interpretată de peste 1000 de comunişti chilieni!) fostul lider comunist din RDG, Erich Honecker, care a condus Germania socialistă timp de 18 ani (1971-1989), cam tot atâta cât a guvernat Pinochet în Chile. Acesta a primit azil politic în Chile fără probleme, fiindcă, în 1973, în timpul loviturii de stat, mii de chilieni s-au putut refugia în RDG (după cum câteva sute s-au refugiat în România).

Aşadar, Republica Chile este o țară din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est (graniţa fiind aici marcată de Munţii Anzi), în partea vestică fiind Oceanul Pacific. Există multe teorii privind denumirea ţării, cea mai credibilă fiind aceea că, în limba indigenilor mapuche, chili înseamnă ”unde se termină pământul”, ”adâncul pământului”.

Potrivit datelor existente în volumul Statele lumii de la A la Z (autori fiind I. Andrei, A. Erikos şi C. Tudor, Editura Steaua Nordului, Bucureşti, f. a.), Chile se întinde de la nord la sud pe o lungime de 4.270 kilometri şi are o lățime medie de doar 180 km (lăţimea maximă fiind de 300 de km), având o suprafaţă de 741.767 de km2 (sunt incluse aici şi unele insule situate de-a lungul litoralului Oceanului Pacific, partea vestică a insulelor Ţării de Foc, Insula Paştelui şi Insula Salas Y Gomez), fiind cam de trei ori mai mare decât România şi având cam aceeaşi populaţie ca noi (circa 18 milioane de locuitori, din care 7 milioane sunt în Santiago). Din punctul de vedere al suprafeţei, Chile este a şaptea ţară sud-americană, după Brazilia, Argentina, Bolivia, Columbia, Peru şi Venezuela.

Primul explorator european care a pus piciorul pe actualul pământ chilian a fost vestitul Magellan, în 1520. El a găsit aici un teritoriu locuit, din cele mai vechi timpuri (cam 35.000 de ani î.H.), de indienii araucani, care au devenit victime ale incaşilor veniţi din nord (sec. XV), după care a început cucerirea spaniolă (1535-1545). Cei mai vestiţi conchistadori spanioli au fost Diego de Almagro (1485-1538) şi Pedro de Valdivia (1500-1553), care au şi dat numele a două importante oraşe din Chile (Diego de Almagro şi Valdivia). (Fapt interesant este că noi, după ce am revenit din Temuco, pentru a pleca în Insula Paştelui, am stat o noapte în hotelul Diego de Almagro, din apropierea aeroportului din Santiago! Un hotel unde micul dejun se serveşte între orele 4,00-7,00!) Pedro de Valdivia a fost prins de araucanienii băştinaşi şi pedepsit drastic: “Pe cât de sălbatică a fost atitudinea acestuia faţă de indieni în general, pe atât de cruntă a fost răzbunarea acestora: pentru a-i potoli setea nestăvilită de aur, araucanienii l-au executat, turnându-i pe gât aur topit.” (G. Găvrilă, op. cit., p. 21)

 300px-Diego_de_Almagro

Conchistadorul Diego de Almagro (1475-1538)

 220px-Pedro_de_Valdivia

Conchistadorul Pedro de Valdivia (1500-1553)

În 1810 începe lupta de eliberare a chilienilor de sub dominaţia spaniolă, iar în 1818 Chile îşi proclamă independenţa. Primul Director Suprem al noii republici este numit Bernardo O’ Higgins (al cărui nume îl poartă cel mai important bulevard din Santiago), în 1817, după o perioadă de guvernare prin Adunări Guvernamentale (Juntas de Gobierno). Între anii 1879-1883 are loc Războiul Pacificului (era vorba de lupta pentru supremaţie în Oceanul Pacific), între Chile, pe de o parte, Bolivia şi Peru pe de alta, război care se termină cu victoria chilienilor, care ocupă unele provincii din cele două ţări (cele ocupate din Peru vor fi retrocedate în 1929). Aceste scurte date pot adeveri ceea ce spunea poetul Pablo Neruda despre pământul ţării sale: “Secole întregi a fost îmbibat cu sudoarea şi sângele chilienilor şi secole întregi a fost dominat de străini”.

Populaţia este formată în majoritate din metişi (60%), după care urmează albii (25%), aceştia formaţi din imigranţi spanioli, germani, britanici, francezi, italieni, croaţi etc., unele dintre aceste grupuri europene păstrându-şi până azi individualitatea (în Temuco am văzut cartiere ale germanilor, francezilor etc.). Religia majoritară este cea romano-catolică, având aderenţi în proporţie de peste 80%, procent aflat în scădere.

În 1970, alegerile prezidenţiale sunt câştigate de socialistul Salvador Allende, care naţionalizează industria şi marile companii străine (multe nord-americane), apropiind ţara de Cuba, China şi URSS. Ca urmare, în 1973 este răsturnat de la putere de generalul Augusto Pinochet, Allende se sinucide (cu o armă dăruită de Fidel Castro), iar Pinochet va conduce ţara, în regim dictatorial, până în 1990.

Din 2014, Preşedinte al Republicii Chile este Michelle Bachelet Jeria, aflat la al doilea mandat (a mai avut această funcţie între 2006- 2010), care este membru al unui partid de orientare socialistă, membru al Coaliției pentru Democrație. Conform Constituției chiliene, mandatul preşedinteleui este de patru ani, fără a putea fi reales din nou pentru un al doilea mandat consecutiv. Președintele țării (care conduce şi Guvernul, cum se întâmplă şi în SUA) numește miniștrii. Ca şi statele americane, provinciilor chiliene sunt conduse de către guvernatori. Puterea legislativă este exercitată de Congresul Naţional, format din două Camere (Senatul şi Camera Deputaţilor), care, interesant, nu se află în capitala Santiago, ci în Valparaiso, al doilea oraş ca mărime al ţării (când am vizitat oraşul, ghidul nostru, Luis, ne-a artăta clădirea Congresului Naţional).

Faptul că ţara este ca o limbă de pământ, care se întinde pe porţiunea cea mai mare a coastei vestice a Americii Latine, face ca teritorul ţării să aibă o diversitate geografică unică: în nord este o zonă deşertică, Atacama, cel mai secetos deşert din lume, unde ai impresia că eşti pe Lună. În centru avem o zonă fertilă, cu multă verdeaţă, lacuri, păduri (care ocupă 27% din suprafaţa ţării), iar la sud, în Patagonia, se află de asemenea peisaje incredibil de frumoase, favorabile turismului (am ratat aici Insula Pinguinilor).

Există mulţi vulcani activi (la graniţa cu Argentina) şi numeroase cutremure (În volumul G. Gavrilă, Chile, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1956, p. 5), am citit că, “între 1907-1924, au fost înregistrate 12.000 de cutremure, din care 38 au adus dezastre uriaşe”, cel din 1961 fiind, spun autorii Statelor lumii de la A la Z,  “cea mai mare catastrofă geologică” înregistrată în istoria planetei”, p. 586).

Ţara are multe resurse de cupru (locul I în lume), aur, argint, cărbune etc., ceea ce îi conferă independenţă economică. Pământul, cu solul roşu, ca în Spania, este favorabil cultivării viţei de vie, industria acesteia ocupând locul 5 în ansamblul activităţii economice chiliene, ne spunea ghidul Luis, în timpul excursiei la Valparaiso. Vinurile chiline sunt într-adevăr foarte bune, după cum ne-am convins şi noi, la cele două degustări de vin la care am participat (alegerea Hotelului Sommelier, unde inclusiv numărul camerelor era înscripţionat pe conturul unor sticle, a fost o pură întâlmplare, fiindcă nu avem vocaţie de somelieri – degustători de vinuri!).

Nu am vizitat alte ţări din America Latină, pentru a face comparaţii, dar credem că este adevărată constatarea că, “în prezent, Chile este cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud, fiind prima țară din regiune după nivelul de dezvoltare umanăcompetitivitate, calitatea vieții, stabilitatea politică, globalizarelibertatea economicăcorupția scăzută și, de asemenea, nivelul redus de sărăcie. De asemenea, ocupă o poziție fruntașă în libertatea presei și a dezvoltării democratice.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Chile. Data accesării: 6 febr. 2019)

Multe din aceste aprecieri pozitive le-am constatat noi înşine şi vom vorbi despre ele, în articolele următoare.

          P.S. Doamna Dana Pompilia Nechifor, Ticketing Department Supervisor la Aerotravel Cluj, care ne-a ajutat în procurarea biletelor pentru cele zece avioane, ne-a spus, după revenirea noastră acasă, că tocmai citeşte cartea Isabelei Allende (cea mai importantă scriitoare chiliană a momentului), Ţara mea inventată, şi ne-a dat şi un citat despre această carte: „O carte minunată. Allende îşi iubeşte atât de mult ţara, încât cititorii vor dori să-şi facă bagajele şi să ia avionul până la Santiago de Chile!“ (BookPage)

                                                Doina şi Ilie Rad

Episodul următor: Santiago de Chile – un oraş occidental

Mergi sus