O călătorie în America (II) Primire la Preşedintele Universităţii, prof. univ. dr. Erik J. Bitterbaum

Încă la sosirea mea la Cortland, Alex m-a anunţat că joi, 6 septembrie, la ora 10,00, voi fi primit de Preşedintele Universităţii, prof. univ. dr. Erik J. Bitterbaum.

Erik_J._BitterbaumTrebuie să spun că aici funcţia de Preşedinte este similară oarecum cu cea de Rector, din universităţile europene. Preşedintele este ales pe viaţă, dar poate să se retragă din anumite motive (pensionare, transferul la altă universitate etc.). Are o reşedinţă oficială, unde locuieşte cu familia, pe durata mandatului, precum preşedinţii americani la Casa Albă. Rolul cel mai important al preşedintelui este acela de a atrage cât mai mulţi bani pentru universitate, din sponsorizări, propunerea unor proiecte etc.

Preşedintele Erik J. Bitterbaum, care deţine această funcţie la SUNY Cortland din 2003, şi-a îndeplinit deja, cu vârf şi îndesat, misiunea pentru care a fost ales. Încă la începutul mandatului a urmărit modernizarea campusului studenţesc şi dezvoltarea relevanţei Universităţii în comunitate, în regiune şi în lume. Astfel, ca Preşedinte-biolog, domnia sa a direcţionat o sumă fără precedent – 250 de milioane de dolari – într-o nouă construcţie şi în renovarea campusului, construind un centru complex pentru ştiinţă şi artă. A adâncit rolul avut de SUNY Cortland în regiune, prin crearea Parteneriatului Central de Afaceri, a Institutului pentru Implicare Civică, a unui Centru de Inovaţie, iniţiative care au dus la reabilitarea şi folosirea a două clădiri nefolosite din centrul oraşului.

Domnul prof. univ. dr. Bitterbaum este comisar al Consiliului pentru Acreditarea Pregătirii Educative (CAEP), conducând universitatea spre obţinerea reacreditării din partea Consiliului Naţional de Acreditare a Pregătirii Profesorilor (NCATE). Recent, Preşedintele Bitterbaum a lansat un nou şi ambiţios plan strategic pentru SUNY Cortland.

În timpul mandatului domniei sale, Divizia III Atletică de la SUNY Cortland a  urcat vizibil în ierarhia celor mai bune echipe din ţară. În fine, sub conducerea Preşedintelui Bitterbaum, SUNY Cortland a încheiat un parteneriat cu New York Jets (o echipă de fotbal american, cu sediul în Florham Park, New Jersey, reprezentând zona metropolitană New York), stimulând economia regională cu aproximativ 5,8 milioane de dolari, în timpul verii fiind organizată o tabără de antrenament în campusul Universităţii. De asemenea, a lansat o campanie de strângere de fonduri, obţinând un capital impresionant de 25 de milioane de dolari, cea mai mare sumă obţinută astfel din istoria Universităţii.

Alex mi-a mai spus că actualul Preşedinte provine din zona academică, nu din cea economică, şi că este biolog, specializat în ornitologie, cu peste 10 cărţi de specialitate, apărute la edituri de prestigiu din SUA şi din străinătate. Este foarte modest şi apropiat de oameni, cunoscând inclusiv numele femeilor de serviciu, aşa cum se spune că Napoleon ştia numele soldaţilor săi.

Preşedintele Erik J. Bitterbaum a fost înainte Preşedinte la West Virginia University din Parkersburg.

Predecesorul actualului preşedinte a fost Judson H. Taylor, pe care l-am cunoscut în 2000, iar anterior acestuia, funcţia a fost deţinută de James Clark, al cărui nume îl poartă şi Centrul de Implicare Globală, pe care îl conduce Alex. Este o dovadă a recunoaşterii meritelor pe care le-a avut Preşedintele James Clark (preşedinţii Bitterbaum şi Clark vor asista la festivitatea de lansare a cărţii mele).

Apropo de Centrul ”Clark”, constat că moda americană de a denumi unele instituţii cu nume ale unor persoane în viaţă a pătruns şi la noi. La Cluj-Napoca fostul Cinematograf Republica se numeşte acum “Florin Piersic”, după numele celebrului actor, iar sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor poartă numele “Dumitru Fărcaş”, încă de pe când genialul taragotist trăia. Eu cred că este bine să ne omagiem marii contemporani şi cât sunt în viaţă, nu doar postmortem.

Mă duc mai întâi la Alex, în biroul lui din Old Main, cam. 110, de unde vorm pleca spre biroul Preşedintelui, care se află în partea opusă, în Miller Administration Building. În campus, foarte multe clădiri au nume proprii. Numele clădirii administrative provine de la Nathan Miller, care a absolvit cursurile la Cortland, în 1887. În 1920 a fost ales Guvernator al Statului New York, iar din 1976, clădirea îi poartă numele, în onoarea sa. Alte clădiri din campus poartă numele unor alumni sau foşti profesori ai Universităţii: Ruth E. Dowd Fine Arts Center onorează memoria profesoarei Ruth E. Dowd, care a lucrat aici timp de 43 de ani (1923-1966), clădirea primind numele ei la puţin timp după moartea sa, în 1973. Sperry Building (unde am ţinut cursurile mele, în 2000) a fost denumită aşa în onoarea lui Elmer Sperry, alt alumn al Universităţii. Alger, clădirea în care ni s-a rezervat acum o camera, cât timp vom locui la Cortland, nu provine de la capitala Algeriei, aşa cum am crezut iniţial, ci de la Minnie M. Alger, care a predat aici muzica, între 1893-1925. Clark  Hall poartă numele lui William H. Clark, director local, între 1891-1925, care a cumpărat ziarul Cortland Standard în 1876, continuând publicarea lui timp de mai bine de o jumătate de veac (ziarul apare şi în prezent, iar în 2000 mi-a luat un interviu, publicat pe prima pagina). Corey Union este dedicată memoriei doamnei Fay Corey, care s-a ocupat de problemele studenţeşti din 1948 până la moartea ei, în1965. (Prenumele Fay este o coincidenţă cu numele scriitorului român, Ştefan J. Fay, despre care Doina scrie acum o monografie, iar eu am publicat un volum cu peste 200 de scrisori primite de la Ştefan J. Fay, al cărui tată, Josef de Fay, a fost membru în primul Parlament al României Mari, elogiat de Iorga pentru discursul său, numit apoi ambasador al României în Japonia şi Belgia – unde a şi murit, în condiţii neelucidate încă, în 1925).

Dar m-am luat puţin cu vorba! Trecem pe lângă catargul dintre cele două clădiri, cu drapelul american aflat în bernă (adică este coborât la jumătatea catargului). Alex îmi explică faptul că steagul american este în această poziţie din ordinul Guvernatoului Statului New York, în onoarea senatorului republican John McCain, care a fost înmormântat duminică, 2 septembrie, la Cimitirul Academiei Navale din Annapolis, în Maryland, în apropiere de Washington. (Voi mai scrie despre “eroul naţional” John McCain, senator republican de şase ori, desemnat candidat republican la preşedinţia SUA, în 2008, pe care a pierdut-o, în favoarea democratului Barack Obama. A luptat ca pilot de avion în Vietnam, a fost doborât şi a stat 5 ani ca prizonier de război, fiind torturat. Ulterior am văzut într-un ziar o poză cu John McCain, coborând din avionul care îl aducea din prizonierat, sprijinindu-se în două cârje şi fiind primit la scara avionului de preşedintele Richard Nixon. Revista Time i-a dedicat un număr întreg. McCain a fost un critic dur al preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump, dar şi al guvernului PSD din România, pentru modificările operate asupra legilor justiţiei.)

Mergând spre întâlnirea cu Preşedintele, am senzaţia că îi voi prezenta scrisorile de acreditare, cum fac ambasadorii! Şi îmi vine în minte descrierea pe care o face Lucian Blaga acestui moment, în Luntrea lui Caron: “În primăvara anului 1938 am descins la Bonalisa, în Luzitania (Portugalia, n. I.R.). La câteva zile mi-am prezentat, în obişnuitul cadru, foarte solemn,  scrisorile de acreditare la preşedintele republicii. Prezentarea scrisorilor oferă curioşilor, acolo, în Luzitania, un spectacol, ce îmbină aspecte ale vieţii moderne cu foarte vechi şi desuete aspecte medievale. Închipuie-ţi, Ana, totul, fă un efort de imaginaţie… Spectacolul se desfăşura într-o ţară depărtată, foarte exotică prin toate ale ei, printre palmieri şi migdali, printre smochini şi eucalipţi. Închipuie-ţi suita de imagini… Am pornit de la locuinţă cu câteva maşini, flancate şi urmate de-un escadron de călăreţi, în uniforme dintr-un secol al luminilor, ce rămăsese pe undeva, în istorie. Parcurgeam bulevardele în văzul mulţimii, ce-şi da ghes la încrucişările de străzi. Alaiul avea s-o ţină pe lângă golful senin al Tajelui, ce se tot lărgea, până la o cetate, din vremea lui Vasco da Gama, unde trebuia să aibă loc solemnitatea acreditării. Pentru un ochi ce priveşte întâmplările pe dinafară, desigur, evenimentul, mersul lin al maşinilor, trapul călăreţilor, uralele convenţionale ale mulţimii adunate pe bulevarde şi cheiuri pot să fie apogeul unei vieţi! Dar mie oamenii mi se păreau ca nişte figuri de ceară. Mi se păreau toţi cuprinşi de nu ştiu ce insulară melancolie! Însumi mă simţeam foarte înstrăinat de propia-mi fiinţă… Ce avea a face acest drum – cu drumurile mele?” (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, roman, 1990, p. 446).

Cu Presedinteel SUNY Cortland si cu prof. Alexandru Balas

Cu Presedinteel SUNY Cortland si cu prof. Alexandru Balas

Dar să lăsăm literatura şi să revenim la realitate. Urcăm la etajul III, unde este biroul Preşedintelui. În lift ne întâlnim cu Jaroslava Prihodova, director interimar al Departamentului de Artă şi Istoria Artei, care ne invită la conferinţa artistei Heather Ramsdale, autoarea expoziţiei de sculptură Formă şi eternitate (cu unele vizibile influenţe ale lui Brâncuşi), găzduită de Dowd Gallery SUNY Cortland, expoziţie al cărei vernisaj avusese loc in 30 august a.c. Promitem că ne vom duce.

În fine, ajungem la biroul Preşedintelui, care are uşa deschisă, ca toate birourile şi sălile de curs de aici. Ne întâmpină cu bucurie şi ne pofteşte să luăm loc. Alex îi expune, pe scurt, scopul prezenţei mele la SUNY Cortland, după care ne întreţinem cordial. Îl felicit pentru remarcabila activitate ştiinţifică (o măsuţă din birou era ticsită cu cărţi de specialitate, între care se afla şi un fastuos album, Păsările din Australia, Preşedintele fiind, cum spuneam, specialist în ornitologie). Mă întreabă apoi cum mă simt la Cortland, cum am regăsit campusul studenţesc după două decenii, cum îl vede România pe Donald Trump. La această ultimă întrebare recunosc că am avut o ezitare, dar i-am spus că, indiferent cine este preşedinte, România respectă şi iubeşte America la fel. O altă întrebare a fost dacă sunt multe partide pe eşichierul politic românesc. Sunt multe, îi răspund, dar nu aşa de multe ca imediat după Revoluţia din decembrie 1989, când cred că au fost peste 200, cum era şi normal, după dictatura partidului unic. Avem câteva partide puternice, de stânga şi de dreapta, care alternează la putere, ca republicanii şi democraţii din SUA. Acum avem o conducere de stânga. (Aş fi vrut să-i spun aici de ce România are încă multe partide şi o presă pe măsură. Pentru că, aşa cum scria Mircea Eliade, într-un articol din perioada interbelică,  e greu de găsit un alt popor, care să facă atât de multă politică, precum românii. Iar unde se face mută politică, sunt multe partide şi multe publicaţii. Dar mi-am dat seama că nu era momentul pentru disertaţii ample.) Spre finalul discuţiei, îmi sugerează să fac o aplicaţie pentru o bursă Fulbright, dar îi spun că este cam târziu pentru vârsta mea (63 de ani). Mai devreme n-am putut-o face, şi din cauza responsabilităţii pe care o aveam faţă de părinţii mei, bolnavi spre finalul vieţii lor. Nici această călătorie nu ar fi fost posibilă, dacă Tata ar fi trait încă (din păcate a plecat “în altă galaxie”, cum spunea acelaşi Mircea Eliade, în luna martie a acestui an). La despărţire, îmi oferă o elegantă mapă cu simbolurile SUNY Cortland, precum şi monografia Universităţii, semnată de Leonard F. Ralston: Cortland College. An Illustrated History, Alumni Association of Cortland College, Cortland, New York, 1991, care mă va ajuta foarte mult în documentarea pentru articolele despre SUNY Cortland. Ne exprimăm amândoi speranţa că ne vom revedea cândva, aici sau în România, la Cluj-Napoca.

Nu ştiu dacă a fost protocolar sau nu, dar l-am rugat pe domnul Preşedinte să accepte să facem o fotografie pentru viitoarea mea carte. Cum nici eu, nici Alex nu aveam telefoanele la noi, domnul Preşedinte şi-a oferit propriul telefon, rugând-o pe secretara domniei sale, Lori Porter, să ne surprindă pe toţi trei în efigia unei “eternităţi de-o clipă”, cum spunea poetul Ion Pillat.

Episodul următor: La o lansare de carte în America

 

Mergi sus