O călătorie în America (I)

                       

Am fost în America de două ori: în 2000 şi 2002, de fiecare dată fiind invitat acolo cu scopuri didactice: în 2000, pentru un curs la State University of  New York (SUNY) Cortland, despre Jurnalismul contemporan est-european, iar în 2002 am participat, timp de două săptămâni, la o conferinţă internaţională, organizată de UniPlanet, una din primele publicaţii electronice studenţeşti din lume.

AfisCea de-a treia călătorie, care a avut loc în perioada 28 august-14 septembrie 2018, a fost prilejuită de prezentarea cărţii mele, De la Moscova la New York (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007), carte care include, în cea mai mare parte, articole dedicate Universităţii SUNY Cortland, instituţie de învăţământ superior foarte importantă, inclusă în reţeaua de universităţi cu denumirea State University of  New York (sunt 16 universităţi de acest fel). Organizatorii  mi-au spus că este singura carte apărută în străinătate despre Cortland şi SUNY Cortland, lansarea fiind integrată unui evantai de evenimente, organizate cu prilejul marcării unui secol şi jumătate de la întemeierea universităţii de aici.

img053Călătoria a început prost, ca să zic aşa. Odată sosiţi la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca, am aflat că, de fapt, cursa noastră se anulase. Reprezentanţii Companiei Lufthansa au încercat să ne plaseze la alte curse. Noi ne-am dus la Atena, cu o companie grecească, Aegeana Air, iar de acolo am călătorit cu Delta Air. Ne-am trezit în faţa unui avion uriaş, cu o capacitate de peste 200 de locuri, cum aveam să constat odată intrat în el. Mă întreb şi eu, ca Mircea Zaciu (oare în volumul Teritorii?), cum se va putea urca această namilă în aer, cu atâţia oameni şi cu zeci de tone de bagaje? Răspunsul, culmea, nu-l găsesc la vreun fizician, ci la un scriitor, Petru Popescu. Ȋn volumul Ȋntoarcerea, acesta scrie: “Ȋi explicasem de mai multe ori lui Iris legea lui Bernouli, conform căreia aerul care trece peste aripile avionului creează o presiune mai mare dedesubt şi mai mică deasupra, împingând avionul în sus. Aşa că, atâta timp cât gloabele astea numite motoare se învârt, avionul pluteşte înainte în aer, tot atât de sigur, ca un vagon de cale ferată, clătinându-se nepericulos pe îngustele făgaşuri ale şinelor, curenţii ascendenţi sau descendenţi de aer cald sau rece” (Cf. Petru Popescu, Ȋntoarcerea. Traducere din limba engleză de Magdalena Popescu, Smaranda Bedrosian, Editura Nemira, Bucureşti, 2001, p. 218).

Revenind  la cartea mea, e clar că s-a avut în vedere statutul de carte apărută în străinătate, fiindcă altfel există multe volume despre Cortland şi SUNY Cortland. Amintesc aici excelenta monografie scrisă de profesorul Leonard F. Ralston, Cortland College. An Illustrated History, Alumni Association of Cortland College, Cortland, New York, 1991, pe care am primit-o de la Preşedintele în exerciţiu al Universităţii, prof. univ. dr. Erik Bitterbaum, care m-a primit într-o audienţă protocolară şi care apoi a asistat şi la ceremonia de lansare a cărţii.

Aflându-mă pentru a treia oară la New York City, am revizitat obiective care îmi erau cunoscute din vizitele anterioare: Empire State Building, Statuia Libertăţii şi Ellis Island, Central Park, Time Square, dar şi obiective noi: Muzeul Figurilor de Ceară, expoziţia Brâncuşi, de la Muzeul de Artă Modernă (MoMA), Trump Tower, Top of the Rock şi altele, plus obiectivele turistice vizitate în regiunea Finger Lakes. (Ulterior am văzut o broşură cu un titlu înspăimântător: 50 de locuri de vizitat în New York City, înainte ca tu să mori, dar Mihai mi-a spus că sunt multe titluri asemănătoare: 100 de cărţi de citit înainte ca tu să mori; 100 de locuri de luat masa în New York City, înainte ca tu să mori, 1000 de lucruri de făcut în New York City, înainte ca tu să mori etc. De ce nu “în timpul vieţii”? Să fie semnalul de alarmă mai puternic? Cine ştie?!).

Desigur că am folosit prilejul celei de-a treia vizite în America, pentru a scrie noi articole, care se vor adăuga celor publicate în 2000 şi 2002 şi care vor intra apoi în sumarul celei de-a doua ediţii a cărţii din 2007, dedicată acum exclusiv spaţiului american, cu titlul America de la/ din Cortland.

Titlul este provizoriu, dar mi se pare potrivit din cel puţin două motive: America este atât de mare şi de diversă, este o altă lume, formată, la rândul ei, din mai multe lumi, încât ar fi prezumţios, din partea mea, să spun că am cunoscut America în mod real şi în totalitate.

Îl pot cita aici pe G. Călinescu, care scria în Prefaţa cărţii sale, Am fost în China nouă: “Zilele petrecute în China nouă ne-au făcut să ne dăm seama de imensitatea realităţii ce se desfăşura înaintea ochilor noştri şi cât de puţin pregătiţi eram spre a o putea percepe adânc şi exact. Ȋn cele din urmă, am ajuns la încheierea mângâietoare că acela care a văzut China, oricât de repede, e mai apt s-o înţeleagă decât unul care n-a văzut-o deloc (subl. ns.). Ne-am întors îmbogăţiţi sufleteşte şi cu o mare admiraţie pentru poporul chinez şi pentru conducătorii lui de azi.”

Al doilea argument pentru acest titlu mi l-a sugerat profesorul Henry Steck (căruia îi datorez, lui şi fostului decan de la Facultatea de Ştiinţe şi Arte de la SUNY Cortland, John Ryder, prima mea vizită la Cortland), care, citându-l pe un profesor din Serbia, mi-a spus: “New York City este New York City, dar Cortland este America!”

Am analizat şi posibilitatea traducerii în limba engleză a jurnalului meu americani, pentru că mulţi prieteni americani, după prezentarea cărţii, mi-au spus că ar fi intereaţi să o citească în limba engleză.

Pe toată durata călătoriei am ţinut, prin e-mail, legătura cu familia, cu prietenii din ţară. Aşa am aflat că la Cluj-Napoca mi-au apărut deja trei cărţi, pe care alţii le-au văzut înaintea mea: monumentala ediţie, de circa 1000 de pagini, Ion Agârbiceanu, Articole cu caracter ecleziastic (1903-1945). Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, note şi comentarii de Ilie Rad. Prefaţă de Pr. Prof. univ. dr. Stelian Tofană, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2018; Aron Pumnul (1818-1886). Suplimentare de tiraj a celei de-a doua ediţii revizuite şi adăugite (2016), făcută cu ocazia bicentenarului naşterii lui Aron Pumnul (1818) şi a Centenarului Marii Uniri. Prefaţă de V. Fanache, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018; Reflexe francofone. Receptarea operei lui Horia Bădescu în spatiul cultural francofon. Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei şi indice de nume de Ilie Rad. Argument şi traducerea textelor din limba franceză de Horia Bădescu, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018. Doamna Mihaela Ursa m-a anunţat, prin  e-mail, că şi volumul aniversar Vasile Voia, la împlinirea vârstei de 80 de ani, este tipărit deja, lansarea urmând să aibă loc în 9 octombrie. Am acolo un excelent interviu cu profesorul Vasile Voia. În fine, de pe Internet am aflat că România literară mi-a publicat, pe o pagină întreagă, cu fotografia mareşalului Mackensen, articolul Marea adunare Naţională de la Alba Iulia (1918) şi mareşalul von Mackensen (an L, nr. 41, 14 sept. 2018, p. 4). O altă surpriză revuistică: doamna Monica Grosu a tipărit în Tribuna (an XVII, nr. 384, 1-15 sept. 2018, p. 6), sub titlul Exerciţii de memorie, o neaşteptat de frumoasă şi comprehensivă cronică, tot pe o pagină întreagă, inclusiv coperta, la cea mai recenta carte a mea, Călătorii prin Ţară (1995-2017), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2017.

Dar în America am trait nu doar sentimente de bucurie, ci şi de tristeţe, pentru că, aşa cum spunea prietenul meu, scriitorul Ştefan J. Fay, “nicio bucurie nu poate fi întreagă”.

Ne-am dus astfel, împreună cu Henry şi Alex, în cimitirul de lăgă campusul studenţesc, unde este îngropată Janet Steck (1936-2016), care a fost, pentru mine şi băieţii mei, în vizitele noastre anterioare, ca o mamă ocrotitoare. Am depus acolo două buchete de flori, în semn de pios omagiu.

Am aflat apoi că energica profesoară Coralee Burch, cu care am fost coleg de department în 2000 şi pe care am vizitat-o, în 2002, la Cascata Vinery, unde locuia, a murit în iunie 2018, la vârsta de 75 de ani. De aceea nu ne răspundea la mailuri!

În fine, pe profesorul Thomas Mwanika, tot de la Departamentul de Comunicare, despre care unii colegi mi-au spus că ar fi murit, în urma unui atac cerebral, l-am vizitat la un centru medical de reabilitare şi îngrijire. Ne-a recunoscut şi am conversat cu el.

Atât Coralee, cât şi Tom au fost la facultatea mea, unde au ţinut conferinţe şi cursuri, foarte apreciate de studenţi. Amândoi au fost şi la mine, la ţară, Tom fiind primul şi, probabil, ultimul afro-american care mi-a vizitat satul natal, Nandra, bucurându-i pe părinţii mei, pentru onoarea făcută.

Oricât de plăcut ar fi în străinătate, la un moment dat mă apucă dorul de ţară. De câte ori călătoresc, duc cu mine o carte memorabilă, pe care să o pot citi prin aeroporturi şi avioane, cu speranţa că aceasta va fi ca un cordon ombilical al legăturii mele cu Ţara.. De data aceasta, am luat Luntrea lui Caron, roman. Ediţie îngrijită şi stabilire text: Dorli Blaga şi Mircea Vasilescu. Notă asupra ediţiei: Dorli Blaga. Postfaţă: Mircea Vasilescu (Humanitas, Bucureşti, 1990), din care voi cita de mai multe ori pe parcursul acestor însemnări. Iată ce scrie Blaga la un moment dat, apropo de dorul de ţară: “În anii mei de străinătate, de stăruitoare interiorizare şi însingurare, se adunase în mine un copleşitor dor de ţară. Ţara era pentru mine, desigur, peisajul şi amintirile, graiul şi trecutul, sângele şi duhul unui neam de oameni, de aceeaşi obârşie, prin mii de ani.” (ed. cit., p. 201).

Dar în America mi-au mai revenit în minte, obsesiv, cuvintele marelui nostru dascăl de conştiinţă şi demnitate, Mircea Zaciu (omagiat la Cluj-Napoca în luna august, când ar fi împlinit 90 de ani, prin republicarea volumului Ca o imensă scenă, Transilvania… Ediţia a II-a. Prefaţă de Ion Pop, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018, şi în prezenţa fiului acestuia, Radu Zaciu), scrise în finalul memorabilelor sale Teritorii: “Spaţiul meu de gând nu e aici, iar acasă mă aşteaptă un Timp românesc, cu altă curgere, altă cadenţă, mai aproape de veşinicie.”

                                                *

Nu că aş vrea neapărat să îi imit pe autorii americani, care au la fiecare carte o pagină cu “acknowledgments” (= mulţumiri), dar nu pot să nu-mi exprim recunoştinţa sinceră pentru toţi cei care s-au implicat, într-un fel sau altul, în organizarea programului nostru de la SUNY Cortland (am zis “nostru”, pentru că am fost împreună cu soţia mea, Doina Rad): e vorba, în primul rând, de conf. univ. dr. Alexandru Balaş (originar din România), cadru didactic de studii internaţionale, director ul Centrului “James M. Clark” pentru Angajament Global şi coordonator al Programului de Studii Internaţionale, care a avut ideea invitării mele la SUNY Cortland, pentru lansarea cărţii, şi de soţia sa, lect. univ. dr. Trasy Marvin, care ne-au adoptat ca membri ai familiei lor, dându-ne senzaţia că ne ştim de-o viaţă; conf. univ. dr. Codruţa Temple, clujeancă get-beget, şefa Departamentului de Limbi Moderne de la SUNY Cortland, şi soţul ei, prof. univ. dr. Charles Temple, cadru didactic la “Hobart and William Smith Colleges”, din oraşul Geneva, statul New York, care ne-au oferit trei zile de neuitat, petrecute în fascinanta regiune Finger Lakes; Sue Pettitt, secretara Centrului “James M. Clark”, pentru modul profesionist în care ne-a ajutat la rezolvarea unor probleme administrative; prof. univ. dr. Henry Steck, prof. univ. dr. Samuel Kelly, prof. univ. dr. John Hartsock, prof. univ. dr. Craig Little, fam. Sharon şi Bill Pesesky, toţi de la SUNY Cortland, cu care am avut multe discuţii şi clipe petrecute împreună, aceştia ducându-ne cu maşinile personale acolo unde doream să ajungem.

Nu în ultimul rând aduc mulţumiri, pentru tot sprijinul acordat. domnului prof. univ. dr. Erik Bitterbaum, Preşedintele Universităţii din Cortland, un biolog de renume internaţional, căruia îi voi propune să facem un interviu.

Tuturor le rămân foarte îndatorat şi, aşa cum le-am şi spus, singura mea temere este să nu mă abat de la un principiu pe care îl am de multă vreme, preluat din scrierile lui Anton Pann: “Dacă ai un prieten de miere, nu încerca să îl mănânci tot!

Mergi sus