O amintire cu S. Damian (1930-2012) (luni, 13 august 2012)

S. Damian. Sursa: Internet.

                 Din România literarǎ de azi (an XLIV, nr. 32, 10 august 2012, p. 15) aflu cǎ a murit criticul literar S. Damian. Este un mic articol, nesemnat, probabil un comunicat al Uniunii Scriitorilor, fǎrǎ fotografia defunctului. Ar fi meritat sǎ i se publice şi fotografia, mai ales cǎ S. Damian a lucrat şi în redacţia Gazetei literare (ulterior România literarǎ). Dar despre ingratitudinea româneascǎ am mai vorbit (recent, cu ocazia celebrului meci dintre FC Dinamo şi FC Barcelona, unor foste glorii ale Clubului Dinamo li s-au rezervat locuri ca unor oameni obişnuiţi!).

          Numele lui S. Damian îmi era cunoscut încǎ din anii de liceu, când fostul meu profesor de românǎ, Iosif Pop, ne-a recomandat volumul sǎu, recent apǎrut, G. Cǎlinescu, romancier (1971).

          Anii au trecut, iar în 1992, am fǎcut o vizitǎ în Germania, cu Doina, cu Mihai şi cu Tudor, la invitaţia “fratelui” nostru german, Richard Müller-Schmitt (Rico), editor la faimoasa Editurǎ Reclam. Dorind sǎ cunoaştem cât mai multe aspecte ale societǎţii germane, de care eu eram deja fascinat, Rico ne-a propus sǎ facem o vizitǎ şi la Heidelberg, unde el avea un frate.

          Heidelbergul îmi era un oraş foarte drag, chiar înainte de a-l fi cunoscut. Nu doar fiincǎ oraşul în care locuiesc, Cluj, este numit uneori “micul Heidelberg”, ci şi fiindcǎ acolo a murit domnitorul meu “preferat”, Al.I. Cuza, acolo au locuit ani buni mulţi germani celebri, precum Hegel sau Karl Jaspers, acolo au studiat mulţi români. Mai ştiam cǎ la Heidelberg existǎ un puternic lectorat de limbǎ, culturǎ şi civilizaţie româneascǎ, unde era lector S. Damian. L-am rugat pe Rico sǎ încerce sǎ îmi mijloceascǎ o întâlnire cu S. Damian.  Cu agilitatea-i cunoscutǎ, Rico a reuşit aceastǎ performanţǎ, astfel cǎ, la o orǎ anume, am fost primiţi în biroul profesorului S. Damian. La întâlnire a participat doar Rico, Doina rǎmânând afarǎ, cu copiii. Discuţia a abordat, cum se poate înţelege, probleme culturale, literare etc. Îmi pare rǎu cǎ nu i-am propus realizarea unui interviu. I-am oferit un exemplar din revista Excelsior, pe care tocmai o editam. S-a arǎtat interesat de discuţiile noastre şi de revistǎ, dar când i-am spus cǎ sunt profesor la o şcoalǎ generalǎ, S. Damian a fǎcut un gest pe care eu l-am echivalat cu o mare dezamǎgire: doar la o şcoalǎ generalǎ?

          În orice caz, dupǎ aceastǎ întâlnire, s-a schimbat ceva în felul meu de a fi. Mi-am dat seama cǎ nici modestia exageratǎ nu este bunǎ. Mi se fǎcuserǎ înainte douǎ propuneri (sǎ candidez pentru un post la Radio Cluj, apoi la Catedra de Pedagogie-Metodicǎ a UBB unde “era nevoie de un bǎrbat”, dupǎ cum mi s-a spus). Am refuzat ambele oferte, din exces de modestie: îmi ziceam cǎ sunt alţii mai buni pentru aceste posturi!

Cert este cǎ, în 1995, toamna, când Tudor Vlad m-a întrebat dacǎ nu aş vrea sǎ candidez pentru un post de lector la recenta Secţie de Jurnalism, pe care tocmai o înfiinţase, m-am dus fǎrǎ ezitare. Aşa s-a schimbat destinul vieţii mele, datoritǎ întâlnirii cu Tudor Vlad şi, înainte de asta, cu S. Damian.

          Dupǎ revenirea din Germania, cred cǎ am schimbat cu S. Damian câteva scrisori. Apoi n-am mai ţinut legǎtura. Mi se pare cǎ m-au dezamagit unele poziţii politice contrare celor pe care le susţinuse înainte de 1990. Poate era doar o pǎrere a mea…

          Iatǎ de ce, aflând de dispariţia lui S. Damian, am simţit nevoia sǎ-i aduc un discret omagiu, publicând pe blogul meu şi fotografia sa.

Mergi sus