Au apărut, recent, în colecţia “Opere fundamentale”, încă două volume din ediţia Ion Agârbiceanu: III. Schiţe şi povestiri (1923-1959); IV. Povestiri şi nuvele (1906-1964). Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad, Academia Română, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015.
Volumele III-IV, din prezenta ediţie Agârbiceanu (numărând circa 3000 de pagini), includ toate schiţele, povestirile şi nuvelele publicate de autor (sau reprezentând voinţa autorului) în volume antume, în intervalul 1923-1964 (volumele I-II aveau în vedere perioada 1905-1922, cu excepţia vol. Scene, din 1922, care, după cum arată şi titlul, conţine texte dramatizate şi care va fi reluat într-unul din volumele ulterioare ale acestei ediţii). Este o ediţie care depăşeşte ediţia Pienescu, cea mai amplă până în prezent din opera scriitorului ardelean (din care au apărut 18 volume). Cum, de regulă, majoritatea titlurilor reţinute în sumarul diverselor volume au apărut iniţial în ziare şi reviste, ne putem face o idee privind progresul cantitativ al prezentei ediţii faţă de ediţia Pienescu, pe baza unui calcul simplu: în Biobibliografia sa, D. Vatamaniuc a inventariat, pentru intervalul 1923-1964, un număr de 291 titluri tipărite în ziare şi reviste, dintre care 198 au fost reluate în diverse volume, din care ediţia Pienescu a reţinut 47 de texte, ediţia de faţa adăugând, aşadar, un număr de 151 de titluri faţă de ediţia Pienescu, adică mai bine de jumătate din producţia literară a lui Ion Agârbiceanu (schiţe, povestiri şi nuvele, pentru intervalul menţionat).
Prin urmare, au fot incluse toate titlurile din volumele: Spaima (1923); Două iubiri (1923); Ȋn clasa cultă (1924); Diavolul (1924); Melentea (1925); Visurile (1925); Singurătate (1925); Ceasuri de seară (1926); Ţară şi Neam (1928); Primăvara (1928); Chipuri şi icoane (1928); Dactilografa (1930); Stafia (1930); Răbojul lui Sf. Petre (1934); Dezamăgire (1934); Minunea (1936); Datoria (1937); Povestind copiilor (1938); Cartea copilăriei (1938); Pustnicul şi ucenicul său (1938); Amintirile (1940); De vorbă cu Ilarie (1941); Rana deschisă (1942); Moştenirea lui Gheorghiţă (1943); Din copilărie (1954); Povestirile lui Mărunţelu (1956); Din munţi şi din câmpii (1957); File din cartea naturii (1959), la care se adaugă unele texte din Opere, ediţia Pienescu, preluate aici direct din ziare şi reviste.
Volumul IV include texte având dimensiuni mai mari, considerate de autor nuvele. Practic, sunt incluse aici toate titlurile din volumele 5 (Două iubiri, 1906; Popa Man – povestire după o legendă, 1910; Stana, 1922; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, 1937; Slab de înger, 1929; Răbojul lui Sfântu Petru, 1929) şi 6 (Păscălierul, 1931; Jandarmul, 1941; Faraonii, 1938; Vânturile, valurile, 1957) ale ediţiei Pienescu.
Ȋn vol. III, se îmbină criteriul strict cronologic cu cel tematic, existând nu mai puţin de 10 volume care au putut fi publicate cu sumarul compact sau relativ compact: Primăvara (1928), Chipuri şi icoane (1928), Dactilografa (1930), Minunea (1936), Amintirile (1940), De vorbă cu Ilarie (1941), Din copilărie (1956), Povestirile lui Mărunţelu (1956), Din munţi şi din câmpii (1957), File din cartea naturii (1959). A fost o opţiune logică, în contradicţie cu viziunea editorială a lui G. Pienescu, care, optând pentru ordinea cronologică, a dorit “să spulbere structurile colecţiilor particulare publicate până atunci” (Cf. vol. I, p. CXXXV, din prezenta serie).
Este surprinzător că ediţia Pienescu a ignorat, fără să ştim motivele, o componentă importantă a creaţiei lui Agârbiceanu, şi anume întoarcerea la natură – vizibilă în vol. Amintirile (1940), De vorbă cu Ilarie (1941), Din copilărie (1956), Povestirile lui Mărunţelu (1956), Din munţi şi din câmpii (1957), File din cartea naturii (1959), toate incluse, cu sumarul compact, în vol. III.
De-a lungul celor peste 60 de ani de activitate literară, Agârbiceanu a publicat peste 900 de schiţe, nuvele şi povestiti (pe lângă romane, lucrări religioase, ca să nu mai vormi de activitatea ziaristică, răspândită în cele peste 500 de publicaţii la care a colaborat). Ȋn acest context, era normal ca unele schiţe reeditate de-a lungul timpului să aibă acelaşi conţinut, dar titlu diferit sau invers: acelaşi titlu, dar conţinut diferit, ceea ce a creat editorului dificultăţi sporite, cum vom arăta în concluziile ultimului volum din această serie, concluzii care să fie utile editorului care se va încumeta să tipărească Operele complete ale lui Ion Agârbiceanu.
Astfel, povestirea Drum greu, din vol. Minunea (1936), a apărut deja, cu titlul Ȋn tren, în vol. II al prezentei ediţii, p. 1209-1213, data ei iniţială de apariţie fiind 23 ian. 1918.
Povestirea Propovedanie, tot din sumarul vol. Minunea (1936), are acelaşi conţinut cu Ȋnvăţătura Marinei, din vol. Singurătate (1925). Pentru că data ei iniţială de apariţie a fost febr. 1922, şi această povestire a fost publicată în vol. II, p. 1346-1353 (cu titlul Ȋnvăţătura Marinei).
La moartea lui Dumitru, povestire inclusă şi ea în sumarul vol. Minunea (1936), are acelaşi conţinut cu foarte cunoscuta povestire Dura lex, pe care am publicat-o, cu acest titlu, în vol. II, p. 1361-1368, fiindcă apariţia iniţială este mart. 1922.
Ȋn sfârşit, povestirea Ȋnvierea morţilor (cu apariţie iniţială în apr. 1922), publicată apoi în vol. Singurătate (1922), a fost reluată, cu titlul Cândea ticălosul, şi în vol. Minunea (1936). Şi această povestire a fost publicată în vol. II, p. 1361-1368, dar cu titlul Ȋnvierea morţilor.
Ca un element de noutate, faţă de primele două volume, subliniem realizarea unui Glosar de termeni regionali, care poate contribui la înţelegerea sensului unor cuvinte şi expresii din opera lui Ion Agârbiceanu.
De asemenea, au fost identificate cinci povestiri (Pisica sălbatică, Moşteniri străvechi, Ciocănitoarea, Păpădia şi Salcâmii în floare), publicate iniţial în revista pentru copii, Cravata roşie, în anii 1957-1958, când la conducerea acestei reviste s-a aflat scriitorul Ion Brad, informaţie pe care D. Vatamaniuc nu o menţionează în Biobibliografiea sa.
S-a acordat şi de această dată o atenţie sporită punctuaţiei, în special regimului virgulei şi semnului exclamării. Acesta din urmă s-a folosit în cazul propoziţiilor exclamativ-imperative, al enunţurilor care aveau un substantiv la vocativ etc. S-a pus consecvent virgulă înaintea subordonatei atributive, a circumstanţialeor de loc, de mod, de timp, de cauză, a condiţionalei, consecutivei etc. De multe ori am păstrat virgula înaintea conjuncţiei şi, cu rol advesativ, ca şi înaintea lui şi adverbial. Ȋn felul acesta, punctuaţia subliniază mai bine volutele gândirii scriitorului, dă pregnanţă unor sensuri şi nuanţe.
Ca şi la primele două volume, materialul iconografic este foarte bogat (fotografii din viaţa de familei, coperte de cărţi, ilustraţii ale unor volume, frontispicii de ziare şi reviste la care a colaborat scriitorul, manuscrise etc. – unele dintre acestea fiind inedite, după cum se menţionează la locul potrivit).
Ediţia mai are o selecţie de referinţe critice, aferente mai ales volumelor de schiţe, povestiri şi nuvele, acestea fiind excerptate din lucrări semnate de Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Ovidiu Drimba, Al. Dima, Ion Brad, Şerban Cioculescu, D. Vatamaniuc, Const. Ciopraga, Mircea Zaciu, Cornel Regman, Livius Ciocârlie, Vasile Popovici, Sanda Cordoş, Z. Ornea şi Mircea Popa.
Un fel de premieră este rubrica “Actualitatea lui Ion Agârbiceanu”, care include (în ordine cronologică) selecţii din unsprezece cronici literare, scrise despre primele două volume, aparţinând unor critici din generaţii diferite şi din toate centrele culturale ale ţării (Ion Brad, Răzvan Voncu, Ion Buzaşi, Irina Petraş, Constantin Cubleşan, Antonio Patraş, Valeriu Râpeanu, Lucian-Vasile Szabo, Mircea A. Diaconu, Iulian Boldea, Olimpiu Nuşfelean), pentru a se vedea că nu doar criticii ardeleni au fost favorabili operei agârbicene
Un indice alfabetic al schiţelor şi povestirilor îl ajută pe cititor să găsească rapid textul căutat.
Editorul Ilie Rad a avut alături o echipă formată din drd. Flavia Topan şi drd. Carmen Ţâgşorean, tehnoredactarea fiind realizată de Edit Fogarasi.
Cel care a insistat cel mai mult pentru ca acestă ediţie să fie realizată a fost scriitorul si ambasadorul Ion Brad, care a jucat un rol benefic în destinul vieţii şi operei lui Ion Agârbiceanu: în primăvara anului 1953, în calitate de secretar al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, împreună cu Mircea Zaciu, pe atunci tânăr asistent universitar, a făcut eforturi, încununate de succes, pentru reabilitatea lui Ion Agârbiceanu, folosind ca pretext împlinirea, cu un an în urmă (în septembrie 1952), a vârstei de 70 de ani şi aniversarea a 40 de ani de la apariţia romanului “muncitoresc” Arhanghelii.
Iată că, la peste 60 de ani de atunci, ediţia Ion Agârbiceanu s-a realizat tot la Cluj, ca un omagiu discret adus scriitorului şi celor doi mari protectori, editori şi exegeţi ai acestuia: Ion Brad şi Mircea Zaciu!
Redacţia
P.S. 1. Prezenta ediţie Ion Agârbiceanu a primit recent (6 decembrie 2015) Premiul “Perpessicius” al Muzeului Naţional al Literaturii Române, cel mai important premiu acordat pentru ediţii critice, după numele lui Dumitru Panaitescu-Perpessicius, marele editor al operei eminesciene.
P.S. 2. Graţie sprijinului oferit de Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba (director: prof. Mioara Pop) şi editorul Ilie Rad, ediţia Ion Agârbiceanu se va distribui tuturor bibliotecilor judeţene, bibliotecilor centrale universitare etc., pentru a putea fi consultată de către toţi cei interesaţi.