Membrii Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică al UBB se vor întâlni cu Doamna Acad. Maya Simionescu

Acad. Maya Simionescu

Acad. Maya Simionescu

Luni, 13 iunie 2016, începând cu ora 16,00, la Clubul Colegiului Academic, Galeria „Paul Sima” (str. Em. de Martonne, nr. 1), membrii Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică (CSPA) din cadrul UBB se vor întâlni cu acad. Maya Simionescu, care va susţine conferinţa Un univers ascuns într-o Celulă, după care cei prezenţi vor avea un dialog cu distinsa invitată, personalitate cunoscută a ştiinţei contemporane

        *

          Acad. Maya Simionescu este Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române, director al Institutului de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, membru titular al Academiei Române  din 1991 (corespondent – 1990). A urmat cursurile liceale la Liceul „Iulia Hasdeu” (bacalaureatul în 1954) şi pe cele universitare la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1959, instituţie unde îşi susţine şi doctoratul în ştiinţe biologice (1978). Cercetător la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti (1960 -1970), cercetător şi profesor asociat la Departamentul de Biologie Celulară din New York al Universităţii „Rockefeller” şi la Facultatea de Medicină „New Haven” a Universităţii Yale (1970-1979). La revenirea în ţară devine cercetător ştiinţific la Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” din Bucureşti, pe care-l conduce din 1995.

          afis(9)A predat biologie celulară la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Yale, la Universitatea McGill din Montreal (Canada), la Universitatea Columbia din New York şi la Universitatea California din Los Angeles (SUA, 1975-1995)). A colaborat, timp de zece ani, cu profesorul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină (1974). A fondat, alături de soţul său, Nicolae Simionescu, specialitatea de biologie celulară în România, dar şi Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din Bucureşti.

          A publicat peste 200 de articole şi studii ştiinţifice, două monografii, fiind coautoare la peste 40 de volume, apărute la prestigioase edituri internaţionale.

          Vicepreşedinte al Academiei Române (1998-2008), membru al unor academii şi societăţi ştiinţifice străine: American Society for Cell Biology (1973), European Cell Biology Organization (1982), preşedintă a Societăţii Naţionale de Biologie Celulară (1995), membru al Academiei de Ştiinţe Medicale (1998), membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Ovidius” din Constanţa şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa’ din Iaşi. A obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care Premiul Internaţional „Louis and Arthur Lucian”, Ordinul Naţional „Serviciul credincios”, în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Mare Ofiţer (2008).

Mergi sus