Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1918) şi intervenţia la Mareşalul von Mackensen

Cu ocazia organizării Marii Adunări Naţionale, a apărut un element neprevăzut: retragerea spre ţara natală a armatei germane, condusă de Mareşalul Mackensen, care ocupase înainte cea mai mare parte a teritoriului din Regatul României. Legal vorbind, Mackensen ar fi trebuit să fie un aliat al Ardealului, care făcuse parte din Monarhia Austro-Ungară. În realitate, din cauza lui muriseră pe front mii de români, aşa că sentimentele românilor ardeleni faţă de acesta pot fi bănuite.
Aproape toţi memorialiştii evocă secvenţe cu retragerea armatei germane şi faptul că s-au purtat negocieri cu aceasta, în sensul ca, pe durata desfăşurării Marii Adunări Naţionale, armata germană să nu treacă prin Alba Iulia, pentru a nu se produce perturbări şi conflicte între români şi soldaţii germani.
Ani Cicio-Pop Birtolon, fiica liderului politic Ştefan Cicio-Pop, scrie următoarele: “În decursul pregătirilor pentru Alba Iulia, probabil au mai povestit şi alţi interlocutori, tata a scris o scrisoare personală mareşalului von Mackensen, şeful retragerii armatei germane pe toată linia Mureşului. Deoarece eu am tradus-o în nemţeşte, încerc să-i reconstitui cu aproximaţie conţinutul:
“Excelenţă, vă rog să binevoiţi, în vederea [organizării] Adunării Constituante a poporului român transilvănean, a opri trecerea trupelor dumneavoastră, ca să evităm orice ciocnire între soldaţii armatei germane şi miile de români ce se vor aduna la Alba Iulia. Vă rog ca o zi înainte şi o zi după adunare să opriţi trecerea trupelor, ca să evităm incidentele inutile.” A trimis scrisoarea cu un curier la Alba Iulia, de unde, apoi, a ajuns la mareşal. Răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat: “Excelenţă! – scria de mână von Mackensen – Am primit scrisoarea dumneavoastră . Propunerea o găsesc raţională şi o accept cu o condiţie: ca dumneavoastră să luaţi toate măsurile, astfel încât poporul să nu-mi atace şi dezarmeze trupele.” Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Îmi aduc aminte că toţi cei de faţă la citirea scrisorii au pufnit în râs, iar cineva a pomenit de puţinătatea duratei gloriei bazate pe cuceriri nedrepte.”
Savantul biolog Emi Pop relatează şi el: “În ultimul moment s-a ivit o neprevăzută complicaţie. Armata germană ajunsese în retragerea sa către Germania capitulată tocmai pe şoselele cele mai aglomerate de românii care se grăbeau spre Alba Iulia. A fost necesară o intervenţie hotărâtă chiar la Mackensen personal, făcută de căpitanul Medrea, pentru ca şuvoiul german să se oprească vreo 3 zile, evitându-se astfel nu numai o blocare supărătoare a şoselelor, dar poate şi alte inconveniente mai grave.”
Un alt savant, Alexandru Borza, îşi aminteşte: “Cu două zile înainte de Unire, am avut o delicată misiune de împlinit la Alba Iulia. În timpul acela se retrăgeau armatele germane, care ţinuseră ocupată România veche. Toate drumuriule erau ocupate de coloane, ce mărşaluiau prin Sibiu-Alba Iulia-Cluj spre patria lor. Prezenţa unor trupe înarmate în Alba Iulia, pe timpul Marei noastre Adunări Naţionale, ar fi putut pricinui eventual incidente neplăcute. Pentru aceea am fost însărcinat să invit pe conducătorul coloanei ce urma să treacă prin Alba Iulia să se oprească şi să sălăşluiască la Sebeş şi în satele învecinate, ca să nu se producă vreun incident în Alba Iulia, supraaglomerată de delegaţii pentru Unire. Am invitat deci, la colţul Parcului Eminescu, pe căpitanul călare al proximului convoi, să oprească trecerea trupelor pentru două zile şi să le cazeze prin satele spre Sebeş. Ofiţerul a oprit retragerea prin Alba Iulia în timpul evenimentului epocal din zilele următoare.”
Alexandru Ciura scrie: “Iarăşi ni se încrucişează drumul cu trupele germane. Aceştia erau pedestri şi veneau în şiruri foarte lungi, urmaţi de tunurile grele. Au cerut voie să treacă prin Alba Iulia, căci pe acolo le era drumul. Li s-a răspuns să treacă priun altă parte, ocolind oraşul, ca să nu se întâmple tulburări.
Nemţii s-au supus şi au plecat, prin zăpadă şi noroi, pe alte cărări. Era din partea noastră o îndrăzneală, la prima vedere, căci germanii, cu tunurile grele ce aveau, în câteva minute ar fi putut nimici oraşul, făcându-l una cu pământul. Dar curajul lor cel grozav, de mai ‘nainte, nu-l mai aveau. Erau un popopr învins…, grupuri împrăştiate de oameni necăjiţi, ce se târau cu greu prin câmpia plină de zăpadă şi noroi, cu gândul spre casă.”
După cum se vede, sunt unele detalii care diferă în evocările memorialiştilor, în legătură cu retragerea armatei germane. Din moment ce Lucian Blaga, care a plecat în ziua de 1 Decembrie spre Alba Iulia, întâlneşte pe drum trupe germane în retragere, rezultă fiecă angajamentul lui Mackensen nu a fost respectat integral: e posibil astfel ca anumite eşaloane ale armatei sale să fi staţionat înainte de Alba Iulia, în zona Sebeşului, şi doar anumite unităţi să îşi fi continuat retragerea pe drumul stabilit, iar altele să o fi luat pe căi ocolitoare, pentru că alţi memorialişti văd trupe germane, care „se târau cu greu prin câmpia plină de zăpadă şi noroi, cu gândul spre casă” . Nici românii nu îşi respetaseră integral cuvântul, pentru că, scrie Zaharia Boilă, “în orăşelul Dumbrăveni, Consiliul Naţional Român a sechestrat de la armata lui von Mackensen, care se retrăgea, cai şi petrol.”
Mackensen şi-a petrecut la Arad noaptea de 2-3 decembrie 1918, fiind întâmpinat aici de ofiţeri germani şi maghiari. A fost capturat în Ungaria, de armata franceză, şi ţinut prizonier până în noiembrie 1919. A murit la 8 noiembrie 1945, la câteva luni după capitularea Germaniei, la vârsta de 96 de ani.
Cert şi important este faptul că, pe durata retragerii armatei germane, din preajma desfăşurării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu au avut loc ciocniri între români şi soldaţii germani.
P.S. Se înţelege că nu îmi este simpatic acest Mackensen, dar nu pot să nu admir, şi la el, onoarea germană. Iată un alt episod interesant.
Ion Bianu, primul director al Bibliotecii Academiei Române, în timpul Primului Război MoIndial, nu s-a retras în Moldova, ci şi-a asumat riscurile rămânerii în Bucureşti, pentru a avea grijă de bunurile Bibliotecii Academiei Române. La un moment dat, un profesor universitar de la Sofia, înrolat în armata bulgară de ocupație, s-a prezentat la Academie şi a ales peste 600 de manuscrise slavone (Bianu fiind “închis în locuință, cu santinelă la uşă”), pe care le-a dus la Sofia, sub pretextul că, fiind slavone, ar putea proveni din Bulgaria. Aflând de acest jaf din patrimoniul bibliotecii, Ion Bianu, prin Lupu Kostaki, a intervenit la Mareşalul von Mackensen, astfel că toate manuscrisele confiscate de bulgari au fost restituite în totalitate Academiei Române! Onoarea germană se dovedea şi aici! În presa interbelică am citit o ştire că, nonagenar, mareşalul a fost decorat de Hitler, pentru serviciile aduse națiunii germane! Cred şi eu!

Mergi sus