Un prieten mi-a atras atenţia asupra unui articol semnat de profesorul Dan Brudaşcu, privind paternitatea romanului Mitrea Cocor (ESPLA, Bucureşti, 1949), publicat de Sadoveanu, dar scris, în realitate, de poetul D. Ciurezu (1897-1978). Articolul (Dan Brudaşcu, Cine a scris romanul “Mitrea Cocor”?), a fost publicat în Oglinda literarǎ, an IX, nr. 108, dec. 2010, respectiv an X, nr. 109, ian. 2011, fiind reluat de numeroase publicaţii on-line din ţarǎ şi din strǎinǎtate.
M-am ocupat eu însumi de creaţia poetului D. Ciurezu (numit de Dumitru Micu un “Coşbuc al Olteniei”), în Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu (A-C, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 605-607). Scriam acolo: “Conform unei dezvǎluiri datorate lui Z. Stancu (şi consemnate de Florin Mugur în vol. Vârstele raţiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, 1982), Ciurezu ar fi adevǎratul autor al romanului Mitrea Cocor, semnat de M. Sadoveanu” (op. cit., p. 606). De asemenea, într-un interviu fǎcut cu Mihail Friedman, cel mai mare traducǎtor în limba rusǎ al lui Sadoveanu, acesta afirma cǎ romanul a fost scris de Sadoveanu însuşi, din convingerea lui cǎ regimul comunist va schimba soarta “umiliţilor şi ofensaţilor”, cum i-a numit prozatorul pe ţǎranii români, în discursul sǎu de recepţie la Academia Românǎ.
Dar iatǎ un fragment din articolul semnat de dr. Dan Brudaşcu: “Într-adevăr, romanul Mitrea Cocor nu a fost scris de Mihail Sadoveanu. Adevăratul său autor este poetul Dumitru Ciurezu. Nume destul de puţin cunoscut de cititorii de azi, Dumitru Ciurezu a fost, în perioada interbelică, o prezenţă activă în viaţa literară, dar şi politică a României. Dată fiind strânsa lui colaborare cu Octavian Goga, după 1944, Dumitru Ciurezu nu mai găseşte nicăieri un loc de muncă. Dată fiind aprecierile de care s-a bucurat din partea lui Mihail Sadoveanu, potrivit propriilor lui mărturisiri, făcute mie în verile anilor 1966-1969, la Ciucea, Dumitru Ciurezu, vreme de câţiva ani, a fost zilnic invitat la masă la Mihail Sadoveanu. El i-a cerut deseori lui Sadoveanu o slujbă, însă acesta nu a dat curs cererii lui.
Aducându-i, disperat, la cunoştinţă starea lui materială şi condiţiile înjositoare în care era nevoit să trăiască şi fiindu-i refuzată, inclusiv de Sadoveanu, posibilitatea de a munci, prozatorul, potrivit mărturisirilor lui, i-ar fi cerut, prin 1945, după instalarea guvernului condus de Petru Groza, dar şi după turneul făcut de Sadoveanu în URSS, să se gândească să scrie o carte despre colectivizare. În acest scop, potrivit spuselor sale, Ciurezu a plecat din Bucureşti, pentru vreo 2-3 luni în satul natal, unde s-a documentat pentru scrierea respectivului roman. Toate costurile de deplasare şi de întreţinere pe perioada respectivă i-au fost suportate de Mihail Sadoveanu. I-a fost de real folos în documentarea sa şi întâlnirea cu un fost prieten din copilărie, revenit din prizonieratul său în URSS, care va deveni, de altfel, eroul principal al cărţii.
A finalizat manuscrisul pe la începutul anului 1946 şi i l-a predat lui Mihail Sadoveanu, în vederea publicării, conform celor convenite anterior.
După ce l-a citit, Sadoveanu i-ar fi declarat că manuscrisul mai necesită să fie lucrat. Dar, după primirea manuscrisului, având în vedere că situaţia socială – de paria – şi cea materială a lui Dumitru Ciurezu nu se schimbaseră în bine, ci, dimpotrivă, Mihail Sadoveanu l-a sfătuit că este de dorit şi în interesul lui personal să plece, cât mai curând, din Capitală, unde nu avea, în viitorul apropiat şi previzibil, vreo şansă să îşi găsească vreun loc de muncă. La recomandarea lui Sadoveanu, în 1946, Ciurezu revine în Ardeal şi se stabileşte, definitiv, la Sibiu. Cu ajutorul lui Mihail Sadoveanu, în acelaşi an, devine redactor al publicaţiei România viitoare, funcţie pe care o deţine până în 1949.
După înfiinţarea, la Sibiu, a unei filiale a Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” (denumirea actualǎ a instituţiei, n. I.R.) al filialei clujene a Academiei Române, Dumitru Ciurezu este angajat, pe un post de cercetător ştiinţific , la filiala sibiană, fiind, cu timpul, promovat în funcţia de coordonator al acesteia. Dumitru Ciurezu a rămas la Sibiu până la sfârşitul vieţii sale, survenit, la data de 5 ianuarie 1978, la vârsta de aproape sau peste 80 de ani (peste 80 de ani: n. 7 noiembrie 1897- m. 5 ianuarie 1978, n. I.R.).
După pensionare, la invitaţia Veturiei Goga, el a petrecut mai multe veri la Ciucea, îndeosebi între 1966-1970 (şi mai rar ulterior, poate şi datorită unor posibile probleme de sănătate). L-am cunoscut atunci şi l-am însoţit adesea, zile la rând, la pescuit, pe Crişul Repede, prilej cu care ascultam vrăjit, cu nesaţ, numeroase din amintirile şi evocările lui. Avea un talent extraordinar de povestitor, relatările lui abundând nu o dată în observaţii caustice şi pline de haz la adresa celui sau celor evocaţi.
Ajungând să vorbim pe îndelete despre diverşi scriitori pe care îi cunoscuse şi cu care colaborase, mi-a vorbit şi despre relaţia lui cu totul specială cu scriitorul Mihail Sadoveanu. În acest sens, a declarat că, deşi l-a deranjat, într-un fel, apariţia volumului, cu titlu schimbat, cu numeroase intervenţii în text, dar şi sub semnătura lui Sadoveanu, nu a sa, trebuia să recunoască un adevăr. Toate drepturile de autor la apariţie, inclusiv pentru traducerile în alte limbi, apărute până la moartea prozatorului, i-au fost trimise integral de acesta lui. În plus, spunea el, fără ajutorul lui Mihail Sadoveanu, inclusiv acele invitaţii la masa de prânz, vreme îndelungată, ar fi fost un muritor de foame .
Ciurezu îi era, totodată, recunoscător lui Sadoveanu şi pentru sugestia de a se muta la Sibiu, ca şi [pentru] posturile pe care i le-a procurat, dându-i posibilitatea unui trai decent.
Cu entuziasmul naiv al vârstei, i-am cerut să facă, în sfârşit, cunoscut adevărul şi să îşi precizeze paternitatea asupra romanului Mitrea Cocor. Dumitru Ciurezu mi-a explicat cu răbdare şi calm că demersul lui nu s-ar justifica. În anii în care trecuseră după predarea manuscrisului şi până la publicarea cărţii, Sadoveanu <<corectase>> romanul şi făcuse ca, inclusiv sub aspectul limbii literare folosite, el să fie apropiat de restul creaţiei sadoveniene . În plus, sublinia el, e oricum prea târziu. Mulţii duşmani pe care îi potolise după plecarea lui din Bucureşti ar fi avut prilejul să-l atace cu violenţă şi să-i strice liniştea bătrâneţii. La toate insistenţele mele, Dumitru Ciurezu a respins ideea. Atunci, în urmă cu peste 40 de ani, în urma reluării subiectului, el mi-a spus, şocându-mă: <<Sunt sigur că, la momentul potrivit, tu vei face public acest lucru>>.
La împlinirea a 32 de ani de la trecerea lui în lumea umbrelor, am decis, mai ales după ce, recent, într-o publicaţie bucureşteană, cu pretenţii, paternitatea romanului este atribuită în continuare lui Mihail Sadoveanu, am decis să contribui la restabilirea adevărului. Este departe de noi intenţia de a aduce şi cea mai mică atingere prestigiului literar binemeritat sau a meritelor lui Mihail Sadoveanu sau de a compromite în vreun fel manifestările ce vor fi organizate pentru a marca împlinirea a 130 de ani de la naşterea lui.
Nu ne propunem, prin această dezvăluire, nici să dăm şanse unor exegeţi, cu arhicunoscut apetit demolator, să iniţieze atacuri sau noi campanii denigratoare împotriva lui Dumitru Ciurezu, din motive extraliterare. Pentru că acel compromis, singurul de altfel, în plan literar, a fost făcut în circumstanţe deosebite, determinate de starea precară în care el ajunsese în regimul politic adus, cu ajutorul tancurilor sovietice, de unii din înaintaşii acelor critici şi istorici literari.”
Domnul Dan Brudaşcu spune într-o notǎ a articolului domniei sale: “Rememorând afirmaţiile lui Dumitru Ciurezu, cu privire la <<corecturile>> şi intervenţiile făcute, vreme de aproape 3 ani, de Sadoveanu pe manuscrisul original dat lui de Ciurezu, cred că e obiectiv, onest şi corect să considerăm romanul Mitrea Cocor drept o operă colectivă (aşa cum au sesizat, de mai multă vreme, unii exegeţi şi istorici literari, fără a da desluşirile ce se impuneau) a celor doi scriitori. Motivul scrierii lui este însă cu totul diferit: disperarea, mizeria, sărăcia şi foamea, ca şi lipsa unui loc de muncă şi lipsa, în viitorul imediat, a oricărei perspective în acest sens sunt cauzele care l-au determinat pe Ciurezu să accepte propunerea imperativă a lui Sadoveau, respectiv parvenitismul politic şi dorinţa de menţinere a statutului politic şi material, în cazul lui Mihail Sadoveanu.”
O concluzie la care subscriu şi eu.