Lansare de carte: Ilie Rad, „Viaţa ca un dar”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2022)

L

Afis Rad Volumul de faţă face (Naşterea şi copilăria (1955-1970) este primul dintr-o serie de trei volume cu caracter memorialistic, următoarele două vizând Adolescenţa şi tinereţea (1971-1980), respectiv  Maturitatea şi senectutea (din 1982).
Întoarcerea la origini, la copilărie, aminteşte de ceea ce spunea Mircea Eliade în Aspecte ale mitului: „«Întoarcerea la origine», care ne îngăduie să trăim din nou timpul în care lucrurile s-au manifestat pentru prima oară, constituie o experienţă de o importanţă capitală.”[1]
Într-adevăr, prin intermediul primului volum, dedicat copilăriei, autorul vrea să salvez de la uitare (alături de monografia satului, pe care a redacta-o, împreună cu soţia sa, Doina Rad, în anul 2021) lumea satului său natal, din a două jumătate a secolului al XX-lea. Ion Agârbiceanu a făcut acelaşi lucru, în romanul Strigoiul, dar el se referea la un cadru mai general, respectiv la lumea satului transilvan din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Amintirile personale ale autorului sunt împânzite de referinţe literare, culese din diferite cărţi. A fost folosit un citat, ori de câte ori autorul a putut arăta că ceea ce scrie el au au mai scris şi alţii. Mai mult decât atat, unele obiceiuri din sat au fost reconstituite cu ajutorul unor citate din prozatori ardeleni (Slavici, Rebreanu, Agârbiceanu, Pavel Dan, Ion Vlasiu şi alţii). Poate că aceste multe referinţe perturbă uneori fluxul naraţiunii, dar ele asigură textului o anume singularitate în peisajul nostru literar.
În privinţa titlului dat acestui ciclul memorialistic, autorul crede că modul de raportare a omului la viaţă depinde de vârsta, de cultura, de religia persoanei respective. Poetul George Coşbuc spunea că viaţa este o luptă („O luptă-i viaţa, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor!” – Lupta vieţii), Marin Preda o vedea ca o pradă (Viaţa ca o pradă, 1977), iar Octavian Paler ca o coridă (Viaţa ca o coridă, 1987). Interesant este că ultimii doi scriitori au admis, în subtext, că viaţa este, înainte de toate, un dar: „Şi poate că nimeni nu cunoaşte mai bine ce dar nepreţuit e viaţa, decât un om care e mereu la un pas de a o pierde.” (Octavian Paler, Viaţa ca o coridă, 1987, p. 60). Iar Marin Preda scrie: „Atunci ai să vezi că că tot ceea ce vei trăi îţi va apărea ca un dar, şi nu ca o cucerire a ta, smintită. […] Hai, taci, doar calc pe corpul tău, toţi călcăm, ştiu că viaţa e un dar, e inutil să-mi reaminteşti.” (Viaţa ca o pradă, 2013, p. 87-88).
Volumul este structurat în cinci secţiuni, prima (O copilărie petrecută la ţară) fiind cea mai consistentă, cu 31 de capitole. Astfel, după o scurtă prezentare a istoriei satului natal (atestat documentar în anul 1311), autorul face o comparaţie cu satul natal al lui Lucian Blaga, Lancrăm, care poartă în el „sunetele lacrimei”, pe când numele satului autorului, Nandra, conţine „sunetele mândriei”. Urmează o emoţionantă evocare a „icoanei părinţilor”, a rudelor din partea ambilor părinţi, a primelor amintiri, legate de bunica maternă, o descriere a celor cinci case în care a copilărit autorul şi în care s-a simţit mereu „acasă”.
Interesante sunt aici şi paginile care reconstituie lumea satului ardelean, din perioada menţionată, cu păsările şi animalele din ogradă, cu călătorii străini prin sat, cu unele jocuri ale copilăriei (precum moara, joc asemănător cu şahul). Uimirea copilului în faţa miracolelor naturii coincide cu primii ani de şcoală primară şi gimnazială, cu primele vizite la oraş, cu primele lecturi din publicaţiile pe care le citea şi în care voia să debuteze. Un moment remarcabil îl constituie descrierea întâlnirii cu Mircea Dinescu (la Homorod), cunoscutul poet dedicându-i un text superb şi o strofă dintr-o poezie rămasă inedită, în jurnalul intim al lui Ilie Rad. Interesante sunt şi vagile ecouri ale unor evenimente politice din România (protestul lui Nicolae Ceauşescu faţă de invadarea Cehoslovaciei, în 1968, reforma administrativ-teritorială din acelaşi an) sau din lume (prima aselenizare, din 20 iulie 1969).
A doua secţiune (Viaţa la ţară) vine oarecum în prelungirea monografiei satului Nandra, publicată în 2021, în sensul că sunt descrise horele din sat, obiceiurile de Paşti şi de Crăciun, tradiţiile de la naşteri, nunţi şi înmormântări. Nu puteau lipsi de aici consideraţiile despre limba năndrenilor, atitudinea lor faţă de politică, toleranţa etnică şi religioasă, condiţiile de igienă şi alimentaţie etc.
În partea a III-a asistăm la principalele îndeletnicici ale locuitorilor din sat: cositul fânului, cultivarea unor plante necesare traiului (grâul, porumbul, cânepa, sfecla de zahăr, cartoful etc.).
Câteva gânduri şi reflecţii găsim în secţiunea IV (Am plecat din sat, după titlul romanului omonim al lui Ion Vlasiu). Aici vedem cristalizarea unei autentice filosofii, pe care autorul a preluat-o de la mama sa, a cărei evocare este precedată de un splendid citat din cartea împăratului-filosof, Marc Aureliu: “Mamă-mea a fost pentru mine un model de cucernicie şi de binefaceri, m-am străduit, călcând pe urmele ei, să nu fac fapte rele, nici să nu le cuget, şi să trăiesc ca şi ea, simplu şi cumpătat, străin de luxul obişnuit al celor puternici.” (de la mama sa a preluat autorul acestei cărţi câteva principii: părinţii trăiesc, de la o anumită vârstă, exclusiv pentru copii; secretul stabilităţii familiei; nu trăim pentru a mânca, ci mâncăm pentru a trăi etc.).
În ultima parte a cărţii (V) să găsim noi informaţii legate de monografia satului Nandra, precum şi mai multe enigme ale satului, care nu au putut fi încă dezlegate.
Un câştig fundamental al cărţii îl constituie fotografiile, ilustraţiile şi documentele publicate. E vorba de 45 de fotografii alb-negru şi de peste 90 de fotografii color (foi matricole, fotografii colorizate, documente din arhive, ilustraţii din manuale etc.). Multe dintre acestea ar putea părea unora prea personale, prea „familiale”, însă autorul este convins că, în timp, acestea vor deveni „istorice”, mărturii importante ale unui loc şi ale unui timp.
Desigur, în viaţa unui om, inclusiv în copilărie, sunt şi unele momente triste, cauzate de răutatea oamenilor. În copilărie au fost mai puţine, dar în restul vieţii au fost mai multe. Asemenea răutăţi şi persoanele care le-au provocat nu se regăsesc în paginile memorialistice de faţă. Autorul nu a dorit ca ele să dăinuiască prin intermediul Cuvântului, fiind întru totul de acord cu ce spunea Doamna Irina Petraş, Preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, în cartea de interviuri cu Alexandru Deşliu, Miezul lucrurilor. Convorbiri cu Irina Petraş, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 190: „Cu toate acestea, aici şi acum, aleg să nu-ţi vorbesc despre lucrurile întunecate din viaţa mea. Nu pentru că vreau să le uit, ci pentru că nu vreau să le dau şansa de a ajunge în pagină. A fost mai mult decât nemulţumire şi mai mult decât dezamăgire. Nu m-am ştiut apăra de ele. Am reuşit doar să nu mă las îngenuncheată. Să fac tot ce aş fi putut face şi dacă nu-mi întunecau zilele. Ei bine, nu vreau să fie şi în carte. Să le ajungă viaţa mea şi gândurile! La cuvântul scris nu le dau dreptul. Pentru că acesta dăinuie ceva mai mult decât mine. Le pedepsesc, cum s-ar zice, la surdină şi culise. Le ucid.”
Scrise cu sinceritate „liminară”, cum spunea Camil Petrescu, prezentele pagini memorialistice pun în valoare atât calităţile personajului principal (cultul muncii, ambiţia, generozitatea, bunătatea), cât şi câteva ironii (un ziar la care a trimis un desen i-a scris că, de fapt, „câinele parcă-i o capră, casele sunt ca nişte cutii, iar copiii stau prea drept”; un coleg de internat l-a apostrofat, pentru că era de la ţară, afirmând că „şi-a lăsat opincile la barieră” etc.) sau unele naivităţi (la oraş, în prima lui vizită, saluta pe toţi oamenii întâlniţi pe stradă, fiindcă aşa îi spusese învăţătoarea; nu înţelegea, la cea dintâi călătorie cu autobusul, de ce unii oameni coboară din autobus, când era atât de plăcut să călătoreşti etc.).
Cartea de faţă constituie o noutate în bibliografia autorului, care şi-a pus numele mai mult de 70 de cărţi.
Fiecare pagină a ei adevereşte parcă observaţia lui  Gabriel García Márquez: “Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti, pentru a o povesti.”
P.S. Lansarea cărţii va avea loc miercuri, începând cu ora 12,00, la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor. Vor lua cuvântul: Irina Petraş şi Marius Mureşan.

 


[1] Mircea Eliade, Aspecte ale mitului. În româneşte de Paul G. Dinopol. Prefaţă de Vasile Nicolescu,  Editura Univers, Bucureşti, 1979, p. 33.

Adaugă comentariu