La referendumul pentru demiterea Preşedintelui Traian Bǎsescu (duminicǎ, 29 iulie 2012

        Azi este organizat referendumul pentru demiterea Preşedintelui României, Traian Bǎsescu, pentru încǎlcǎri grave ale Constituţiei, dupǎ cum au argumentat cei care au iniţiat acest act democratic, prevǎzut în Constituţia României. Lupta este foarte durǎ, pe viaţǎ şi pe moarte, cum se zice. Conform exigenţelor impuse de UE, pentru ca preşedintele sǎ fie demis, trebuie sǎ voteze “DA” jumǎtate plus unu din cei înscrişi pe listele electorale. Iniţial, s-a dat o Ordonanţǎ de Urgenţa, prin care preşedintele urma sǎ fie demis dacǎ jumǎtate plus unu dintre cei prezenţi la vot ar fi susţinut demiterea preşedintelui, dar aceastǎ ordonanţǎ nu a fost acceptatǎ.

         Aşa cum era de aşteptat, referendumul a fost boicotat de PDL şi de preşedintele Traian Bǎsescu, care au îndemnat populaţia sǎ nu se prezinte la vot, pentru a nu legitima astfel “lovitura de stat”. Lucru care s-a şi întâmplat. O mare parte din populaţie nu s-a prezentat la vot. A adoptat aceastǎ poziţie şi comunitatea maghiarǎ, care a primit un semnal în acest sens şi de la premierul maghiar, Viktor Orban (de când se amestecǎ un demnitar strǎin în treburile interne ale României?).

            Am fost cu Doina la vot dimineaţa, apoi am plecat la Nandra. Pe drum, o mulţime de bannere, care invitau populaţia sǎ spunǎ “DA” la referendum, pentru demiterea preşedintelui. Dar publicitatea electoralǎ este interzisǎ cu trei zile înainte de referendum, nu? Vorbim iarǎşi de respectarea legii! În plus, tocmai azi premierul a organziat “Ziua porţilor deschide” la Vila Dante, în care s-a investit un milion de euro pentru renovare şi care ar fi urmat sǎ devinǎ, conform legii, locuinţa lui Traian Bǎsescu, dupǎ expirarea mandatului. Altǎ formǎ mascatǎ de publicitate electoralǎ!

                 Rezultatele date dupǎ miezul nopţii (s-a votat pânǎ la ora 23,00) arǎtau cǎ nu s-a obţinut cvorumul necesar pentru demiterea Preşedintelui, în ciuda celor 7,4 milioane de alegǎtori, care au votat pentru demitere.

                Rezultatele oficiale vor fi date abia miercuri.

 

Mergi sus