La plecarea unui prieten: Mihai Dragolea (1955-2016)

            Dragolea Mihai 09            Doamna Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, ne anunţă cele mai importante evenimente din viaţa Filialei (festivaluri şi concursuri, literare, lansări de cărţi, aniversări etc.), dar tot domnia sa ne oferă, în virtutea funcţiei, şi veştile triste, privind moartea neaşteptată a unor colegi scriitori. Deşi, într-un context comemorativ, ne-a trasat sarcina “Să nu muriţi!”, iată că, în ultima vreme, unii nu i-au urmat sfatul: Alexandru Vlad, Radu Mareş, iar recent Mihai Dragolea.

            Am fost coleg de generaţie şi de facultate cu Mihai Dragolea. Nu am fost prieteni “la cataramă”, cum se spune, în primul rând din cauza mea, care nu-i împărtăşeam totdeauna principiile de viaţă boemă, dar ne-am respectat şi preţuit reciproc pentru ceea ce ne unea, încât ne ofeream cărţile reciproc, ne sunam frecvent, inclusiv cu ocazia zilelor noastre de naştere (suntem născuţi amândoi în februarie 1955, la o diferenţă de 5 zile).

            Deşi neclujean prin origine (la fel ca Bartolomeu Anania, Horia Bădescu sau Constantin Zărnescu, ca să dau doar câteva exemple), Mihai Dragolea s-a “clujenizat”, aidoma celor amintiţi, prin studiiile universitare şi prin anii de muncă din municipiul nostru, devenind un reprezentant de seamă al spiritualitătii clujene (nu întâmplător, este inclus în volumul Clujeni ai secolului 20, dicţionar esenţial, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000, p. 104).

            Fiindcă dicţionarele literare sunt, prin forţa lucrurilor, foarte selective cu informaţiile biografice ale scriitorilor, iată cea mai detaliată fişă biografică a lui Mihai Dragolea, cu detalii oferite chiar de autor, pentru un viitor proiect al meu, Dicţionarul jurnaliştilor clujeni.

            S-a născut la 13 februarie 1955, în Petroşani, jud. Hunedoara. Fiul lui Ioan Dragolea şi al Floricăi (n. Cismaru), funcţionari bancari. Clasele primare la Şcoala Generală Nr. 4 (1963-1967), gimnaziul la Şcoala Generală Nr. 1 (1967-1971; acum Şcoala “I.G. Duca”), clasele liceale la Liceul Teoretic Petroşani (1971-1974; actualmente Liceul de Informatică). După stagiul militar cu termen redus (9 luni), urmează Facultatea de Filologie, Secţia română-engleză, a Universităţii “Babeş-Bolyai” (1975-1979). Tema lucrării de licenţă: Ironia şi jocul în literatura lui Mircea Horia Simionescu (cond. ştiinţific: prof. univ. dr. Ion Vlad). Doctor în filologie (1998), cu teza Literatura fragmentară (cond. ştiinţific: prof. univ. dr. Ion Vlad), publicată în acelaşi an, cu titlul Arhiva de goluri şi plinuri. Fiind unul dintre primii jurnalişti cu titlul de doctor, s-a luptat mult cu legislaţia în vigoare, aferentă breselei sale, pentru a i se recunoaşte şi răsplăti financiar acest titlu. După terminarea facultăţii, a fost repartizat profesor de română la Şcoala Generală Muşata, jud. Vaslui (1980-1981), suplinind apoi catedre de română şi engleză la: Liceul Minier Vulcan, jud. Hunedoara (1981-1984), Şcoala Generala Beliş, jud. Cluj  (1984-1985), Şcola Generală Sânicoara şi Şcoala Generală Dezmir (1986), Şcoala Generală Nr. 1 Gherla (1986-1987), Şcoala Generală Nr. 5 Câmpia Turzii (1987-1988), devenind apoi instructor la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă din Cluj-Napoca (1988-1990), cu sprijinul, din câte ştiu, al poetului Horia Bădescu.

            După Revoluţia din decembrie 1989, devine redactor la Studioul de Radioteleviziune Cluj (1990-1994), secretar general de redacţie la Studioul TVR Cluj (1994-1997), unde rămâne ca realizator de emisiuni culturale. Este autorul unor interviuri televizate cu mari personalităţi culturale (unele publicate ulterior în presă), precum Alex. Ştefănescu, Mircea Cărtărescu ş.a. A avut burse de specializare la BBC (Londra, 1992) şi la Swiss Radio Interntional (Berna, 1994; 1997). Bursă de scriitor în Elveţia (Basel, 1999). Fiind şef de catedră, l-am invitat, din 2006, să predea câteve cursuri la Facultatea de Jurnalism a Universităţii “Babeş-Bolyai”, unde a susţinut discipline de profil: Atelier TV, Jurnalism TV, Filmologie etc. A debutat cu poezii, în revista Mărturisiri literare, a Liceului Teoretic Petroşani (1973), iar editorial cu un eseu despre Şcoala de la Târgovişte (În exerciţiul ficţiunii, 1992). Colaborează la Echinox, Vatra, Steaua, Familia, Tribuna (unde are rubrica “Epiderma de bazalt”), Observator cultural, Contrapunct, Apostrof, ALtitudini etc.

            Pentru activitatea sa literară, a luat mai multe premii: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (USR) (1992), pentru volumul În exerciţiul ficţiunii (1992); Premiul pentru debut al Filialei Cluj a USR (1992); Premiul pentru debut al Salonului Naţional de Carte (Cluj-Napoca, 1992); Premiul pentru critică literară al Filialei Cluj a USR (1998), pentru volumul Arhiva de goluri şi plinuri (1998); Premiul Galelor Literare Radio, pentru volumul Călătorii spre muchia de cuţit (Cluj-Napoca, 1998); Premiul pentru proza al Filialei Cluj a USR (2005), pentru volumul Colecţia de mirări (2005). În anul 1992 a luat Premiul Marconi pentru publicistică radiofonică, iar în 2001 a fost nominalizat la Premiile Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti (ASPRO) şi al Asociaţiei Editorilor Români (AER). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, şi al ASPRO.

            A publicat următoarele volume: În exerciţiul ficţiunii. Eseu despre Şcoala de la Târgovişte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992; ed. a II-a, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca, 2007; Arhiva de goluri şi plinuri. Literatura fragmentară, eseuri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998; Călătorii spre muchia de cuţit, proză scurtă, Editura Paralela 45, Piteşti, 1999; De departe spre aproape, roman, Editura Paralela 45, Piteşti, 2001; Colecţia de mirări, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005; Funcţionar la singurătăţi sau contabil de imagini. Proze de dimensiuni variabile, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007; Epiderma de bazalt, Colecţia de mirări 2, 2011; Proces de creponare cu păianjeni, zmeură şi ceaţă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2013. Prezent în volumul În lumea taţilor, Apostrof, Cluj-Napoca, 2004.

            Mihai Dragolea a fost – scria Ion Bogdan Lefter – “şi un om special, de rarissimă calitate. Şi o <<prezenţă>> aparte, imediat remarcabilă. Mic de statură, figură foarte expresivă, faţă rotundă, ochi mari, cu priviri când <<mirate>>, jucat-uimite, cînd ataşante, de o tandră francheţe, în rest ghiduşe, cu un aer parcă veşnic glumeţ, când nu trist-glumeţ. Nu era genul <<magnetic>>, care să atragă din start atenţia, însă lumea se întorcea până la urmă către el, savurându-i istorioarele eroi-comico-satirice, mereu pline de miez. Mare povestitor în viaţă, ca şi-n scris.

            Pe dedesubt – un mare sentimental şi un om de o moralitate ireproşabilă. A crezut în cinste, în prietenie. Preţuia fidelitatea, căci, ca puţini alţii, atât de puţini, era un om funciarmente incapabil de trădări. Răsplătea – în schimb – împărăteşte prietenia, prietenia adevărată: şi-o oferea pe a lui, necondiţionat, adăugând o solidaritate fără fisuri.”

            De câţiva ani se retăsese la Petroşani, aruncat în şomaj, apoi se pensionase de boală. Ȋn ultimii 2-3 ani ne-am văzut tot mai rar. Iar luni, 6 iunie, am aflat trista veste.

             La 61 de ani, un scriitor se află în plină forţă creatoare. Sunt convins că Mihai Dragolea avea încă multe proiecte literare, care puteau îmbogăţi cultura română. N-a fost să fie!

             Odihnească-se în pace, iar noi să îi păstrăm vie amintirea!

           

 

Mergi sus