La Ferma Delicium

Zmeura apetisanta

Zmeura apetisanta

În 2007, ne-am cumpărat un teren în zona Făget (devenită acum cartier al Clujului). Lângă noi şi înaintea noastră, cumpărase un teren mult mai mare familia Avram Căpuşan, om de afaceri, cu care ne-am înţeles foartre bine de la bun început. Îi preţuiam foarte mult pe copiii familiei Căpuşan, foarte frumos educaţi, pe care i-am considerat un fel de nepoţi ai noştri.

Dar cel mai mult ne-am apropiat prin pasiunea comună pentru grădină. Doina a făcut nenumărate schimburi de experienţă cu vecinul Căpuşan (care plante se adaptează şi care nu, cum trebuie asortate speciile şi culorile etc.). Pentru că iubeam cu toţii mestecenii, domnul Avram Căpuşan mi-a propus un drum la Râşca, de unde să aducem mesteceni mari, cu rădăcină, ca să se prindă (poate îşi aminteşte de această aventură şi de discuţiile avute pe tema religiei. Oare ce mai face “elveţianul” de la Râşca?).

Anii au trecut, iar vecinul Avram Căpuşan a renunţat la firma de construcţii şi s-a reprofilat pe altceva. Ne-a spus că îşi dzvoltă o afacere la Borşa de Cluj. Ce mare şansă pentru satul Borşa, îmbătrânit, ca mai toate satele noastre! M-am gândit ce fantastic ar fi, dacă ar exista un asmenea om cu iniţiativă şi pentru Nandra mea natală! Aş scăpa de grija şi averea casei părinteşti!

Într-o zi, vecinul Avram Căpusan mi-a dat telefon şi ne-a rugat să mergem împreună (eu cu Doina) până la ei, pentru că… vor să ni-l prezinte pe noul nostru vecin!!! Nu mi-a venit să cred (deşi auzisem că proprietatea de lângă noi este pusă la vânzare).

Aşa am aflat că vecinul nostru a vândut casa şi grădina, în care a pus atâta suflet, şi s-a mutat la Borşa. Nu l-am înţeles atunci. Dar s-a comportat exact ca un american: nu s-a legat de lucruri şi de obiecte (în recenta mea carte, America din Cortland, am scris multe pagini despre această mentalitate total diferită între români şi americani).

În spiritul bunelor noastre relaţii, ne-a invitat de multe ori să îi facem o vizită la ferma din Borşa. Şi iată că, într-o duminică, ne-am dus.

Între timp, aflasem că acolo şi-a deschis şi o firmă, Delicium, profilată pe gemuri şi sucuri. Doina a văzut la PRO TV o ştire, cu vizita ministrului Agriculturii, Adrian Oros, care i-a înmânat lui Paul (el şi-a asumat statutul de manager general al firmei, tatăl său preferând să stea în spate) premiul obţinut la Bruxelles, pentru calitatea unui sirop de zmerură. E vorba de un Certificat “Superior Taste Award”, acordat de ITI (International Taste Institut).

Eu credeam că analiza se face în laborator, pe baza unor procedee chimice complicate. Nu, comisia de evaluare a produselor este formată din 200 de bucătari şi somelieri din întreaga lume, care apreciază produsele oferite spre expertiză, după aspect, culoare, miros, gust, aromă şi interacţiunea acestor calităţi. De menţionat că, pentru o apreciere cât mai obiectivă, aceştia nu conosc provenienţa produsului şi nici numele producătorului.

Aşadar, într-o dumincă, ne-am dus la Borşa. Ce-am văzut acolo ne-a surprins foarte plăcut. Am văzut o plantaţie de zmeură (refuz să accept forma zmeur pentru arbust şi zmeură pentru fruct, după cum refuz formele căpşun (plantă) şi căpşună (fruct)). Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic la limbii române (DOOM) a greşit aici, impunând forma zmeur, pentru că zmeur este o formă veche. Ciudat că această lucrarea normativă, atât de permisibilă cu alte forme morfologice, lexicale, de accent etc., a propus forme care nu se vor impune niciodată, omul folosind formele zmeură şi căpşună deopotrivă pentru arbust şi pentru fruct. (Intersant că, într-un interviu la AGRO TV, Paul Căpuşan a folosit formele corecte legal, zmeur şi căpşun, pentru plante).

Dar să nu ne pierdem în consideraţii lingvistice, pentru că mai important este ce am mai văzut la Delicium.

Culegand zmeura!

Culegand zmeura!

Odată că, la Delicium, m-am simţit ca la fermele americane, pe care le-am văzut în toate cele trei vizite ale mele în America (odată ne-am dus cu Sharon şi Bill Pesesky, să cumpărăm dovleci pentru Halloween!). Şi acolo, proprietarii locuiesc la ferma lor. În Europa, am mai văzut doar la Viena acest obicei, care continua o tradiţie foarte veche. În 1784, împăratul Iosif al II-lea i-a autorizat pe ţăranii care cultivau viţa-de-vie, pe dealurile din jurul Vienei, să-şi vândă propria lor producţie de vin în incinta casei, împreună cu hrana provenită din gospodăriile lor. Semnul distinctiv al acestor localuri era o ramură de pin, pusă la intrare. (În cartea mea, Peregrin prin Europa. File de jurnal: Viena, Praga, Varşovia, Budapesta. Cuvânt înainte de Constantin Ciopraga, membru al Academiei Române, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1998, p. 145-146, am publicat reportajul La Heuriger Kierlinger, unde a poposit Lucian Blaga.)

Vizitatorii pot să îşi culeagă singuri căpşuni şi zmeură, de unde vor, din plantaţie, fără nicio restricţie. Desigur, ei pot consuma fructe câte doresc, nu le pune nimeni botniţă, cum puneau boierii ţăranilor la culesul viei (scenă falsă din romanul Desculţ al lui Zaharia Stancu, pe bună dreptate criticată azi).

După culegerea acestor fructe, în caserole speciale, ţi le cântăreşti şi le plăteşti. Apoi te aşteaptă altă supriză: o masă delicioasă, făcută la ceaun: ciorbă de perişoare, ciorbă de văcuţă, sarmale, paprikaş de pui cu mămăligă (pentru mine, un argument de a mai merge acolo), gogoşi cu dulceaţă, sucuri naturale etc.

Pe malul răuleţului, proprietarii au amenajat numeroase mese cu umbrar, acoperişul fiind făcut din trestie, abundentă în zonă, care îti dă o senzaţie de rustic, de autenticitate.

Am văzut multe familii cu copii (care găsesc aici leagăne, hamacuri, nisip de                                      joacă, lac pentru pescuit, o punte mişcătoare, peste râu, cum vedem doar în filme etc.). Este un  spaţiu paradisiac, care te deconectează total de problemele stresante ale zilei.

În fine, să mai remarc un lucru occidental: nu există chelneri care să îţi ia comanda. Te duci la mesele de lângă bucătărie şi eşti servit acolo (însuşi vecinul Avram Căpusan face pe chelnerul, fără nicio jenă. Iarăşi după model american). La sfârşit, consumatorul îşi scrie pe o hârtie ce şi cât a consumat, după care merge şi plăteşte. Încredere totală în oameni!

Din scurta discuţie avută cu fostul meu vecin, am înţeles că doreşte să îşi extindă afacerea, să cumpere noi terenuri, să construiască noi mese cu umbrar, mai ales în aceste vremuri de pandemie, când astfel de “locaţii” sunt foarte căutate.

O recolta bogata!

O recolta bogata!

Ne-am întâlnit cu doamna Ioana Căpuşan, bucuroşi că ne revedem, cu Rebeca, soţia lui Paul (care aşteaptă să nască o fetiţa în decembrie), cu Andrei, fostul nostru “nepot” (când era mic, de 5-6 ani, Doina a încercat să îl implice într-o mica afacere: îi dădea câţiva lei, dacă o scotea pe Fifi la plimbare, prin pădurea de lângă noi).

Andrei a crecut să nu îl mai recunosc. Mi-am amintit instantaneu, văzându-l, de poezia Tinerilor, de Nichita Stănescu:

Tinerilor, voi suavi lungani,
existența voastră cea melodioasă
iscălește farmecul acestor ani,
pâinea parc-o face mai gustoasă.

Chipeșă, de-aceea, fantezia voastră
are-n ea un nu știu ce tulburător,
pentru crinul lunii cristalină glastră,
pusă-i la fereastră-n văzul tuturor.

Am venit întremaţi, fizic şi sufleteşte, de la Delicium. Trebuie admiraţi aceşti oameni, pentru iniţiativa lor, pentru curaj, pentru investiţiile făcute. Iată că nu doar plecarea din ţară este o soluţie pentru tineri, ci şi investiţia de capital în propria ta ţară.

Este clar că ne încadrăm în categoria clienţilor, care vom mai merge la Delicium. Şi îi sfătuiesc pe toţi prietenii să o facă!

 

 

 

 

Mergi sus