Contradictoriul Beniuc

* Scriam într-una din zilele trecute despre opinia lui Cristian Teodorescu, care spunea cǎ sunt “cǎutǎtori în gunoaie” cei care încearcǎ sǎ gǎseascǎ ceva valabil în creaţia lui Mihai Beniuc. Iatǎ însǎ ce a scris un critic literar cu totul respectabil, Ion Negoiţescu, despre poezia lui Mihai Beniuc: „Erotica ferventă şi rezonantă, sentimentală şi liberă, face din Beniuc poate cel mai percutant poet al iubirii din literatura noastră, după Eminescu” (Istoria literaturii române, p. 325).

* Ovid S. Crohmălniceanu scrie, în Amintiri deghizate, cǎ Zaharia Stancu, succesorul lui Beniuc la conducerea breslei scriitoriceşti, în 1965, răspândise gluma că, prin Bucureşti, circula un automobil fantomă, fără să se vadă cineva la volan: era condus de micul poet detronat!).

* Saint-Exupéry ar fi spus, în Citadela: „Nu aştepta nimic de la omul ce munceşte pentru propria sa viaţă şi nu pentru veşnicia lui”. Aviz oamenilor politici!

*A fi sau a nu fi în dicţionar! Azi m-am întâlnit, la BCU, cu prietenul D.G.B., cu care am fost coleg la Institutul de Lingvisticǎ şi Istorie Literarǎ “Sextil Puşcariu”. Mi-a oferit un exemplar din Dicţionarul cronoogi al romanului românesc, 1990-2000, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011 (400 de exemplare tirajul!). Lucrare frumoasǎ, riguros redactatǎ, şi, mai ales, cu spirit critic. Spirit critic, analitic, care cam lipseşte lucǎrilor de asemenea profil (mai ales în cazul dicţionarelor de scriitori este valabilǎ constatarea). Este mult mai uşor sǎ faci o lucrare bibliograficǎ decât una bibliograficǎ şi analiticǎ. Ce i-aş reproşa este faptul cǎ înregistreazǎ tot sau cel puţin are aceasta ambiţie. Adicǎ toate titlurile multor grafomani. În lǎturi!, vorba lui Maiorecsu.

Mi-a arǎtat o listǎ de scriitori clujeni care ar urma sǎ intre în ediţia a II-a a Dicţionarului general al literaturii române. Listǎ pe care ar fi primit-o de la Irina Petraş şi Eugen Pavel. Numele meu nu figura. Am fǎcut imprudenţa sǎ-i atrag atenţia lui D. asupra acestui lucru. Mi-a promis cǎ va îndrepta eroarea şi îmi va lǎsa un chestionar. La care nu voi rǎspunde. Sunt tot eu, indiferent cǎ apar sau nu în dicţionar. Culmea e cǎ încǎ doi autori s-au angajat sǎ-mi facǎ” fişa” pentru acelaşi dicţionar: Dumitru Vlǎduţ şi Lucian Chişu. L-am întreabat odatǎ pe Edgar Papu de ce nu este în Academia Românǎ. Mi-a rǎspuns: “Domnule, e mai bine sǎ se întrebe lumea de ce nu eşti în Academie, decât de ce eşti!”. Parafrazând, prefer sǎ întrebe lumea de ce nu sunt în dicţionar, decât de ce sunt! De altfel, într-o recenzie la prima ediţie a dicţionarului, Ion Simuţ semnala lipsa mea şi a altor nume din dicţionar.

 

Mergi sus