Ion Hangiu (1924-2017)

 

Ion Hangiu

Ion Hangiu

Nu cred că există vreun absolvent de Filologie, din ultimele generaţii, care să nu fi auzit de numele lui Ion Hangiu (1924-2017), a cărui viaţă a fost închinată “şcolii şi presei româneşti”, după cum este şi titlul unei lucrări omagiale, în două volume, I. Hangiu – o viaţă închinată şcolii şi presei româneşti, ed. a II-a, 2011.  Între 1971 şi 1996, I. Hangiu a fost secretar general al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, sub patronajul căreia acesta a înfiinţat revista Limbă şi literatură română pentru elevi, pe care a condus-o până în anul 1996, când s-a pensionat. A fost, simultan, şi redactor-şef al publicaţiilor Limbă şi literatură şi Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice.

Din articolul redactat de Ionel Oprişan, în Dicţionarul general al literaturii române, H-L, 2017, p. 17, aflu că autorul a debutat “cu  volumul De la tiparniţa lui Macarie la Combinatul Poligrafic «Casa Scânteii»” (1959), scurt istoric al tipografiilor din România, tipărit în 10.000 de exemplare şi topit”. E interesant că autorul, într-un CV, datat “Bucureşti, 4 ianuarie 1999”, ataşat unei scrisoripe care mi-a trimis-o, nu aminteşte de această lucrare, inexistentă în biblioteci şi la anticariate.

Din acelaşi CV, aflu lucruri interesante, unele neincluse în dicţionare: “Profesor de limba şi literatura română la Horezu (satul său natal, n. I.R.), în anul şcolar 1949-1950, transferat la Bucureşti, redactor la Editura Politică, şi profesor (cumul) la licee bucureştene. În 1958, transferat la Editura Didactică şi Pedagogică, numit şeful redacţiei de manuale de limba şi literatura română. În 1964, am reuşit să reintroduc în manual scriitorii Titu Maiorescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu ş.a. În 1966, m-am transferat la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, în funcţia de expert şi apoi de secretar al Comisiei de Ştiinţe Sociale şi Umaniste. Am susţinut examenele de gradul al II-lea (1964), gradul I (1967) şi, în 1968, teza  de doctorat: Semănătorismul (geneză, ideologie, reprezentanţi), din comisia de doctorat  (21 decembrie 1968) făcând parte: Al. Piru, D. Păcurariu, Al. Dima, Şerban Cioculescu şi D. Micu. După desfiinţarea Comisiei din cadru Consiliului, m-am transferat la Ministerul Învăţământului, fiind numit, în februarie 1971, prin ordin al Ministrului, secretar general al Societăţii de Ştiinţe Filologice, funcţie confirmată de Conferinţa Naţională din aprilie 1972. Timp de un sfert de secol, din 1971 până în 1996, am încercat, din toate puterile, şi punând în practică cunoştinţele mele, să ţin neîntinat steagul filologiei româneşti. Drept mărturie a activităţii mele sunt cele aproape 100 de numere ale revistei Limbă şi literatură română (pentru elevi) şi 17 volume ale Buletinului Societăţii de Ştiinţe Filologice, publicaţii înfiinţate şi conduse, în calitate de redactor-şef, ultima funcţie avută la pensionare, în 1996”.

Lucrarea de căpetenie a lui Ion Hangiu rămâne Dicţionarul presei literare româneşti. 1790-1982, pref. de Ion Dodu Bălan, 1987; ed. a II-a, Dicţionarul presei literare româneşti, 1790-1990, 1996; ed. a III-a, Dicţionarul presei literare româneşti, 1790-2000 (2004), culminând cu Presa românească de la începuturi până în prezent. Dicţionar cronologic, 1790-2007, I-IV, 2008-2009.

L-am văzut pe I. Hangiu la Congresul Filologilor de la Timişoara, din 1991. Între 2-4 aprilie 2009, a avut loc, la Iaşi, al II-lea Congres Naţional de Istorie a Presei, unde prietenul meu, Marian Petcu, un cunoscut şi sagace cercetător al istoriei presei, autorul unei monumentale lucrări (Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iaşi, 2012), l-a invitat la congres şi pe I. Hangiu, căruia i-a oferit o Diplomă de Onoare, din partea Consiliului ştiinţific al Revistei române de istorie a presei, ca o recunoaştere a meritelor sale în acest domeniu.

Apoi am aflat că Ion Hangiu a murit, la vârsta de 93 de ani.

                                                                        *

1. “Albumul poate fi editat ca supliment al revistei Excelsior, pentru profesori şi elevi”

Bucureşti, 12 martie 1997

Stimate D-le prof. Rad,

Am primit revista şi fotografia. Din păcate, nu poate fi încadrată în ultima planşă1. Vă propun să fotografiem versoul copertei, cu titlul şi subtitlul, periodicitatea şi redactor-şef şi să renunţam la colegiul de referenţi şi restul textelor. În acest mod, cade bine: Moldova, Plai românesc, Glasul Bucovinei şi Excelsior (în locul ziarului Vremea), adică reîntregirea neamului românesc.

În legătură cu propunerea Dv.  referitoare la difuzarea planşelor din DPLR2, am încredere în Dv., că veţi putea realiza la Cluj editarea acestora, sub titlul Albumul presei literare româneşti, în formatul Dicţionarului, sau mai mare, cu 32 de pagini, pe hârtie de calitate superioară, având un Cuvânt înainte semnat de Dv. şi urmat de cele 16 planşe, cu explicaţii referitoare la conţinutul acestora, în fond principalele etape ale dezvoltării limbii şi literaturii române.

În acest scop, vă rog să vă interesaţi la o tipografie din Cluj, care ar fi costurile tipografice şi preţul la care ar putea fi difuzate.

La această colaborare, eu nu dispun de fonduri şi nici nu doresc să ofer gratuit Societăţii de Ştiinţe Filologice drepturile de autor, şi aşa destul de mici, primite la apariţia DPLR.

Dacă acceptaţi oferta mea, eu mă oblig să vă trimit originalele, după care s-au făcut filmele, şi explicaţiile care să completeze cele 16 planşe, până la 32 de pagini, plus coperta de carton. Albumul poate fi editat ca supliment al revistei Excelsior, pentru profesori şi elevi, iar difuzarea prin inspectoratele şcolare judeţene. Beneficiile la Societate3 sunt puţine; de aceea cred că iniţiativa Dv. de a difuza poate fi dublată de aceea de editor, în care am încredere.

Pentru difuzare mai largă, vă sugerez ca în scrisoarea către inspectoratele şcolare să reproduceţi două planşe model.

Aştept răspunsul Dv., după ce aveţi datele referitoare la costuri, preţ şi tiraj4.

Cu deosebită afecţiune,

                                    ss Ion Hangiu

Note şi comentarii

1. Ediţia a II-a a Dicţionarului presei literare româneşti are 16 pagini pe hârtie cretată, cu portrete de scriitori şi frontispicii de reviste. Pentru ediţia a III-a a dicţionarului, propusesem să fie inclusă şi revista Excelsior, la p. 16, care cuprindea “Publicaţii din secolul nostru, apărute sau reapărute în anii tranziţiei postcomuniste (1990-1994)”.

2. Dicţionarul presei literare româneşti.

3. E vorba de Societatea de Ştiinţe Filologice din România.

4. Din păcate, acest proiect editorial nu s-a mai realizat.

2. “Reporter-ul aduce un suflu nou în presa literară românească

Bucureşti, 30 aprilie 1999

Mult Stimate Domnule Ilie Rad,

Am primit plicul cu o adevărată surpriză: o nouă revistă1 iniţiată şi condusă de un eminent profesor de limba şi literatura română, care, în mai puţin de un deceniu, prin revista Excelsior, a urcat treptele Universităţii, la o facultate de jurnalistică2, aş zice de prestigiu.

Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât răsfoiam mai întâi noua revistă, Reporter, apoi, cu creionul, îmi notam ideile principale exprimate în scrisoare, în articolul-program3, în cele două interviuri4 şi în alte articole, pentru a ajunge la concluzia că este o excelentă revistă, ce se declară, încă din primul număr, a fi „o emblemă a generozităţii, într-o lume tot mai ostilă acestei valori umane”.

Nu ştiu dacă, atunci când aţi elaborat programul revistei Reporter, v-aţi gândit la cele „zece porunci”5 revelate de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai, dar eu mă rog lui Dumnezeu să vă ajute să le duceţi la îndeplinire, dacă nu în totalitatea lor, cel puţin în parte.

Sânt convins, stimate coleg mai tânăr, că veţi reuşi să faceţi din revistă o adevărată şcoală de jurnalişti, care să contribuie, prin generozitatea lor, la schimbarea mentalităţilor, a moravurilor şi atitudinilor existente în societatea românească contemporană.

O nouă categorie de ziarişti, temeinic pregătiţi, care să cunoască istoria, tradiţiile şi obiceiurile neamului românesc, care să cultive sentimentul demnităţii naţionale şi al egalităţii în drepturi cu toate etniile, ce locuiesc pe aceste meleaguri, este o misiune nobilă, la care subscriu din toată inima.

Îmi pare rău că nu vă cunosc personal, ci doar din scris. Vă felicit pentru primele cuvinte ale articolului-program: “Fascinanta istorie a presei româneşti”, dar mai ales pentru citarea lui Noica: “Contextul trece, textul rămâne!”

Cu toată dragostea colegială,

                                                ss Ion Hangiu

P.S. Îmi solicitaţi colaborarea la Reporter. Vă propun un articol despre istoricul termenilor folosiţi în cele două secole de presă românească: jurnal/ziar, gazetă/revistă, presă periodică/ publicaţie periodică şi alţi termeni intraţi în limba română în diferite etape6.

Solicitaţi colaborări ale cadrelor didactice şi ale studenţilor de la alte facultăţi de jurnalistică!

Pornit din vatra românească a Transilvaniei, Reporter-ul aduce un suflu nou în presa literară românească, atât prin conţinut, cât şi prin prezentarea grafică deosebită, în aceste vremuri ale tranziţiei, ce va trebui să se termine în mileniul următor.

Anexez două extrase din reviste7.

Note şi comentarii

            1. E vorba de publicaţia Reporter. Revistă editată de Secţia de Jurnalistică a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative din Cluj-Napoca, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, fondată de mine, în 1999, al cărei redactor-şef eram.

2. Înfiinţasem revista Excelsior în 1992, iar în 1995 am concurat pentru un post de lector la Secţia de Jurnalsim a noii Facultăţi de Ştiinţe Politice şi Adminstrative. Evident că revista Excelsior a constituit un argument serios pentru Tudor Vlad, şeful Catedrei de Jurnalism, care m-a invitat să concurez pentru postul de lector.

3. Articolul-program, intitulat Revista „Reporter” la start, conţinea, în zece puncte, programul cu care noua publicaţie pornea la drum. Din păcate, drumul revistei a fost scurt, apariţia ei oprindu-se la numărul 2, din anul 2000.

4. În primul număr al revistei, am tipărit două interviuri: Andrei Marga, Ministrul Educaţiei Naţionale – „Creştinismul are, dintre marile viziuni, potenţialul conciliator cel mai mare” (dialog realziat de Ilie Rda), respectiv Nicolae Balotă – „În zilele acelea de septembrie 1940, cân ds-a anuntat Diktatul de la Viena, care a dus la sfârtecarea cTRansilvaniie, mama povestea că l-a auzit pe tatăl meu plângând în pat, noaptea, atât d etare «se zguduia patul»” (interviu realizat de Ilie Rad).

5. Aşa cum am spus, programul revistei era structurat în zece puncte, de aici comparaţia cu cele „zece porunci” din Biblie.

6. Din păcate, acest articol promiţător nu a mai fost elaborat.

7. Cele două extrase erau: Gh. Bulgăr, Ion Hangiu la 75 de ani, publicat în Limba şi literatura română, nr. 1, 1999, p. 28, respectiv Fănuş Băileşteanu, Exegi munumentum. Prof. Ion Hnagiu la 75 de ani, în Adevărul literar şi artistic, anul VIII, nr. 455, 9 febr. 1999. Pe verso, era un CV al autorului, din care am citat în prezentarea făcută mai sus autorului.

3. „Intenţionez să prezint această carte într-o emisiune la Radio”

Bucureşti, 16 mai 2000

Mult Stimate D-le prof. Ilie Rad,

Aflând, din recenzia d-lui Gruiţă despre cartea1 Dv., mă grăbesc să vă trimit un exemplar din revistă2, cu cele mai sincere felicitări pentru această lucrare.

Dacă nu vă cer prea mult, aş fi recunoscător să primesc un exemplar (eventual contra cost) pe adresa mea: I. Hangiu, B-dul 1 Mai, nr. 166, Bl. II, Sc. B, Ap. 47, Bucureşti – 78218.

Intenţionez să prezint această carte într-o emisiune la Radio – „Vorba dulce românească” – şi acesta este motivul solicitării mele.

Vă trimit, totodată, două articole (unul publicat, altul nepublicat), pentru sfera de preocupare a Dv.3

Cu cele mai sincere gânduri şi sentimente,

                            I. Hangiu

Note şi comentarii

1. Ilie Rad, Stilistică şi mas-media. Aspecte ale experienţei jurnalistice. Prefaţă de Prof. univ. dr. G. Gruiţă, Editura Excelsior, Cluj-Napoca, 1999.

2. Profesorul G. Gruiţa publicase o recenzie la această carte, în Limbă şi literatură română pentru elevi.

3. Nu s-au păstrat în arhiva mea cele două articole.

4. „Efort[ul] de a lăsa generaţiilor viitoare un instrument, sper util, de cunoaştere a istoriei presei româneşti”

Bucureşti, 31 martie 2010

Mult Stimate Donule Prof. univ. dr. Ilie Rad,

Am primit, acum câteva zile, ultimul număr1 al Revistei române de istorie a presei.

Vă mulţumesc din toată inima pentru gestul Dv., dar mai ales pentru publicarea, la rubrica inaugurală2, a recenziei la cele patru volume ale ultimului meu efort de a lăsa generaţiilor viitoare un instrument, sper util, de cunoaştere a istoriei presei româneşti, care nu este altceva decât istoria unităţii neamului nostru, realizat prin presă.

Am aflat dintr-o convorbire cu Marian Petcu, autorul recenziei, căruia i-am mulţumit, că, de sfintele sărbători ale Paştilor, vă aflaţi pe meleagurile de unde a pornit Traian3, acum poate două mii de ani, şi m-am gândit să vă mulţumesc în scris şi să reînnoiesc rugămintea de a populariza cele patru volume în rândul colegilor şi de sprijinul cu îndemnul Dv. autorizat de a comanda volumele la Editura Comunicare.ro.

În acest scop, vă trimit prima pagină a scrisorii interioare.

Cu sănătate întregii familii şi succes în realizarea scopurilor Asociaţiei şi Revistei4 fondate de Dumneavoastră.

La mulţi ani!

                        ss Ion Hnagiu

Note şi comentarii

1. E vorba de Revista română de istorie a presei, anul IV, nr. 1 (7), 2010, care trecuse, la iniţiativa mea, începând cu acest număr, de la forma A4, la formatul tip carte (212 pagini fiecare din următoarele 10 numere – care vor fi şi ultimele).

2. Rubrica de recenzii din revistă începea cu recenzia lui Marian Petcu la volumul lui I. Hnagiu, Presa românească de la începuturi până în prezent. Dicţionar cronologic, 1790-2007, I-IV, 2008-2009, apărut la Editura Comunicare.ro, Bucureşti,2008-2009.

3. Mă aflam într-o scurtă excursie prin Italia.

4. De fapt, atât Asociaţia Română de Istorie a Presei, cât şi revista acesteia, au fost ideea profesorului Marian Petcu, de la Universitatea din Bucureşti. Eu m-am ocupat de legalizarea, la Cluj-Napoca, a asociaţiei, şi de schimbarea formatului şi editarea celor 10 numere din revistă, în format tip carte (212 pagini fiecare număr).

Episodul următor: Scrisori de la prof. univ. dr. Paul Schveiger (Israel)

 

Mergi sus