Înscriindu-se într-o tradiție a unei literaturi ce s-a bucurat mereu de un tot mai mare interes în toate culturile, ideea publicării recente a volumului O călătorie la capătul lumii (Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2019) apare ca un reflex al intenției autorilor Doina și Ilie Rad de a împărtăși din experiența pe care voiajul spre unele spații necunoscute ale lumii a exercitat-o asupra lor ca un sublim miraj, Cartea se deschide cu o succintă încadrare în context, prin trimiterea spre spațiul în limitele căruia se va desfășura îndrăzneața aventură. „Dintre toate călătoriile pe care le-am făcut în ultimii ani, – în Australia, China, Rusia, Spania, Italia etc. – , călătoria în Chile a fost cea mai aventuroasă. Să folosești zece avioane, să poposești în trei mari capitale ale lumii – Buenos Aires – Argentina (locul de naștere al Papei Francisc), Santiago – Chile și Sao Paolo – Brazilia, să stai două săptămâni în cinci hoteluri (Ibis – Santiago, Frontera –Temuco, Diego de Almagro – Santiago, Taha Tai Insula Paștelui, Sommelier Santiago), să petreci peste 60 de ore în avioane și aeroporturi, să treci de la -15 grade Celsius la +38 și invers, să suporți schimbările de fus orar (România este cu 5 ore înainte de Chile și cu 7 față de Insula Paștelui) – iată câteva argumente în favoarea aventurii neobișnuite.”
Este cunoscut că de sute de ani, încă din perioada vestitului Magelan, țări din această parte a lumii au constituit obiectul de interes al unor călători de toate felurile de pe întinsul globului, mărturiile și impresiile publicate de aceștia fiind de natură să înlăture cel puțin o parte din reținerile privind posibilitățile de acces spre spațiile plasate dintotdeauna sub nota spectaculosului. Republica Chile este așezată într-un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri, cam de 35.000 de ani î. H., de indienii araucani, chili însemnând în limba indigenilor mapuche „unde se termină pământul”, „în adâncul pământului”, „petala lungă de mare, vin și zăpadă”, după cum Pablo Neruda numea această țară. Povestea călătoriei în Chile se derulează sub cel puțin din două perspective de bază, într-o primă înfățișare aceasta apărând supusă unei tendințe de sugestie și atmosferă, cu înclinații spre mitizare și legendă, a doua ipostază, mai amplă, fiind plasată sub semnul achizițiilor intelectuale și a unui tip de fervoare teoretizantă, dominată de cerința investigării și a reflecției asupra lumii și a oamenilor pe care o asemenea unică aventură o provoacă, dar nu o limitează. Raza de acțiune a autorilor însumează aici date de o extremă diversitate, de la unele reprezentări geografice, istorice și culturale până la surprinderea unor largi elemente auxiliare atât de necesare, de altfel, pentru definirea unei identități culturale, a celei de ordin social, cu toate caracteristicile fluxului cotidian al comportamentului uman.
În ciuda unei impresii de organizare fragmentară pe care o lasă pe alocuri acest volum, nu putem trece cu vederea că, sub imaginea unui asemenea „montaj de documente”, paginile de față au un caracter profund funcțional. Raportările sistematice la un sistem larg de repere istorice, sociale, geografice și culturale fuzionează armonios pe orice plan al perspectivei. Referințele cu totul provocatoare despre sensurile vieții, despre iubire și eroism, despre resursele etice și intelectuale ale unui popor explică de altfel și starea de febrilitate a autorilor aflați în procesul de investigație asupra unui atât de uluitor spectacol al lumii. Percepută din acest punct de vedere, O călătorie la capătul lumii este imaginea extrem de eteroclită a unor opțiuni, opera unor intelectuali, a căror erudiție răspunde nevoii firești de transformare a oricărei informații într-un adevărat eveniment cultural. Imaginea caleidoscopică a teritoriului cuprins este dată de multitudinea aspectelor înregistrate, ajungându-se ca, în acest context, chiar și faptul divers să capete adeseori amploarea unui eveniment ieșit din comun. Cartea împrumută accente de profundă umanitate prin proiectarea unei viziuni speciale asupra lumii, cu punctul de plecare într-un prim-plan al aparențelor, în care locurile se disting ca un spectacol luxuriant. Descrierile și informațiile venite din perspectiva devenirii istorice și politice sunt în așa fel plasate, încât pot evidenția marile drame pe care le-a traversat poporul chilian de-a lungul timpului în urma deciziilor unor conducători, în diferite etape istorice, de la primele cuceriri spaniole, din secolul al XVI-lea, prin cei mai vestiți conchistadori spanioli, Diego de Almagro și Pedro de Valdivia. Ororile războaielor de cotropire, pasiunea de dominare, lupta pentru putere și urmările rapacității lor fără limite, trădarea, întâlnirea cu moartea, angoasa responsabilității, contradicțiile dintre instinctul de civilizație și cel de distrugere, ar putea fi reținute, în mod normal, ca unele dintre leit-motivele atât de vizibile în unele părți ale cărții Doinei și Ilie Rad.
Aflăm, bunăoară, că imensa metropolă chiliană, Santiago de Chile, cu o populație de peste 7 milioane, își confirmă prin multe aspecte imaginea unui adevărat oraș occidental. „Prima impresie, notează autorii volumului O călătorie la capătul lumii, ne-am făcut-o observând peisajul stradal, cu oameni grăbiți sau relaxați, cu tineri și tinere purtând blugi «rupți», piercing-uri în nas sau buze, având tatuaje pe cele mai neașteptate părți ale corpului, mai ales pe mâini (chelnerii care ne serveau aveau și ei tatuaje pe mâini). Toată lumea vorbea la telefoane inteligente, dar nimeni nu le utiliza la ureche, ci în dreptul gurii, în cant sau având căști hands-free. Am văzut puțini oameni ai străzii, deși, în primele zile, am locuit undeva lângă autogară, cu lume pestiță, cu un permanent du-te-vino.”
Fondat de conchistadorul Pedro de Valdavia la 12 februarie 1521, pe Dealul Santa Lucia, înalt de 69 de metri, un fost vulcan, de acum 15 milioane de ani, Santiago este străjuit de crestele înzăpezite ale Anzilor Cordilieri. Nu trebuie să pierdem din vedere că prin aproape tot ce oferă aceste locuri, de la spațiile cu rezonanță legendară la universul cotidian, nu mai puțin la fel de viu și expresiv, creează asupra cititorului o stare de-a dreptul halucinatorie. De aici și impresia că toate aceste pagini, conturate tot mai evident sub forma unui veritabil jurnal de călătorie, încep să trădeze prezența unui spirit analitic, care cercetează vibrațiile conștiinței sale în raoprt cu spectacolul existenței. De reținut și descrierile vizitelor spre coasta Pacificului, în Viña del Mar, supranumit „Orașul grădină” și „Perla Pacificului, „o localitate nouă, cochetă și destul de sistematizată, cu plaja generoasă”, sau la Valparaíso (Valpo, cum îl numesc localnicii), situat la 120 km de capitala chiliană, supranumit, prin feeria sa coloristică, și Micul San Francisco. Pe un drum lateral, îngust, se zărește La Sebastiana, denumită astfel după prenumele arhitectului, una din casele lui Pablo Neruda, „în care acesta nu a locuit foarte mult, dar în care a adunat o parte din colecțiile sale renumite.” Tot în Valparaiso s-a născut, în 1915, și Augusto Pinochet, artizanul loviturii de stat din 1973, conducătorul Republicii Chile timp de 16 ani. Nu mai puțin curios ni se pare și faptul că aici a poposit și un savant de anvergura savantului Charles Darwin, ale cărui impresii asupra zonei au rămas celebre. „Am petrecut ziua pe culmea muntelui, scria tânărul naturalist, și nicicând nu mi s-a părut timpul mai scurt; Chile se întinde la picioarele noastre ca o panoramă imensă, străjuită de Anzi și Oceanul Pacific.” Aflăm, de asemenea, că, admirând frumusețea peisajului chilian, Darwin era tentat să mai noteze următoarele: „Am făcut câteva lungi plimbări, cu care prilej am colectat unele piese de istorie naturală.Ținutul e plăcut pentru asemenea plimbări. Sunt multe flori în adevăr frumoase…”
De aici, zborul spre Temuco, capitala regiunii Araucania, reprezintă pentru Doina și Ilie Rad o altă teribilă atracție. Printre altele, aflăm că orașul, situat în partea de centru-sud, în apropierea regiunii lacurilor, la 677 km de Santiago, cuprinde 245.347 de locuitori, o populație amestecată, din punct de vedere etic, spanioli, cu deosebire basci, mapuche, dar și elvețieni, greci, portughezi, croați, austrieci, evrei, ruși, palestinieni, unguri sau polonezi. Toate detaliile cuprinse, în acest context, încep să polarizează cu deosebire interesul cititorului. Unul dintre acestea îl reprezintă vizita la casa copilăriei și adolescenței lui Pablo Neruda, scriitorul care a rămas până la bătrânețe îndrăgostit de Chile, unde a găsit climatul cel mai favorabil de expresie a ideilor sale. Situată pe strada Lautario, nr. 1436, „o stradă lungă, care taie orașul de la nord la sud”, casa „era acum o hardughie amărâtă, ce stătea să se prăbușească”, această imagine sumbră trimițându-ne imediat la descrierea pe care Neruda o făcuse, într-un alt context, în volumul Mărturisesc că am trăit, despre orașul copilăriei sale: „În fața casei, strada s-a transformat într-un râu de noroi. Printre șiroaiele de ploaie, văd pe fereastră o căruță împotmolită în mijlocul drumului.” Tot de orașul Temuco este legată și viața poetei Gabriela Mistral, profesoara lui Neruda, „caz unic în cultura lumii, și anume ca un elev și profesoara lui să devină, peste ani, amândoi laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.” Aceasta ar putea explica și ponderea mare a referințelor pe care autorii volumului O călătorie la capătul lumii au insistat să ni le ofere despre Pablo Neruda în cele peste 50 de pagini, pe cât cuprinde cea de a treia secțiune a cărții pe calea de înțelegere a culturii acestei țări pline de contradicții (Pablo Neruda, laureat Nobel pentru literatură; Să ne amintim de Pablo Neruda; Pe urmele lui Pablo Neruda, I. La Isla Negra; Pe urmele lui Pablo Neruda, II. La Chascona; Pablo Neruda în România; Interviu cu Dumitru Popescu despre Pablo Neruda; „Mărturisesc că am trăit – memoriile lui Pablo Neruda).
Dintre toate aspectele surprinse în carte, cele privind personalitatea lui Pablo Neruda capătă o semnificație deosebită. Cititorul ia act de drama unui mare creator, de umanitatea sa profundă, de dorința acestuia de a participa prin scrisul său la destinul omenirii. Pablo Neruda, Isabel Allende și Omar Lara intră în categoria oamenilor de litere chilieni, a căror valoare reală nu poate fi înțeleasă decât prin aprecierea operelor lor în contextul general al lumii care i-a produs. Impunându-și forma unei cronici programatice de idei și evenimente, farmecul acestei cărți stă, în bună măsură, și într-o anumită stare de neastâmpăr intelectual. Scrutând în permanență, pe toate fețele, acest teritoriu, Doina și Ilie Rad au în vedere rezonanța posibilă a celor trăite pe planul larg al interesului cultural al cititorului.
Lista impresionant de largă a locurilor vizitate, de la Santiago, Valparaiso și Temuco pe coasta chiliană locuită de populația originară mapuche, între râul Aconcagua (la nord) și Arhipeleagu Chiloe, la sud, însumează spații pe care probabil nici cei mai înverșunați amatori de călătorie nu ar fi îndrăznit să le integreze în planurile lor de explorare a lumii. Mapuche și cultura precolumbiană, după cum vizita la Muzeul Araucaníei o poate ilustra, de la obiectele preistorice până astăzi, trece peste toate perioadele intermediare, de la venirea coloniștilor germani și a celorlalte etape ale misionarismului european.
Dispunând de o totală capacitate de cuprindere, se vede de departe că, dincolo de elementul de interes pur cultural, lumea devine pentru Doina și Ilie Rad un spectacol larg și plin de multiple semnificații. De aici și sentimentele de entuziasm la descoperirea Insulei Paștelui, cu adevărat „o aventură în aventură”, situată în sudul Oceanului Pacific, la 5 ore de mers cu avionul, din Santiago. Cunoscută pentru legendarele sale statui, în afara altor nume sub care a fost cunoscută, exotica insulă din Pacificul de Sud își trage numele de acum de la navigatorul olandez Jacob Roggeveen, care a descoperit-o în 1722, în Duminica Paștelui. „Aici, aflăm din descrierile autorilor, e o lume tot mai rar întâlnită în zilele noastre, în care armonia omului cu sine și cu mediul par ireale. Nativii insulei au o seninătate și o candoare care, pe tine, venit din tumultul civilizațiilor de pe continente, te derutează, la început, apoi te cuceresc definitiv. Nu întâmplător, aici rata criminalității este zero. Porțile sau ușile larg deschise ne-au dus cu gândul la vremurile când țăranii noștri puneau, pur și simplu, doar o mătură în ușă, semn că nu-s acasă.” Tainele străvechilor moai (statui) și ale celorlalte atracții turistice de pe insulă sunt deslușite în pagini descriptive cu adevărat fermecătoare, impresionând prin varietatea detaliilor pitorești.
Amestec de impresii de călătorie, meditații asupra devenirii istorice a unui popor, relatări explicative privitoare la destinele unor oameni de cultură ai timpului, O călătorie la capătul lumii este diagrama sensibilă a unei civilizații cu marile evenimente ale istoriei. Corelat cu ideea de destin sau de providență, traiectul existenței umane este surprins aici din unghiul de vedere al celor care cred în capacitatea ființei umane de a-și construi itinerarul vieții. Zăbovind în această direcție, cartea semnată de Doina și Ilie Rad își propune să exploreze și evenimentele pline de tensiune privind împrejurările loviturii de stat declanșate în 1973 de generalul Augusto Pinochet împotriva guvernului Salvador Allende, la trei ani de guvernare a acestuia. Mărturiile unor foști diplomați și scriitori (Petru Popescu, Ștefan Andrei, Dumitru Popescu), interviurile, unele realizate de înșiși autorii cărții, cu Isabel Allende, Anca Voican și Ilie Ciurescu), lărgesc sfera unor informații de largi semnificații în multe asemenea direcții. În plus, o atenție specială merită interviul acordat de însuși Salvador Allende Gossens, Președintele Republicii Chile, la 4 august 1973, Doamnei Anca Voican, ziaristă din România, și, în egală măsură, mărturia făcută de Isabel Allende Bussi, fiica cea mică a fostului președinte, la puțin timp de la tragicele evenimente din 11 septembrie 1973, despre condițiile morții lui Salvador Allende. Considerații asupra climatului literar găsim și în interviurile realizate de Doina și Ilie Rad cu Carlos Felimer Del Valle Rojas, profesor la Universitatea „La Frontera” din Temuco, coordonator al unor proiecte științifice naționale și internaționale.
Pe de altă parte, „povestea” de față ne ajută să înțelegem că diversitatea lumii este în realitate mult mai mare decât și-ar putea imagina cititorul obișnuit la o primă impresie. Fenomenele sunt corelative, se presupun și interferează, varietatea direcțiilor de cercetare reflectând perspectiva axiologică pe care autorii Doina și Ilie Rad au dat-o unor solicitări spirituale exterioare. Identificăm, printre altele, o loialitate a îndrăznelii, pentru care, dincolo de implicațiile morale ale judecății, descoperirea unor noi realități presupune un sentiment de răspundere interioară, curaj și permeabilitate. Pe de altă parte, deschiderea culturală a celor doi autori le îngăduie acestora să se miște familiar chiar și în zonele cele mai complicate, viziunea adecvată asupra fenomenelor reușind să ofere un coeficient de obiectivitate celor descrise. Iată de ce, eliminând ideea unei orientări eclectice, o asemenea obsesie a explorării pluridimensionale s-ar putea constitui într-un prim argument al unei deschideri și nevoi spirituale, al unei exigențe interioare, ce îndeamnă spre explorarea fenomenelor în variatele lor ipostaze și metamorfoze. Ca o concluzie, avem motive să credem că, fundamentată pe o anumită filosofie asupra lumii, sentimentul dominant care se degajă din parcurgerea acestor pagini pune în lumină nevoia omului de a-și împărtăși opiniile și de a le provoca judecățile și interesul într-o direcție ce și-a dovedit dintotdeauna caracterul ispititor.
Scrisă în urma unui imens efort de cercetare, O călătorie la capătul lumii de Doina și Ilie Rad, este un document util de istorie literară, unde spontaneitatea și ineditul se conjugă cu reflecțiile grave asupra unei realității cu totul spectaculare.
MARIN IANCU