În ce Românie aş vrea eu sǎ trǎiesc (sâmbǎtǎ, 28 iulie 2012)

           Mi-ar plǎcea – vorba lui Alex Ştefǎnescu – sǎ dorm ani la rând şi sǎ mǎ trezesc atunci şi numai atunci când, în România, toate lucrurile vor fi fǎcute bine, cu obsesia pentru lucrul bine fǎcut: când gurile de canal nu vor fi mai înalte sau mai joase decât nivelul stratului de asfalt, când trenurile, autobuzele şi troleibuzele îşi vor respecta orarul anunţat, când toţi oamenii vor fi punctuali la întâlnirile programate, când toţi şoferii vor respecta regulile de circulaţie şi nu vor mai fi accidente, când toţi cetǎtenii ţǎrii vor fi preocupaţi de respectarea legilor, nu de eludarea acestora, când toţi funcţionarii din spatele ghişeelor vor avea zâmbetul acela profesional, tipic american, când secretarele instituţiilor nu vor mai fi nişte “acrituri”, când mai tinerii mei cunoscuţi nu mǎ vor mai saluta cu “Bunǎ!”, când oamenii politici, da, oamenii politici, care ne conduc, se vor gândi şi la “ţǎrişoarǎ”, nu doar la buzunarul propriu sau la cel al partidului care i-a propulsat în funcţii de conducere, când jurnaliştii vor verifica de trei ori informaţiile pe care le vor transmite, aşa cum îi învǎţǎm noi la facultate,  când însoţitorii câinilor de companie vor strânge excrementele patrupedelor de pe trotuar, pentru ca eu sǎ nu calc în ele şi sǎ intru cu mizeria pe covorul din apartament, când juriile literare vor acorda premiile dupǎ valoarea realǎ a cǎrţilor, şi nu dupǎ criterii extraaxiologice etc., etc., etc.

             Mai apuca-voi eu, oare, aceastǎ Românie?

Mergi sus