Etica şi morala în cărţile lui Teodor Vidam

img118Cu toate că profesorul universitar Teodor Vidam şi-a asumat statutul unei prezenţe discrete în peisajul cultural clujean, el rămâne, după opinia specialiştilor, unul dintre cei mai mari teoreticieni români ai eticii, singurul filosof român teoretician al moralei.

Născut la 12 noiembrie 1947, în localitatea Bogata de Mureş, Teodor Vidam urmează liceul la Luduş, apoi Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca, specializarea Filosofie. Rareori găseşti, în destinul unei personalităţi, o consecvenţă atât de pregnantă în cercetarea ştiinţifică, al cărei filon de studiu (problematica morală) a fost identificat încă de la bun început: autorul şi-a luat licenţa cu lucrarea Etica lui Kant (1970), iar doctoratul (1986) cu teza Conştiinţa morală, susţinută la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, din 2007 fiind conducător de doctorat tot în domeniul eticii.

Dar cea mai elocventă dovadă a preocupărilor sale constante în domeniul eticii/moralei o reprezintă titlurile cărţilor sale: Introducere în filosofia moralei (1994), Editura Inter-Tonic, Cluj-Napoca; Moralitate şi comunicare (1995), Editura Clusium, Cluj-Napoca; Teoria culturii morale (1996), Editura Clusium, Cluj-Napoca; Incursiuni şi prefigurări în filosofia moralei (1997), Editura Transilvania Press, Cluj-Napoca; Moralitatea ca fenomenologie a tipurilor de morală (2000), Editura Ardealul, Târgu-Mureş; Tematizări ale gândirii etice actuale (2001), Editura Ardealul, Târgu-Mureş; Lucian Blaga şi filosofia europeană a secolului XX (2005), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca; Dimensiuni ale eticii comunicării şi mass-media (2007), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca; Premiul „Ion Petrovici” acordat de Academia Română în anul 2009; Orientări şi mize ale gândirii etice contemporane (2009), Editura Ardealul, Târgu Mureş; Originalitatea gândirii blagiene în peisajul filosofic contemporan (2009), Editura Detectiv, Bucureşti; Repere esenţiale ale gândirii etice contemporane (2012), Editura Argonaut, Cluj-Napoca; Filosofia moralei – încotro (2014), Editura Argonaut, Cluj-Napoca; Teritoriul moralităţii (2014), Editura Argonaut, Cluj-Napoca; Revirimentul eticii în gândirea filosofică românească (2016), Editura Argonaut, Cluj-Napoca.

Să adaug faptul că, 1993-2006, Teodor Vidam a publicat patru volume de versuri: Un fel de a fi; Popas în grădina iubirii; Peninsula uitării şi Ceasul care bate peste vreme, la care se adaugă mai multe lucrări didactice: Filosofia moralei (1991), curs pentru uz intern, Universitatea Tehnică, Cluj-Napoca; Filozofie generală (1993), co-autor, Universitatea Tehnică, Cluj-Napoca; Prelegeri de logică juridică (1998), Editura D. Cantemir, Târgu-Mureş; Prelegeri de morală juridică (2000), Editura D. Cantemir, Târgu-Mureş; Pedagogie, co-autor, (2001), Editura UTPres, Cluj-Napoca, numeroase prefeţe şi studii în reviste culturale şi de strictă specialitate, această activitate literară şi ştiinţifică fiind răsplătită cu numeroase premii (cel mai important fiind Premiul Academiei Române, amintit mai sus), diplome şi distincţii.

În continuarea preocupărilor sale, Teodor Vidam a publicat recent volumul Eseuri critice, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018. Sunt în total cincisprezece esuri, grupate în trei secţiuni. Primul capitol, Profanul şi sacrul, constituie un fel de introducere la întregul volum, câtă vreme “profanul este lumea în care trăim şi ne afirmăm, pe când sacrul este un izvor inepuizabil, care creează, menţine şi reînnoieşte profanul”, permanenta aspiraţie a omului fiind spre sacru. E de reţinut apoi semnalul de alarmă pe care îl trage autorul, încă de la începutul cărţii sale: “Ne cutremurăm de teamă din pricina pasivismului generalizat, care pare să fi frânt orice fărâmă de omenie şi demnitate umană. Chiar dacă înţelegem, nu putem aproba starea de lehamite (acedie), ce a cuprins toate straturile şi nivelurile societăţii româneşti. Acum, când primejdiile anihilării noastre ca identitate naţională, la mai bine de un secol de la Marea Unire, s-au înmulţit, trezirea, deşteptarea şi conştientizarea acestora reprezintă antidotul cel mai potrivit. Însă, dacă e nevoie de o asemenea ripostare, antidotul cel mai puternic îl constituie activismul, îndelunga cumpănire asupra alternativelor implicate de limbajul faptelor.”

Al doilea capitol, Repere necesare pentru o conduită etică rezonabilă, abordează trei probleme: Moralitatea, Morala şi Etica, cu numeroase reflecţii şi clarificări. Pentru cei care nu ştiu care este raportul dintre etică şi morală, autorul precizează foarte limpede: “Comparativ cu morala (de la cuvântul latin mos, mores = moravuri), etica este o cercetare sistematică de ordin secund, dar nu secundar, asupra judecăţilor de existenţă şi valoare, asupra intricaţiei lor în ce priveşte conduita umană. În cultura elenă, termenul de etică provine de la termenul <<ethos>>, care circumscrie simţămintele adânci şi profunde ale unui popor. De aici suprapunerea nefericită între cei doi termini, morală şi etică.”

Secţiunea a II-a a cărţii cuprinde alte trei eseuri de mare interes: Particularităţi ale ethosului românesc, Despre formarea caracterului moral şi Dimensiuni etice ale politicului, pentru ca secţiunea a III-a să analizeze viziunea eticii creştine la gânditori precum Paul Ricoeur, Antonio Rosmini, H.K. Peschke, Pierre Teilhard de Chardin. Am citit cu mare interes şi eseurile privind concepţia etică a teologului român Dumitru Stăniloae (Teologia morală ortodoxă, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie şi Învătarea şi evaluarea umanităţii prin Iisus Hristos), ultimul capitol al cărţii fiind unul de “concluzii şi deschideri în secolul XXI”.

Sunt pagini de reflecţie filosofică asupra lumii contemporane, cu nu puţine trimiteri la realitatea zilei, cum ar fi aceste gânduri; “O guvernate democratică trebuie să evite orice derapare între extrema dreaptă sau stângă, orice surogate ideologice, care duc la fanatism religios sau politic, la intoleranţă şi terorism. Revine în parte intelectualilor creştini să coopereze cu necredincioşii, să găsească valori în comun cu celelalte religii, să cultive toleranţă între limite rezonabile” (p. 132).

Avem în faţă o carte densă, originală, bazată pe consultarea unei bibliografii imense de specialitate, prin citarea multor filosofi mai cu seamă (D.D. Roşca, J. Habermas, R. Callois, H. Wald), dar şi lingvişti (Marius Sala, Iorgu Iordan), eseişti (Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici)  sau teologi (D. Stăniloae).

Aş atrage atenţia editurii, la o eventuală reeditare, asupra unor greşeli de corectură şi de acord, asupra exigenţei punctuaţiei, a virgulei mai ales, care trebuie să exprime mai bine volutele gândirii şi nuanţele exprimării, a folosirii unor cuvine neuzuale (intricaţie, împaranterizare, neştiubil, treimică) etc.

Am citit cartea lui Teodor Vidam în timp ce pregăteam pentru tipar trei manuscrise filosofico-religioase ale lui Ion Agârbiceanu, care aşteaptă de 80 de ani să vadă lumina tiparului. Am fost bucuros să constat convergenţa de idei a teologului (Agârbiceanu) şi filosofului (Vidam), exprimată sintetic de cel de-al doilea: “Nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului.” (p. 116)

Mergi sus