Ediţia Mihai Beniuc, comentată de Vladimir Tismăneanu

“Sângerosul Impostor”, așa il numește Mihai Beniuc pe Gheorghiu-Dej in al său “ziar”, de fapt un jurnal sui generis, intitulat “Insemnările unui om de rând”, editie ingrijită, prefatată și cu excelente comentarii de Ilie Rad, cu un “Argument” de V. Fanache, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016. Voi reveni asupra acestei cărti intr-adevăr importante. Beniuc a fost orice, dar nu “un om de rând”. A tăiat si a spânzurat in literatura românească vreme de 15 ani. A dirijat campanii, impreuna cu sotia sa, Emma, a construit și demolat cariere, a controlat complet Fondul Literar. Era vindicativ, omniprezent și inepuizabil. In 1959, a lovit făra milă, perfid, calomnios și abject, in Lucian Blaga. Dar eliminarea sa, asemeni unei măsele stricate, s-a petrecut de o manieră bizantin-stalinistă, in februarie 1965, la o stranie, aș zice chiar terifiantă Conferintă a Scriitorilor convocată in grabă, regizată integral si pervers de Leonte Răutu si derulată sub portretul muribundului dictator. De ce a dorit Dej să-l “termine” pe Beniuc? Care era legătura dintre Dej si misterioasa Liusea, fiica fostului ambasador sovietic la Bucuresti, Alexei Epișev? De ce l-a desemnat GGD pe George Macovescu, vecin de cartier cu Beniuc, să urmarească intrările si ieșirile din vila acestuia de pe strada Grădina Bordei?

Beniuc a fost un indârjit filosovietic, dar cred că ura lui Dej era legată de faptul ca “piticul” știa prea multe. In ceea ce-l privește pe bizantinul tiran stalinist al României, piticul a avut dreptate: “Impostor, deși era clar că i s-a cuibărit in carne cancerul. Ii rodea ficatii, dar nimeni nu indrăznea să i-o spună si-l operau la prostată. O fi avut si pe acolo ceva. In sfarșit, dete dumnezeu de muri. Atunci am respirat din adânc. Hoitul naibii! Imi pusese gând rau călăul. Si pentru ce? Cherchez la femme! Dar femeia nu era decat un pretext” (p. 259) Ii multumesc lui Mircea Mihăieș pentru trimiterea acestei cărti de un subiectivism extrem, dar nu mai putin informativă si pasionantă. Cititorul cu discernământ va găsi in ea informatii revelatoare, aș zice indispensabile, despre o epocă și o mentaltate…

Mihai Beniuc s-a visat un Fadeiev al României. Doar că, imediat dupa “Raportul Secret”, Fadeiev s-a imbătat și și-a tras un glonte-n cap. Beniuc a continuat să servească neconditionat o echipă de gangsteri politici, a mers la Budapesta, impreuna cu Valter Roman, in octombrie 1956, spre a-l informa pe Dej despre ceea ce propaganda oficială avea să denumească o “contrarevolutie”. Scriitorii maghiari luptau pentru libertate, admiratorul lui Ady Endre si al lui József Attila a ales partea asasinilor. Ruptura de Dej a fost de fapt rezultatul unui atașament definitv, aș zice existential, pentru URSS. Atunci cand se va scrie, in fine, o istorie a stângii din România secolulul XX, Mihai Beniuc va trebui să figureze acolo. Pentru că el a fost “omul care așteaptă răsăritul,” nu oportunist, ci dintr-o mistuitoare, chiar fanatică, absurdă, și, vai, sinceră convingere:

“Nimenea nu știe pînă mîne
Ce se mai alege și din noi -
Fost-am totuși eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi.”

 

Mergi sus