Salonul Umoristic “Interludis”. Bermudele artelor (vineri, 24 august 2012)

            M-a sunat acum douǎ zile Cornel Udrea, pentru a mǎ invita la prima ediţie a Salonului Umoristic “Interludis”. Bermudele artelor, acţiune organizată, azi, la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” din Cluj-Napoca. “Veniţi să ne râdem împreună, o oră-două, avem şi punctul şase, pentru a potoli setea şi pofta de cultură a intelectualilor”, a transmis Cornel Udrea publicului clujean, care a fost destul de numeros, având în vedere faptul cǎ lumea este încǎ în concediu. Între cei prezenţi, am remarcat nume mari ale scenei româneşti: Florin Piersic, Dorel Vişan şi Ion Bocşa.

Evenimentul a fost deschis de Cornel Udrea însuşi, care a spus cǎ se aflǎ la cartea cu nr. 75 şi cǎ deviza noii manifestǎri este urmǎtoarea: “Dacǎ un om cântǎ, cântǎ şi tu. Dacǎ danseazǎ, danseazǎ şi tu. Dacǎ lucreazǎ, lasǎ-l sǎ lucreze!”. De asemenea, el a anunţat cǎ ar dori sǎ organizeze la Cluj-Napoca cel mai mare festival de umor din sud-estul Europei rămâne, festival care rǎmâne “încă un vis frumos, un armistiţiu cu morile de vânt. S-au întâmplat tot timpul seisme sociopolitice, care îi îndepărtează pe cei ce ar putea să spijine financiar. Ei au alte probleme pe cap şi în cap, decât un festival de umor. Un astfel de festival ar folosi clujenilor.” Tot Cornel a remarcat lipsa oamenilor politici de la o manifestare de umor (lucru de înţeles, dacǎ ne gândim cǎ ţinta umoriştilor sunt mai ales politicienii).

Oaspeţii au fost primiţi pe un fundal de câtece patriotice şi revoluţionare, de pe vremea lui Ceauşescu, dupǎ care a cântat mezzosoprana Lavinia Bocu (Zâmbete pe portativ), cea care, în ultimii ani, mǎ bucurǎ atât de mult de Crǎciun, cu piesele ei. A urmat un recital epigramistic cu Eugen Albu.

Cornel Udrea şi-a prezentat trei cărţi “de tot râsul”: Epidemie de platfus, Domnişoara Lacustra Bacău şi Sentimente în lizing. Cornel spunea cǎ, la prezentǎrile de cǎrţi, se vorbeşte doar elogiativ, ca despre morţi, motiv pentru care l-a rugat pe actorul Emanuel Petran sǎ citeascǎ o schiţǎ din volumul Epidemie de platfus.

Daniel Prigoanǎ şi-a lansat volumele Cal troian cu mânere, Prilegomene, Psihopatul lui Procust şi Acvariul din colivie. Tot cu aceastǎ ocazie, Daniel Prigoanǎ şi-a prezentat o colecţie particulară de machete ale unor maşini şi motociclete, unică în Transilvania, machete realizate manual, o machetǎ putând ajunge şi la valoarea de 1300 de euro.

Costel Pǎtrǎşcan, unul dintre cei mai importanţi caricaturişti ai momentului, cu un timbru inconfundabil, şi-a prezentat (sub genericul DESENE ÎN H2SO4) câteva zeci de caricaturi, apreciate mai ales pentru originalitatea ideilor vehiculate de acestea. Caricaturile au fost însoţite şi de un schelet, care avea inscripţia “Am trǎit bine!” (aluzie la urarea preşedintelui Traian Bǎsescu, “Sǎ trǎiţi bine!”).

A luat apoi cuvântul Florin Piersic, care a vorbit mult, dar frumos şi cu mult umor (chiar dacǎ unele poante le mai spusese şi cu altǎ ocazie)

Sǎ nu uit sǎ adaug cǎ, în holul bibliotecii, s-a deschis şi o miniexpoziţie cu aparate de fotografiat şi cu fotografii de epocǎ, al cǎror loc este, evident, la Muzeul Naţional al Mass-Mediei din Cluj-Napoca, pentru care mǎ voi lupta în continuare.

 

Mergi sus