Deschiderea celui de-al V-lea Congres Internaţional de Istorie a Presei

         

Cu acad. Nicolae Dabija

Dis de dimineaţǎ am fost invitat (împreunǎ cu colegele Silvia Grossu şi Aurelia Lǎpuşan), la emisiunea intitulata chiar “Bunǎ dimineaţa!”, la Teleradio Moldova (condusǎ de fostul decan al Facultǎţii de Jurnalim şi Ştiinţele Comunicǎrii din Chişinǎu, domnul Constantin Marin), pentru a vorbi despre congresul care urma sǎ se deschidǎ peste câteva ore. Timpul emisiunii fiind foarte scurt, abia am apucat sǎ vorbesc despre obiectivele ARIP şi despre noţiunea de “congres”’, pe care noi vrem sǎ o reabilitǎm, dupǎ ce a fost compromisǎ de regimul comunist. (Ne bazam pe faptul ca unul din primele articole eminesciene se chema Sǎ facem un congres!)

          Înainte de începerea Congresului, am admirat o excelentǎ colecţie de publicaţii basarabene, tipǎrite atât în perioada Rusiei ţariste, cât şi în etapa interbelicǎ. O presǎ foarte interesantǎ, scrisǎ în românǎ, în rusǎ, în românǎ cu caractere ruseşti etc. Meritul acestei expoziţii de excepţie aparţine Doamnei conf. univ. dr. Maria Danilov, vrednica noastrǎ colaboratoare din Chişinǎu.

          Foarte multe dintre oficialitǎţile anunţate cǎ vor transmite un mesaj congresului au lipsit, şi din cauza faptului cǎ tot azi se sǎrbǎtoreşte Ziua Drapelului de Stat al Moldovei. Dar au lipsit şi mulţi ziarişti distinşi cu diferite premii (nici mǎcar laureatul Premiului “Nicolae Sever Cǎrpinişan” pentru jurnalism nu a venit sǎ-şi primeascǎ premiul, lucru care ar trebui sǎ ne dea de gândit).

          M-am bucurat foarte mult sǎ îl revǎd pe acad. Mihai Cimpoi şi sǎ îl întâlnesc pe acad. Nicolae Dabija, vrednicul redactor al sǎptǎmânalului Literatura şi arta, cu un rol atât de important în menţinerea şi apoi redeşteptarea naţionalǎ în Basarabia.

Acad. Nicolae Dabija, primind Diploma de Onoare a ARIP.

Extrem de generos, domnia sa mi-a oferit, cu dedicaţie, un exemplar din romanul Tema pentru acasǎ (Editura pentru Literaturǎ şi Artǎ, Chişinǎu, 2012), roman ajuns la a treia ediţie, tipǎrit în tirajul astronomic de 5000 de exempolare, salutat de numeroase personalitǎţi din România şi din Republica Moldova (Tudor Nedelcea, din Craiova, spune cǎ “traducerea acestei cǎrţi în limbi de circulaţie internaţionalǎ l-ar duce, dupǎ opinia noastrǎ, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel”. Oare nu este, totuşi, o exagerare în aceastǎ apreciere?).

          Dupǎ deschiderea oficialǎ am luat masa la un Restaurant al Guvernului, apoi am revenit în clǎdirea Universitǎţii, unde au avut loc dezbaterile pe secţiuni. Am fost încântat de comunicǎrile prezentate şi am putut constata progresul real înregistrat de la un congres la altul. Faptul cǎ între “congresmani” erau mulţi tineri m-a bucurat cel mai mult. Avem cui preda ştafeta!

          Seara ne-am revǎzut la cocktailul dat de Universitate, în acelaşi restaurant, unde l-am ascultat pe maestrul Igor Grossu (soţul doamnei Silvia Grossu), ale cǎrui cântece şi colinde mǎ fascineazǎ pur şi simplu. Apoi discuţii, schimb de cǎrţi de vizitǎ şi amabilitǎti, replici spumoase, vorbe de spirit, amintiri, cum se întâmplǎ în astfel de situaţii, când limbile se “dezleagǎ” dupǎ un pǎhǎrel de coniac “Divin”. Domnul acad. Mihai Cimpoi ne relata cum, dupǎ o vizitarea unei crame din Huşi, în a cǎrei Carte de Onoare a scris un lung text, Grigore Vieru, folosind perfectul simplu oltenesc, ar fi spus ceva de genul “la Huşi bǎuşi mai mult decât scrisei”.

          Un alt coleg ne-a recitat patru frumoase versuri din Petru Zadnipru, autorul memorabilelor versuri:

Moldovenii când se strâng

Şi-n petreceri se avântă,

La un colţ de masă plâng,

La alt colţ de masă cântă…

Mergi sus