Cum îşi poate omagia un poet iubita!… (miercuri, 12 decembrie 2012)

         Ocupându-mǎ de memoriile lui Mihai Beniuc, a trebuit sǎ citesc sau cel puţin sǎ rǎsfoiesc anumite volume ale lui, pentru redactarea unor note şi comentarii, absolut necesare pentru o ediţie ştiinţificǎ. În volumul Cântece de pierzanie, am dat de urmǎtoarea poezie, intitulatǎ Dor. Iniţiala versurilor dǎ un nume feminin (ANA ROŞCA), iubita poetului în acel moment (acest lucru este, totuşi, greu de dovedit. G. Cǎlinescu spunea despre Eminescu cǎ dedica unei femei o poezie, inspiratǎ de alta! Poate şi Beniuc fǎcea la fel!). Dar iatǎ poezia:

 

Alunecǎ pe ape al lunii ultim sfert.

Nu pot, iubitǎ micǎ, nu pot sǎ nu te iert.

 

Adâncurile apei se-ntunecǎ şi gem.

Rǎzbat în mine glasuri de mult şi iar te chem.

 

O, vântul plânge jalnic, prin frunze hohotind.

Ştiu sigur: niciodatǎ … zadarnic mǎ tot mint.

 

Clocotitoare valuri duc lotca lumii goalǎ.

Aşteaptǎ-mǎ şi du-mǎ-ntr-o ţarǎ irealǎ!

 

(Mihai Beniuc, Scrieri, 2. Poezii. Cântece de pierzanie, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 63).

 

 

 

Mergi sus