La Botez, satul natal al Tatǎlui meu (duminicǎ, 26 august 2012)

          Voiam de multǎ vreme sǎ îl duc pe Tata la Botez, satul lui natal, unde nu a mai fost, ca şi mine, de zeci de ani. Mereu se ivea câte ceva, cum se întâmplǎ în viaţǎ, care mǎ fǎcea sǎ amân acest drum.

Cu Tata, in fata casei din Botez, construita pe locul vechii case parintesti.

Venind de la Tg. Mureş şi având timp, acum era momentul. La început a zis cǎ nu merge, apoi a cedat insistenţelor mele şi ale Doinei. Ne-am urcat în maşinǎ şi ne-am dus, fǎrǎ sǎ ştim dacǎ acolo vom mai gǎsi vreun cunoscut. Fratele cel mai mic al Tatei, unchiul Gligor, a murit acum câţiva ani, iar Rodica, singura lui fiicǎ, s-a stabilit la Cugir (Nicoleta, fiica Rodicǎi şi a lui Nicu, deci nepoata mea directǎ, a fǎcut facultatea la noi, secţia administraţie publicǎ, precum şi un masterat de profil, dar nu m-am întâlnit cu ea mai mult de douǎ-trei ori. E adevǎrat cǎ, fiind la altǎ secţie, nu aş fi putut s-o ajut foarte mult. În fine.)

          Primul popas l-am fǎcut la casa unchiului Petru, fost cantor la biserica din sat. Nici aici nu mai stǎ nimeni, casa fiind pusǎ la vânzare. Mi-am notat numǎrul de telefon şi am şi sunat-o pe fata cea mai micǎ a unchiului Petru, Mǎrioara, care locuieşte acum la Alba Iulia (joi, când mǎ voi duce acolo, pentru un doctorat, sper sǎ o pot întâlni).

          Ne-am dus apoi spre casa pǎrinteascǎ a Tatei, în care şi eu am locuit un semestru, în iarna anului 1967-1968, când trǎia încǎ Bunica.

            Dar casa aceea veche nu am mai gǎsit-o. În locul ei, unchiul Gligor a construit alta nouǎ, pe care eu nu o ştiam. Curtea casei este mult mai mare acum, în urma unei “sistematizǎri” a satului, când uliţele au fost cât de cât îndreptate.

          Am bǎtut la poarta unui vecin, Teodor Iacob (frate cu nana Fabiola, din Nandra), cǎsǎtorit cu o varǎ bunǎ a Tatei, Rorica. Au fost foarte amabili şi ne-au poftit în casǎ, tratându-ne cu sucuri, bǎuturǎ şi cafele. Am bǎut apǎ din fântânǎ, am mâncat mere din grǎdina vecinǎ. Am admirat priveliştea Ceamǎrului, locul prin care eu veneam cu Tata la Botez, în copilǎrie.

              Tata şi vecinii şi-au gǎsit repede subiecte de discuţii, evocând amintiri din anii tinereţii lor aşa de îndepǎrtate. Ne-au povestit despre suferinţele unchiului Gligor şi despre devotamentul cu care el a fost îngrijit, la Cugir, de cǎtre Rodica şi Nicu. Mǎ bucur sǎ vǎd cǎ în neamul nostru, şi din partea Mamei, şi din partea Tatǎlui, gǎsesc astfel de oameni, care oricând pot servi ca pilde de omenie şi devotament pentru cei din jur, care au ţinut şi ţin la pǎrinţi, la neamuri.

            Ne-a pǎrut rǎu cǎ a trebuit sǎ punem capǎt discuţiilor, fiindcǎ noi mai aveam de fǎcut un drum pânǎ la Cluj.

In fata Scolii din Cecalaca.

Ne-am oprit puţin şi în faţa Şcolii din Cecǎlaca, unde eu am urmat clasele VI-VIII, îngrijitǎ şi cochetǎ. În faţǎ, s-a ridicat un monument în cinstea eroilor cǎzuţi în cele douǎ rǎzboaie mondiale, între care l-am identificat pe Ioan Rad, poate vreu strǎmoş îndepǎrtat de-al nostru.

             Tata a fost vǎdit mulţumit de iniţiativa mea. Acum aş vrea sǎ îl lǎmuresc ca, eventual, cel puţin pe timpul iernii, sǎ vinǎ la Cluj. Aş vrea sǎ scriu o carte, intitulatǎ Convorbiri cu Tatǎl meu, aşa cum a fǎcut prietenul meu, Sorin Preda, în volumul Moromeţii: ultimul capitol (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010). Chiar dacǎ Tata nu a avut vreun frate mare scriitor, cum este cazul lui Sorin (al cǎrui tatǎ este fratele cel mai mic al lui Marin Preda), cred cǎ i-aş putea smulge mǎrturii extraordinare despre lumea prin care a trecut şi despre oamenii pe care i-a cunoscut.

               Va fi greu, dar voi persevera.

               *Agenţiile de ştiri anunţǎ cǎ astronautul american Neil Armstrong, primul om care a pǎşit pe Lună, în iulie 1969 (rostind celebrele cuvinte: “Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire!”), a murit, la vârsta de 82 de ani, din cauza unor complicaţii după o operaţie cardiovasculară, a confirmat familia acestuia, după ce postul de televiziune american NBC News a prezentat ştirea.

              Prietenul meu, scriitorul Dorin Almǎşan, are o scrisoare de la celebrul astronaut, pentru care îl invidiez.

Mergi sus