Cu Doamna Andreea Marin Bǎnicǎ, la emisiunea “Trezeşte România!” (Vineri, 25 mai 2012

Afisul conferintei, din 2007

Mǎ pot lǎuda cǎ am o colaborare foarte bunǎ cu Doamna Andreea Marin Bǎnicǎ. În primǎvara anului 2007, i-am trimis o scrisoare, în care o invitam sǎ ţinǎ o conferinţǎ la Cluj, în cadrul proiectului iniţiat de mine, “Convorbirile de la Cluj” (la care au participat nume cunoscute din spaţiul public românesc: Stelian Tǎnase, Andreea Esca, Nicolae Melinescu, Adriana Sǎftoiu, Alessandra Stoicescu, Lucian Mîndruţǎ, Adelin Petrişor, Melania Medeleanu, Robert Turcescu şi alţii). Mi-a rǎspuns imediat la scrisoare, afirmativ, urmând sǎ stabilim ulterior datele vizitei (lucru care nu s-a întâmplat cu Mihaela Rǎdulescu, care nici mǎcar nu a rǎspuns invitaţiei mele – o impoliteţe care spune totul despre caracterul acesteia).

          Conferinţa a fost extrem de reuşitǎ, amfiteatrul facultǎţii devenind efectiv neîncǎpǎtor. Am fǎcut atunci, cu dânsa, un interesant interviu, publicat în revista Tribuna (Andreea Marin Bănică: “Mă documentez foarte bine înainte de orice interviu, nu sufăr de autosuficienţă şi consider că în fiecare zi mai am câte ceva de învăţat”, în Tribuna, an V, nr. 112, 1-15 mai 2007, p. 30). Am rǎmas, dupǎ prima noastrǎ întâlnire, cu o impresie excepţionalǎ despre Doamna Andreea Marin. M-a cucerit nu doar prin farmec, entuziasm şi frumuseţe, ci şi prin profunzime, prin punctualitate, prin obsesia lucrului bine fǎcut, prin modestie, generozitate, bunǎtate – setul de valori în care cred şi eu.

          Peste câţiva ani a venit din nou la facultatea noastrǎ, pentru a-şi prezenta volumul Preţuieşte viaţa!, apǎrut la Editura Tritonic, editurǎ la care şi eu am publicat trei cǎrţi. Prin Proiectul “Şcoala mamelor”, a poposit de mai multe ori la Cluj-Napoca, dar nu ne-am vǎzut de fiecare datǎ, Doina având aici rolul principal, de factor mobilizator.

          În urmǎ cu câtva timp, m-a sunat pentru a-mi propune organizarea, la facultatea noastrǎ, a unei ediţii din emisiunea Trezeşte România!, iniţiatǎ de dânsa la Realitatea Tv. Desigur cǎ am rǎspuns şi acum cu plǎcere şansei pe care ne-a oferit-o, fǎcând publicitate facultǎţii noastre. Am avut, e drept, câteva rezerve privind timpul de realizare a emisiunii (vinerea, în apropierea sesiunii, când studenţii sunt foarte ocupaţi şi pleacǎ din Cluj), dar dânsa îmi inspira entuziasm la fiecare convorbire telefonicǎ. E drept cǎ m-am bucurat şi de sprijinul studenţilor mei din anul II, care au venit cu multe poveşti despre oameni deosebiţi, cu fotografii “pozitive” despre “oraşul-comoarǎ”.

          Îmi place foarte mult filosofia acestei emisuni, care încearcǎ sǎ ne îndemne la acţiune, la descoperirea acelor “mǎri sub pustiuri”, de care vorbea D.R. Popescu într-o povestire din vechile manuale de limba şi literatura românǎ, mǎri care zac în fiinţa noastrǎ, în stare latentǎ, aşteptând doar sǎ fie activate.

          Emisiunea a fost un real succes, oferind şanse de afirmare unor studenţi minunaţi din anul II, cu care am fost la Sighet şi cu care mǎ voi duce la Bucureşti, sǎptǎmâna viitoare, în excursia de trei zile.

          M-a impresionat devotamentul studenţilor mei, devotament care mi-a amintit de Alexandru cel Mare, din celebra baladǎ a lui Ştefan Aug. Doinaş, Alexandru refuzând apa. E vorba acolo de oastea însetatǎ a lui Alexandru cel Mare. Fiind în deşert şi suferind cumplit de sete, soldaţii strâng puţinǎ apǎ în coifurile lor. Întrebaţi de marele lor comandant  ce vor face cu apa strânsǎ, soldaţii rǎspund cǎ vor sǎ o ducǎ acasǎ, copiilor lor, dar cǎ poate şi el sǎ bea dintr-un coif. Dar Alexandru cel Mare face un gest surprinzǎtor:

“Dar el se intoarse deodatǎ, şi-apoi

comoara din coif le-o dǎdu inapoi.

Atunci, cǎlǎreţii strigarǎ în cete,

şi stânci licǎrind repetarǎ: –  De-acum

noi nu mai cunoaştem nici foame, nici sete

şi nici oboseala de luptǎ sau drum.

Şi du-ne, Stǎpâne, de-acum unde vrei:

cu tine noi nu sântem oameni, ci zei!”

Doina Rad, Marilena Ion, Ilie Rad si Andreea Marin Banica. Cluj-Napoca, 25 mai 2012.

La finalul emisiunii, Doamna Andreea Marin Bǎnicǎ s-a fotografiat cu toţi cei care au dorit sǎ aibǎ o amintire de neuitat cu o mare Doamnǎ a spaţiului public românesc, iar dânsa nu a refuzat pe nimeni.

          Am luat cina împreunǎ, alǎturi de toatǎ echipa de la Realitatea TV, la un restaurant select din Cluj-Napoca, dupǎ care Doamna Andreea Marin Bǎnicǎ s-a întors cu avionul la Bucureşti, urmând ca a doua zi sǎ plece la Marsillia, unde o va întâlni pe marea vedetǎ a cinematografiei internaţionale, Sophia Loren, cu ocazia inaugurǎrii vasului de croaziera MSC Divina, a carui imagine este celebra şi mereu tânǎra actriţǎ, Sophia Loren.

Mergi sus