Craiova, “Cetatea Banilor”, văzută din maşină

                                                                                                                                                                                                                                      Motto:

  “Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume,
Rămân şi acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă.
Era şi primul oraş care îmi ieşea în cale,
Poate şi asta contează, aveam retina proaspătă, fără gunoaie
Şi i-am descoperit dintr-o dată întreaga strălucire,
De acolo din pisc, de la ulm, deasupra Şimnicului.”

                                                                        (Marin Sorescu, Craiova văzută din car)

                Voiam de foarte multă vreme să ajung în oraşul Băniei, să mă plimb pe străzile Craiovei, chiar dacă ştiam că nu mai pot vedea oraşul din car, cum l-a văzut, pentru întâia oară, Marin Sorescu.

          Am fost, slavă Domnului, de-a lungul carierei mele didactice, în toate marile Universităţi ale României: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Constanţa, Oradea, Arad, Alba Iulia, Baia Mare, Suceava, Tg. Mureş, Galaţi etc., numai la Universitatea din Craiova – nu.

          Aşadar, într-un sfert de veac de aşteptare, nu s-a nimerit să ajung la Craiova, deşi am aici mulţi prieteni, colegi şi cunoscuţi: Gabriela Rusu-Păsărin, Cornel Rusu, Tudor Nedelcea, Gabriel Coşoveanu, Florea Firan, Marian Barbu, Cristiana Teodorescu – toţi fiind scriitori, profesori universitari sau cercetători. Nu mai vorbesc de faptul că din Craiova se trage şi unul din artiştii mei preferaţi, Tudor Gheorghe, simbol indiscutabil al Craiovei, al Olteniei în general, la ale cărui concerte de la Cluj am participat fără întrerupere, încă din timpul studenţiei (poate să fi lipsit la unu-două, din motive absolut obiective).

          De cum am urcat în confortabilul autocar Dacos, m-am conectat, lingvistic, cu Oltenia, fiindcă un domn din faţa mea, vorbind la telefon, a spus la un moment dat: “Vorbii cu el la telefon şi-i spusei că-i dădui Corneliei toate datele!”. Apropo de telefon, absolut toţi cei din autocar aveau telefoane mobile: ale celor mai în vârsta erau mai vechi (ca şi al meu!), ale celor tineri (inclusiv ale fetelor din faţa mea, probabil studente, care butonau la câte un Samsung) fiind din ultima generaţie.

Fiindcă Gabriela, la a cărei comisie de abilitare participam, mi-a spus că drumul va fi de circa opt ore, am luat cu mine material de corectat (numărul 3 al Anuarului Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică al UBB), precum şi cel mai recent volum al colegului Mircea Popa, Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire, Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca, 2017) – un titlu potrivit mai degrabă pentru un roman decat pentru o carte de istorie literară.  Cartea, conţinând analiza etapei clujene din viaţa şi creaţia a patru scriitori (Cezar Petrescu, Gib I. Mihăiescu, Adrian Maniu şi Lucian Blaga), are de fapt o altă miză: ea conţine un număr de 168 de texte   – circa 200 de pagini! –, texte pe care autorul le atribuie lui Lucian Blaga. Atribuirea se face însă la modul general (pe baza orizontului de cultură al articolelor, al preocupărilor pentru filosofie, religie, mistică, ştiinţă, filosofia religiei etc.), nu pentru fiecare articol în parte, cu argumente specifice, cum ar fi fost firesc şi cum procedează, de pildă, editorii publicisticii eminesciene de la Timpul, unde s-a întâmplat ca un articol să fie început de Eminescu, continuat de Slavici şi finalizat de Caragiale! Mircea Popa ne invită la o dezbatere în acest sens – precaut, el pune paternitatea studiilor sub semnul ipotezei, aducând totuşi opt argumente în favoarea acesteia. Vreau să mă înscriu în dezbatere şi să îi arăt că, în mod cert, cel puţin textele despre Ion Agârbiceanu nu sunt scrise de Blaga, ci de Al. Ciura, mare admirator al scriitorului-prelat (şi Al. Ciura era preot greco-catolic şi, în plus, slujise ca preot şi în Bucium-Șasa, unde păstorise şi Ion Agârbiceanu, între anii 1906-1910).

          Revenind, vreau să spun că tot traseul de la Cluj-Napoca la Craiova mi s-a părut foarte interesant, inclusiv tronsonul Cluj-Turda, pe care l-am făcut, în patruzeci de ani, de sute de ori cu maşina, dar pe care nu l-am putut studia pe îndelete, din cauza prezenţei mele la volan. După ce am trecut de Feleac, se mai vedeau încă pâlcuri de zăpadă, urme ale ninsorii din 20 aprilie, dar în curţi apăruseră tufele de liliac, cireşi şi vişini înfloriţi, câte o magnolie din loc în loc, meri şi peri simţind “dureri de muguri” (ca să reiau o metaforă blagiană). Desigur, fetele din faţa mea nu au văzut aceste minunăţii ale pământului, pentru că au stat cu ochii cufundaţi în telefoane, dar poate au descoperit acolo alte lucruri, care mie mi-au rămas străine. “Mutaţia valorilor”, vorba lui Eugen Lovinescu! Am trecut şi prin cătunul Mărtineşti, unde am plătit multe amenzi pentru depăşirea vitezei (mai ales când era Mama bolnavă, iar eu eram cheaun de cap). Ulterior, s-a demonstrat că cele două radare din Mărtineşti erau ilegal amplasate, fiindcă nu erau omologate de autoritatea de resort. Dar cine ştia asta? Ȋn fine.

          Din autocar vedem multe case în ruină, dar şi numeroase construcţii noi, vile, hale industriale, sedii de firme etc., semn că totuişi se mişcă ceva în România. Trecem prin Lancăm şi admirăm statuia lui Lucian Blaga, datorată lui Ladea (copia celei existente în faţa Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca).

          La Râmnicu Vâlcea (unde s-a refugiat Ion Agârbiceanu şi familia sa, în 1916, după retragerea precipitată a Armatei Române din Transilvania) facem schimb de autocare, dar nu este timp pentru a vizita ceva din oraş. Admirăm frumuseţea Văii Oltului, cu o şosea de bună calitate, cam îngustă, tăiată din munte, bucurandu-mă că munţii sunt acoperiţi încă de păduri, nebărbieriţi de drujbele hapsânilor. Trecem prin Drăgăşani, localitatea natală a lui Gib I. Mihăescu, despre care Mircea Popa scrie pe larg, în cartea amintită. La Balş admirăm statuile (aflu că sunt 15!) din faţa Primăriei, singurele persoane cunoscute mie fiind Mihail Drumeş şi Petre Pandrea.

          Se înserase de-a binelea când am ajuns la Craiova. Noroc că domnul Cornel Rusu m-a luat şi m-a dus la Golden House Hotel, unde fac joncţiunea cu ceilalţi doi membri ai comisiei: acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Folclor “Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, şi prof. univ. dr. Gheorghe Bârlea, de la Universitatea “Ovidius” din Constanţa, pe care l-am cunoscut la Congresul al IV-lea al ARIP, organizat în vechiul Tomis, unde a prezentat două cărţi ale invitatului nostru de onoare de atunci, acad. Marius Sala. Recent, am fost onorat să fiu unul din contributorii volumului omagial, pe care câţiva doctoranzi l-au tipărit în onoarea magistrului lor, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani.

          Marea mea surpriză de a doua zi este că hotelul în care stăm este lipit de o frumoasă casă, precum casele boiereşti din Bucureşti, unde a locuit nimeni altul decat Gheorghe (Gogu) Constantimnescu, inventatorul unei noi ştiinţe, sonicitatea. Pe zidul de la intrare este amplastă o placă memorială, având următorul conţinut: “Ȋn această casă s-a născut şi a trăit o perioadă George (Gogu) Constantinescu (1881-1965), inginer inventator al unei noi ramuri a ştiinţei, sonicitatea, autor a peste 120 de brevete de invenţii, membru de onoare al Academiei Române. Realizat cu sprijinul BCR 2004. Fundaţia <<Scrisul Românesc>>”.

          Dar iată un fragment din cartea citată mai sus a lui Mircea Popa, despre o realizare a celebrului inginer craiovean: “Constantinescu a inventat un aparat care a făcut posibilă împuşcarea cu mitraliera de pe aeroplane, prin helicea acestora, fără s-o atingă; aparat care a avut un mare rol în războiul din urmă (Primul Război Mondial, n. I.R.) şi pe care statul englez îl aplicase la vreo 40.000 de aeroplane.” (p. 252)

Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Pasarin, alaturi de membrii comisiei: Prof. univ. dr. Cristina Teodorescu, presedinte; acad. Sabina Ispas; prof. univ. dr. Gheorghe Barlea; prof. univ. dr. Ilie Rad

Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Pasarin, alaturi de membrii comisiei: Prof. univ. dr. Cristina Teodorescu, presedinte; acad. Sabina Ispas; prof. univ. dr. Gheorghe Barlea; prof. univ. dr. Ilie Rad

Examenul de abilitare al colegei noastre, Gabriela Rusu-Păsărin, are loc într-o sală de curs a Universităţii din Craiova, care în acest an sărbătoreşte 70 de ani de existenţă. La intrarea în sală ne întâmpină ȊPS Acad. dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, care ne binecuvântează şi îşi cere iertare că nu poate asista la susţinerea examenului, pentru că tocmai urma să se deschidă la Craiova faza naţională a Olimpiadei de Religie, unde trebuia să fie prezent. Participarea înaltului prelat este o dovadă a respectului şi preţuirii de care se bucură colega noastră, care împleteşte o frumoasă carieră didactică universitară cu profesia de jurnalist (la Radio Craiova, acum fiind realizator în cadrul Grupului operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, din cadrul Societăţîi Române de Radiodifuziune din Bucureşti).

          Ȋnainte de ceremonie, suntem invitaţi în cabinetul prorectorului Cristiana Teodorescu, pe biroul căreia văd cele trei importante reviste de cultură craiovene: Ramuri, Scrisul românesc şi Mozaicul – la primele două am colaborat şi eu. Mergem apoi într-o sală de curs, unde are loc susţinerea. Ȋn sală erau prezente peste 50 de persoane, cadre didactice universitare, prieteni şi colegi de catedră (i-am remarcat pe Tudor Nedelcea, Ovidiu Ghidirmic, George Sorescu – fratele poetului, care a depăşit 90 de ani –, reprezentanţii unor instituţii craiovene ş.a.m.d.). Conform uzanţelor, Gabriela ne-a prezentat evoluţia carierei sale, realizările ştiinţifice, încheind cu fragmente din două excelente filme documentare, făcute pentru televiziune.

          La masa care a urmat (fostul meu profesor, Octavian Șchiau, numea acest moment “nuntă didactică”!) a luat parte şi prof. univ. dr. Nicolae Panea, prorector al Universităţii, care (venise vorba despre Asociaţia Română de Istorie a Presei) ne-a spus că Universitatea din Craiova ar fi dispusă să organizeze, în 2019, cel de-al XII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei. (Consemnez angajamentul, spre neuitare!)

          CraiovaDupă masă, împreună cu profesoul Gheorghew Bârlea, însoţiti de Gabriela şi de vrednica mea doctorandă din Craiova, Teodora Badea (care s-a angajat să elaboreze o teză despre activitatea publicistică a lui Ș.A. Făgeţel), vizităm Craiova, un oraş mai frumos decât îmi imaginam, cu străzi largi şi multă verdeaţă, cu un cult al monumentelor (are statui dedicate lui Al.I. Cuza, Brâncuşi (trei celebre creaţii brâncuşiene sunt găzduite la Muzeul de Artă din Craiova – Domnişoara Pogany, Coapsa şi Sărutul),Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Nicoale Titulescu, Tudor Vladimirescu ş.a. Am văzut, din maşină doar, clădirea Pimăriei Municipiului Craiova, a Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dolj, Palatul Mitroplitan, dar, surpriză, şi Grupul statuar “Avântul”, realizat de Ion Jalea. Ȋn seara sosirii mele, domnul Cornel Rusu mi-a arătat, tot din maşină, Universitatea, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” şi clădirea celebrului liceu, “Fraţii Buzeşti”. (Ȋn camera de hotel aveam să citesc excelentul articol al domnului Tudor Nedelcea, Instituţii craiovene de cultură (Opera Română, Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri”), publicat în Flacăra lui Adrian Păunescu, an XVII, nr. 13 (791), 14-20 aprilie 2017, p. 16).

Ilie Rad, Gabriela Rusu-Pasarin, Teodora Badea, Gheorghe Barlea

Ilie Rad, Gabriela Rusu-Pasarin, Teodora Badea, Gheorghe Barlea

Am avut timp să vedem şi Parcul Lunca Jiului (reamenajat în timpul fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon), care se întinde pe o suprafaţă de 60 de ha, dar mai ales ne-a impresionat Parcul “Nicolae Romanescu”, despre care Teodora ne spunea că are o suprafaţă de 90 de ha, la care se adaugă lacurile (4 ha) şi hipodromul (20 de ha), fiind al doilea parc, de acest fel, ca mărime, din Europa.

          După atâtea locuri minunate vizitate şi după întâlniri cu oameni de excepţie, pot spune că fusei şi eu la Craiova şi, chiar dacă  văzui o parte din oraş doar din maşină, fusei la fel de puternic impresionat, ca şi Marin Sorescu, în copilăria sa, care văzuse pentru prima oară Cetatea Banilor, din carul cu fân!

                                                                                                   Ilie Rad

                                             (Din volumul Călătorii prin ţară, în pregătire)

Mergi sus