Cornel Udrea şi “tratatul” său de tristeţe

             Afis Cornel Udrea (1)Cornel Udrea (n. 27 martie 1927) a fost un colaborator constant al revistei Flacăra lui Adrian Păunescu, pe vremea când trăia fondatorul publicaţiei, dar şi la vechea serie a revistei, condusă tot de Adrin Păunescu (îmi amintesc de articolul Taragotul lui Dumitru Fărcaş este de aur, dar numai în mâinile lui, scris când i s-a furat taragotul celebrului artist).

           Cornel Udrea a publicat până în prezent circa 137 de cărţi (poezie, proză, teatru, monografii ale unor personalităţi, eseuri, unele cărţi cunoscând mai multe ediţii).  Cred că este o cifră record, cel puţin în peisajul literar clujean, dacă nu chiar naţional. Un alt record este cel obţinut cu volumul umoristic Obiceiuri de nuntă la cangurii şchiopi, apărut initial în 1979, care a avut 15 ediţii, într-un tiraj de 145.000 de exemplare, cel mai mare tiraj al unei cărţi umoristice, înainte şi după Revoluţie.

               În lumea româneascǎ de atunci, care se pregǎtea sǎ intre în ceea ce profesorul Mircea Zaciu va numi “deceniul satanic”, volumul Obiceiuri de nuntă la cangurii şchiopi – o carte plinǎ (şi) de umor – avea o semnificaţie aparte. Cǎci o astfel de evadare în spaţii îndepǎrtate nu era lipsitǎ de tâlc pentru  cititorii obişnuiţi sǎ citeascǎ printre rânduri, sǎ fie complici cu autorul, sǎ decripteze aluziile la realitǎţile zilei, pe care cenzura draconicǎ a vremii nu le lǎsa exprimate. Cǎci aici, cǎ şi în marea majoritate a cǎrţilor sale, Cornel Udrea sancţioneazǎ ”moravuri, atitudini, personaje, metehne specifice societǎţii <<constructoare a socialismului>>, cum scrie Constantin Cubleşan într-un articol de dicţionar. Un personaj celebru al unora din cǎrţile sale este Ahile Bilǎ, nume care trimite la celebrul Bulǎ, eroul multor bancuri dinainte şi de dupǎ 1989.

         img117 Scriitor polimorf, abordând o paletǎ largǎ de genuri şi specii literare, Cornel Udrea a debutat cu versuri, dar a scris mai ales prozǎ umoristicǎ, texte pentru spectacole de revistǎ, piese de teatru, teatru pentru copii, teatru radiofonic şi teatru TV. Douǎ din poeziile sale au fost puse pe note de cunoscuţii compozitori Alexandru Jula şi Cǎtǎlin Condurache.

          Specificǎ întregii creaţii literare al lui Cornel Udrea este prezenţa unui comic de situaţie, care mizeazǎ şi pe registrul ludic sau parodic, pe jocul lingvistic. Câteva titluri sunt ilustrative în acest sens: Marele zid chinezesc germanTranssiberianul de FeteştiDuminica de luniCiroza la ţântariVerişorii siameziPrivighetoarea ciocuşǎCu peştele în lesǎMuşte cu cearcǎneRomânie dragǎ, Elveţia mea! Altele se bazeazǎ pe demitizarea unor basme, mituri  sau legende celebre: Capra cu trei nuroriCufǎrul Pandorei, Mǎgarul troian, Ilfov şi Petrov, Sodomel şi Gomoriţa, Bocancul de paraşutist al Cenuşǎresei.

                    Volumul pe care îl preznetăm acum se numeşte Chiar el a spus cu mâna lui (Editura Şcoala Ardeleană, Cuj-Napoca, 2019), iar nota umoristică este prezentă încă de la început: mai întâi prin ingeniozitatea copertei, unde numele autorului şi titlul cărţii sunt scrise în continuitate, iar cele 40 de schiţe, care intră în sumar, sunt considerate doar o simplă Prefaţă, capitolele 1 şi doi fiind alcătuite din câte …două pagini albe!

              Este o carte de umor, dar care ascunde, în fond, tristeţea şi disperarea lui Cornel Udrea, martor la cele întâmplate în prezent în jurul lui: corupţie, incompetenţă, superficialitate, indiferenţa unei clase politice, care pune mai presus de interesele Ţării interesele personale şi de partid etc.

Lansarea cartii lui Cornel Udrea: autorul, Horia Badescu, Dorel Visan si Ilie Rad

Lansarea cartii lui Cornel Udrea: autorul, Horia Badescu, Dorel Visan si Ilie Rad

               Cartea musteşte de aluzii la realitatea noastră imediată, este populată de personaje fictive, cu nume ciudate (Desideriu Rupt, Pompoiu Riciard Zevedei, Ana Concordia Defect, Veturia Siringa Vartolomei, surorile Tavifta şi Viluţa Berende, Semproniu Nagâţ), alături de personaje reale: un individ “avea leit ochelarii şi privirea avocatului Ciorbea al poporului Victor”; într-o emisiune la TV a lui Florin Puersic, de 50 de minute, autorul nostru a apucat să spună doar “Bună seara” la venire şi “La revedere” la plecare!; la o agapă, resturile de frişcă de pe mustaţă trebuie păstrate, ca să le vadă şi doctorul clujean Hâncu! E amintită cartea “ştiinţifcă” a lui George Copos, Tăşnadul medieval. Titluri celebe de cărţi, şabloane literare sunt şi ele persiflate: “era un spectacol atunci când duios Anastasia trecea” (cu aluzie la nuvela lui D.R. Popescu, Duios Anastasia trecea); un alt personaj s-a angajat paznic la “ferma animalelor unuia Georgeorveli; lângă Răcătău se află o cabană, “pe unde şi Avram Iancu, împrenă cu colegii lui, construiau cabane urmaşilor mei văcăreşti”; despre miliardarul Soroş, care stă la baza atâtor scenarii şi “conspiraţii”, se spune că “a pus umărul la detronarea lui Cuza”. În fine, deportarea cuiva în Bărăgan este “plecarea în interes de serviciu […], cu familie cu tot şi cu trei miliţieni ca ghizi”.

                Într-o epocă în care universitătile acordă pe bandă rulantă titlul de Doctor Honoris Causa, primarul din comuna Popândaci (ca şi onomastica, şi toponimia este una savuroasă: satele se numesc Holeriţa, Hârcioaga, Şobolănita, Şoricioaica), îi propune autorului să fie numit Felcer Honoris Causa. “Vă facem festivitate la căminul cultural, famfara pensionarilor din Puiuţi, cuvântări eu, şi folclor autentic cu Pomohaci liric, băieţii de la Căpâlna special. S-a mişcat rânza în flăcăii de acolo, şi-au făcut şi ei o trupă, ca fetele.”

                 Emblematic mi separe textul Eratele de fiecare zi, în care autorul trece prin filtrul ironiei sale o lansare a propriei sale cărţi: “Mă aşez în prezidiu, lângă Cutare, Cutărescu şi doamna Cutăreanu. Toţi mă laudă, vorbesc frumos, o duminică de cuvinte, substantive: <<urmaşul lui Caragiale, frate cu Orwell, Camus în ziua lui bună, Muşatescu, Băieşu, Silvestru>>, nu scapă niciunul, evident de astă data cu o scară mai jos. E clar, niciunul nu a citit cartea!”. Dar autorul se consolează că volumul lansat ar putea fi folosit pentru a face avioane de hârtie din foile sale sau va ajunge sub piciorul unei mese sau al unui dulap, al vreunei noptiere!

               O mană cerească o constituie pentru autor spoturile publicitare: “Soacra – generic vorbind – îi face zile amare ginerelui şi îl trimite la altă farmacie, să schimbe unguentul pentru articulaţii, iar acesta cumpără otravă, o amestecă în unguentul femeii reumatice”. Un simţ lingvistic deosebit îi oferă noi surse de umor, fie ca vorbim de “punctele şi virgulele de vedere”, fie de sintagma pleonastică citată, “cotidianul zilnic”.

             Măsura talentului de scriitor satiric a lui Conel Udrea este dată de o scrisoare pe care o afişează plutonierul-major Volea Duboi Mânătarcă, din cadrul Miliţiei oraşului Puiuţi, înaine de plecarea acestuia în concediu. Este un text care concurează, ca stil şi limbaj, cu textele lui Tudor Muşatescu:

             “ÎNŞTIINŢARE

În perioada 1-15 ale lunii august curent suntem plecaţi. Rugăm să vă apţineţi de la fapte! Cine îl mănâncă undeva, să meargă în alte localităţi să efectueze.

În perioada amintită nu se permite violuri, violări de domiciliu, bătăi bufet, în tren, gară.

Nemulţumiţi să puie în cutia de Reclamaţii ce vor şi ce le trebuie. Se interzice cu desăvârşire lăsare căruţe în faţa Primăriei, pentru caii care face anumite porcării şi femeia de serviciu de la Consilul Local e în concediu şi ea ca şi noi la maternitate. Doar nu o să adune tovarăşul Primar (Măturici, Panseluţă, iarmaroc) balegile cabaline.

Am fost informaţi că la Alimentara, centru, cartier <<Proletarul Roşu>> nu mai bagă bere la sticlă. Găsiţi la butoi, la cabana <<Pomelnic>> şi este şi mai ieftin. Arătaţi numai buletinul de Puiuţi. Şi flotanţii poate!

Concedeu plăcut!” (p. 218)

Noua carte a lui Cornel Udrea dovedeşte, încă o data, că România continuă să fie “o ţară tristă, plină de umor”, cum zicea G. Bacovia.

Mergi sus