Cornel Udrea 65

          Pe Cornel Udrea îl ştiu din anii studenţiei mele. Cred cǎ de la vreun spectacol festiv, în care el va fi oficiat rolul de prezentator, dar mai ales din volumul Obiceiuri de nuntǎ la cangurii şchiopi (1979; ediţia a II-a, 1995; ediţia a III-a, 2009), carte apǎrutǎ iniţial la editura clujeanǎ Dacia, cu un succes imens la public şi la critica literarǎ (dovadǎ şi ediţiile succesive care i-au urmat). În lumea româneascǎ de atunci, care se pregǎtea sǎ intre în ceea ce profesorul Mircea Zaciu va numi “deceniul satanic”, o asemenea carte plinǎ (şi) de umor avea o semnificaţie aparte. Cǎci o astfel de evadare în spaţii îndepǎrtate nu era lipsitǎ de tâlc pentru  cititorii obişnuiţi sǎ citeascǎ printre rânduri, sǎ fie complici cu autorul, sǎ decripteze aluziile la realitǎţile zilei, pe care cenzura draconicǎ a vremii nu le lǎsa exprimate. Cǎci aici, cǎ şi în marea majoritate a cǎrţilor sale, Cornel Udrea sancţioneazǎ ”moravuri, atitudini, personaje, metehne specifice societǎţii <<constructoare a socialismului>>, cum scrie Constantin Cubleşan într-un articol de dicţionar. Un personaj celebru al unora din cǎrţile sale este Ahile Bilǎ, nume care trimite la celebrul Bulǎ, eroul multor bancuri dinainte şi de dupǎ 1989.

          Scriitor polimorf, abordând o paletǎ largǎ de genuri şi specii literare, Cornel Udrea a debutat cu versuri, dar a scris mai ales prozǎ umoristicǎ, texte pentru spectacole de revistǎ, piese de teatru, teatru pentru copii, teatru radiofonic şi teatru TV. Douǎ din poeziile sale au fost puse pe note de cunoscuţii compozitori Alexandru Jula şi Cǎtǎlin Condurache.

          Specificǎ întregii creaţii literare al lui Cornel Udrea este prezenţa unui comic de situaţie, care mizeazǎ şi pe registrul ludic sau parodic, pe jocul lingvistic. Câteva titluri sunt ilustrative în acest sens: Marele zid chinezesc german, Transsiberianul de Feteşti, Duminica de luni, Ciroza la ţântari, Verişorii siamezi, Privighetoarea ciocuşǎ, Cu peştele în lesǎ, Muşte cu cearcǎne, Românie dragǎ, Elveţia mea! Altele se bazeazǎ pe demitizarea unor basme, mituri  sau legende celebre: Capra cu trei nurori, Cufǎrul Pandorei, Mǎgarul troian, Ilfov şi Petrov, Sodomel şi Gomoriţa, Bocancul de paraşutist al Cenuşǎresei.

          Numǎrul cǎrţilor scrise de Cornel Udrea se apropie de cifra care îi aratǎ vârsta. Pe bunǎ dreptate, el este prezent în toate dicţionarele noastre de literaturǎ, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România.

          Tocmai de aceea aş vrea sǎ subliniez o calitate a sa, care nu-i cuprinsǎ în dicţionare şi istorii literare, şi care, dacǎ nu aş consemna-o eu sau altcineva, ar putea sǎ se uite. E vorba de rara calitate a lui Cornel Udrea de a fi un scriitor şi un om bun şi generos. În mentalul meu, scriitorul trebuie sǎ fie prin definiţie un om bun şi generos, sensibil la nevoile şi grijile semenilor. Aşa am crezut cǎ sunt scriitorii, pânǎ am intrat în lumea lor şi i-am putut cunoaşte “pe dinǎuntru”. Cei mai mulţi sunt plini de orgolii şi sensibilitǎţi exacerbate, iar unii şi-ar strivi adversarii literari, dacǎ ar putea. Ei bine, Cornel Udrea face excepţie de la aceastǎ categorie. Nu l-am auzit niciodatǎ bârfindu-şi vreun coleg, nu-l ştiu ahtiat dupǎ cancanuri literare. În locul unei bârfe, el preferǎ sǎ îţi spunǎ un banc, o anecdotǎ, un nou episod din aventurile lui Ahile Bilǎ. Pentru acest fel de a fi, Cornel Udrea ocupǎ un loc aparte în inima mea.

          Mai are încǎ o calitate: modestia. În urmǎ cu doi-trei ani, am dat unei studente de la Jurnalism sǎ scrie, ca tezǎ de licenţǎ, o monografie despre publicistica lui Cornel Udrea. “Cornele, uite cǎ eşti un clasic în viaţǎ! Se scriu deja despre tine monografii!”. Mi-a mulţumit pentru idee, cred cǎ mi-a spus un banc privind relativitatea lumii în care trǎim, inclusiv a gloriei literare, dar i-a dat studentei respective tot concursul pentru elaborarea lucrǎrii (i-a pus la dipoziţie şi o copie dupǎ portretul fǎcut de Popa Popa’s, pentru care îl invidiez mult!). Ca dovadǎ supremǎ de generozitate, a ţinut sǎ asiste la susţinerea publicǎ a repectivei lucrǎri.

          Spuneam cǎ, ori de câte ori te întâneşti cu el, Cornel îţi descreţeşte fruntea încruntatǎ şi plinǎ de griji cu o glumǎ, cu o anecdotǎ sau cu o simplǎ vorbǎ de duh. Învitându-mǎ sǎ scriu câteva rânduri cu ocazia momentului sǎu aniversar, Cornel şi-a încheiat convorbirea telefonicǎ astfel: “Ştii cǎ Bǎsescu construieşte o catedralǎ în Bucureşti?” “Te referi la Catedrala Neamului?”, îl intreb nedumerit. “Nu, zice, este vorba de alta, care are ca model Catedrala Sacré Coeur. Se va numi Sacré Chiorul!” Într-adevǎr, imaginaţia popularǎ nu are limite!

          La mulţi ani, Cornel, cu mult drag!

Mergi sus