Constantin Cubleşan la 80 de ani. Un OM între oameni

Constantin Cublesan si Ilie Rad

Constantin Cublesan si Ilie Rad

De câte ori mã întâlnesc cu Domnul Constantin Cubleşan (iar în ultima vreme, din fericire pentru mine, ne vedem tot mai des), îmi aduc aminte de ceea ce mi-a spus Iorgu Iordan într-un interviu: „Cel mai mare om de ştiinţã, scriitor sau artist nu valoreazã nimic în ochii mei, dacã nu este şi OM”. Iar Domnul Constantin Cubleşan este (la fel ca un alt mare Constantin al literaturii noastre – academicianul Constantin Ciopraga) un astfel de OM (s-a nãscut la 16 mai 1939, la Cluj).

          Îl cunosc de aproape trei decenii, din vremea anilor mei de liceu, fãcuţi în orãşelul Luduş. Pe atunci era redactor-şef al Editurii Dacia şi l-am invitat, în aceastã calitate, sã participe la o întâlnire cu cititorii, în oraşul adolescenţei mele. Mi-a rãspuns la scrisoare (şi acest gest spune foarte mult despre un intelectual!) şi, în scurt timp, aveam sã-l vãd în sala festivã a liceului nostru. L-am revãzut apoi în timpul studenţiei, iar dupã aceea ne-am întâlnit destul de frecvent. Fapte disparate mã faceau sã îl apreciez tot mai mult ca OM (fiindcã pe scriitor îl cunoşteam din cãrţi): spiritul familist, dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur, dragostea de pãrinţi (ne-am întâlnit cândva într-un troleibus: ducea de mâncare mamei sale, lucru care m-a înduioşat), puterea de a ierta (odatã m-a rugat sã-i fac un serviciu, dar eu am ezitat: poate din laşitate, poate din egoism. Credeam cã nu-mi va mai rãspunde la salut. Când ne-am reîntâlnit, s-a comportat cu mine ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Câţi dintre noi avem puterea de a ierta şi de a ne manifesta astfel?).

          Am scris despre domnia sa în Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de M. Zaciu, M. Papahagi şi A. Sasu, i-am recenzat unele cãrţi, din pãcate nu atâtea câte ar fi meritat.

Aşa cum se ştie, Domnul Constantin Cubleşan s-a afirmat ca prozator, poet, dramaturg, critic şi istoric literar, abordând, cu o tenacitate demnã de invidiat, aproape toate genurile literare: poezie, criticã, istorie şi teorie literarã, roman, prozã SF, povestiri pentru copii, teatru şi teatrologie etc. Este ceea ce se cheamã un scriitor profesionist. Mi-ar fi foarte greu sã îi numãr cãrţile, care cred cã depãşesc numãrul anilor împliniţi azi (de la prima carte, Nepăsătoarele stele, din 1968, până la cea mai recentă: Femei… femei… femei…, 2019). Numai în domeniul criticii literare a scris, de pildã, peste 20 de volume, ceea ce îl fãcea pe profesorul V. Fanache sã spunã despre domnia sa cã este „un garant incontestabil al criticii şi istoriei literare din ultimele decenii”.

          Imediat dupã terminarea Facultãţii de Filologie din Cluj (1959), Domnul Constantin Cubleşan s-a dovedit a fi un autentic Om al Cetãţii, îndeplinind funcţii de rãspundere la diverse instituţii de culturã: redactor la Studioul de Radio Cluj (1959-1962) şi la Tribuna (1962-1972), redactor-şef la Editura Dacia (1972-1980), director al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca (1980-1988), redactor-şef adjunct al revistei Steaua etc. Au fost funcţii deţinute într-un regim totalitar, când aşa de uşor puteai sã abuzezi de puterea pe care ţi-o dãdea regimul, lucru verificat, din pãcate, de mulţi colegi ai domniei sale, care n-au mai lãsat, prin instituţiile pe care vremelnic le-au condus, şi loc de „Bunã ziua!”, cum se spune, fiind acum încrâncenaţi şi ofensaţi cã foştii subalterni sau colaboratori le întorc spatele. Nu s-a întâmplat acest lucru şi cu Domnul Cubleşan, care a lãsat peste tot, pe unde a fost, o dârã de luminã şi exemplul unui om de mare omenie şi de mare caracter.

          Calitãţile verificare atunci s-au manifestat şi dupã Revoluţie, când, prin libertatea de expresie cuceritã, era la fel de uşor sã te rãzbuni, sã loveşti în inamicii de odinioarã sau în adversarii de moment. Pentru caracterul domniei sale, pentru valorile umane care îl caracterizeazã şi pe care le promoveazã, sunt elocvente douã lucruri: faptul cã a fost desemnat Cetãţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca şi cã a fost ales preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, funcţie plinã de rãspundere, mai ales într-o lume minatã de atâtea orgolii şi sensibilitãţi exacerbate, cum este lumea scriitorilor. A fost decorat, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria A – Literatură, fiind distins cu numeroase premii literare.

          Cred cã, la ora actualã, este unul dintre scriitorii noştri cei mai prolifici. Pe cât de activ este în viaţa literarã, pe atât de energic mi se pare în viaţa Cetãţii. Este prezent la conferinţe şi simpozioane, naţionale sau internaţionale, la reuniuni şi festivaluri, la prezentãri de cãrţi, în jurii şi comisii de evaluare. Mã întreb de multe ori când mai are timp şi pentru scris, fiindcã, vorba cronicarului, „pentru scris, gândul slobod şi fãrã valuri trebuieşte!”. Probabil cã ferestrele apartamentului în care locuieşte sunt mereu luminate (îmi amintesc ce frumos scria Geo Bogza, într-o tabletã, despre „ferestrele luminate” ale lui Marin Preda, expresie a muncii neînterrupte, a neodihnei şi a trudei în faţa foii de scris).

          Într-adevãr, cine îi parcurge lista de lucrãri, rãmâne uluit de vastitatea preocupãrilor literare pe care le are. În critica literarã – ca sã dau un singur exemplu – a scris cãrţi sau studii de referinţã despre Delavrancea, Eminescu, Slavici, Caragiale, Nicolae Filimon, Pavel Dan, Rebreanu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Bartolomeu Anania, Ion Lãncrãnjan, Constantin Virgil Gheorghiu, D. R. Popescu, Augustin Buzura ş.a., senzaţia mea fiind cã pregãteşte, în secret, o Istorie a literaturii române! Îi vãd apoi semnãtura în cele mai diverse publicaţii (uneori cu rubrici permanente), apãrute în diferite localitãţi: Al cincilea anotimp (Oradea), Caligraf (Drobeta-Turnu Severin), la reviste din Râmnicu Vâlcea, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara, ca sã nu mai vorbim de cele din Cluj ori din Bucureşti. Explicaţia acestei activitãţi neobosite este tot o dovadã a nobilului sãu caracter, de om care nu poate refuza pe nimeni.

          Se spune cã oamenii ajung, în cele din urmã, acolo unde le este locul, iar Domnul Constantin Cubleşan este acum profesor universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Prin inteligenţa criticã, prin talent şi culturã, prin modestie, bunãtate, toleranţã şi vocaţie pedagogicã, Domnul Cubleşan meritã cu prisosinţã sã educe noile generaţii de studenţi sau sã coordoneze teze de doctorat (drept pe care şi l-a câştigat chiar în acest an jubiliar). Vocaţia pedagogicã a domniei sale (moştenitã din familie, dânsul fiind fiu de învãţãtor) se poate acum manifesta plenar.

Cred că, la ora actuală, Domnul Constantin Cubleşan este unul dintre scriitorii noştri cei mai prolifici. Pe cât de activ este în viaţa literară, pe atât de energic mi se pare în viaţa Cetăţii. Este prezent la conferinţe şi simpozioane, la reuniuni şi festivaluri, la prezentări de cărţi, în jurii şi comisii de doctorat. Mă întreb de multe ori când mai are timp şi pentru scris, fiindcă, vorba cronicarului, pentru scris “gândul slobod şi fără valuri trebuieşte!”

Probabil că ferestrele apartamentului în care locuieşte sunt mereu luminate (îmi amintesc ce frumos scria Geo Bogza, într-o tabletă, despre “ferestrele luminate” lui Marin Preda), o expresie a muncii neîntrerupte, a neodihnei şi a trudei în faţa foii de scris.

          Îi doresc sã îi fie viaţa frumoasã ca luna mai, în care s-a nãscut, sã aibã parte de sãnãtate, bucurii şi împliniri pe toate planurile, pentru a radia asupra celor din jur optimism, bunãtate şi înţelepciune.

Constantin Cubleşan, scriitorul care a abordat aproape toate genurile şi speciile literare, mai are un singur domeniul neacoperit: memorialistica, despre care, la un moment dat, într-un interviu, afirmǎ cǎ l-ar tenta: “Poate cǎ de acum înainte, ajungând la vârsta de 60 de ani, de-acum înainte sǎ mǎ gândesc la nişte memorii, la nişte amintiri din lumea aceasta, prin care am trecut, şi, cine ştie, poate cǎ o sǎ fie nişte pagini interesante.”

Îi aşteptǎm cu interes aceste memorii, tocmai fiindcă a ajuns la “vârsta amintirilor” (titlul unei culegeri de poeme, din 1995), iar interviurile din volumul Grăbeşte-te încet! (2014) ori cel recent de evocări (Tribuna şi tribuniştii. Întoarcere în timp (2018) constituie excelente exerciţii în acest sens, un autentic început. Şi nu spunea Lucian Blaga (unul din spiritele sale tutelare) cǎ “orice-nceput se vrea fecund?”

          Dacã aş fi fost înzestrat cu harul poeziei, i-aş fi dedicat un poem la acest ceas aniversar. Neavând talentul respectiv, cer cititorilor îngãduinţa de a-i dãrui, spre lecturã, un splendid poem arghezian, din vol. Frunze (1961), poem care elogiazã actul sublim al creaţiei şi care ar putea omagia şi cei apropape cincizeci de ani de scris ai sãrbãtoritului de astãzi (Domnul Constantin Cubleşan a debutat cu poezie, în anul 1956, în ziarul Fãclia): „[Şaizeci] de ani, de când încerci, mereu, / Condeiul, gândurile şi cerneala, / N-au mai ajuns sã-ţi curme, fãtul meu, / Frica de tine şi-ndoiala. // Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut, / De pagina curatã şi de rândul, / Şi de cuvântul de la început. / Te sperie şi litera şi gândul. // Foile tale scrise, de hârtie, / Se rup şi zboarã, ca dintr-o livadã / Frunzele zmulse-n vijelie,/ Fãrã ca piersicul sã le şi vadã. // La fiece cuvânt, o şovãire/ Te face sã tresari şi-ai aştepta. / Parcã trãieşti în somn şi-n amintire / Şi nu ştii cine-a scris cu mâna ta”.

La mulţi ani, Domnule Profesor Constantin Cubleşan!

Mergi sus