Constanţa Buzea (1941-2012) (vineri, 31 august 2012)

Constanta Buzea (1941-2012)

Am aflat, cu surprindere, cǎ azi a murit, la Spitalul Elias din Bucureşti,  marea poetǎ a literaturii române, Constanţa Buzea, greu încercatǎ dupǎ ce, cu un an în urmǎ, i-a murit fata, Ioana Pǎunescu, la vârsta de doar 44 de ani.

          Ştiam cǎ este o poezǎ deosebit de valoroasǎ, dar, din pǎcate, nu i-am citit integral niciun volum de versuri, din cele peste 30 pe care le-a publicat. M-a interesat mai mult jurnalul pe care l-a tipǎrit la Humanitas, Creștetul ghețarului: jurnal 1969-1971 (Humanitas, 2009).

          Despre conţinutul acestui jurnal am şi vorbit cu poetul Adrian Pǎunescu, în interviul pe care i l-am luat.

          Am impresia cǎ am fǎcut un schimb de scrisori cu regretata poetǎ, dar nu îmi mai aduc aminte de pretextul corespondenţei noastre.

          Fiinţǎ deosebit de discretǎ, pe cât de vulcanic i-a fost soţul, Adrian Pǎunescu, Constanţa Buzea va rǎmâne indiscutabil în istoria literaturii române.

          Tocmai voiam sǎ îi felicit pe Andrei Pǎunescu şi pe Ana-Maria Pǎunescu, pentru cǎ au reuşit sǎ obţinǎ colaborarea poetei la Flacǎra lui Adrian Pǎunescu (are texte în cele mai recente douǎ numere). Uite cǎ acum trebuie sǎ le trimit alte mesaje.

Coperta volumlui “Crestetul ghetarului ” (2009)

Cel mai sincer omagiu pe care i-l pot aduce este sǎ reproduc mai jos una din cele mai frumoase poezii ale sale.

Acolo unde cred cǎ eşti

Acolo unde cred cǎ eşti
Nici trenurile nu strǎbat
Acolo ca de sticla par
Pǎdurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adǎugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decât pierzandu-mǎ şi eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Şi alb respirǎ-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fǎrǎ nimb.

Mi-e milǎ şi sǎ-mi amintesc
Dar nici sǎ uit nu mǎ îndur
Câtǎ pǎrere-i în destin
Câtǎ greşealǎ-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzǎpezind
Sufletul nostru încǎ bun
Mişcarea lui cǎtre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrǎdiţi
Acolo unde cred cǎ eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Sǎ ningǎ, sǎ te pot vedea
Dacǎ priveşti, dacǎ asculţi
Dacǎ mai înţelegi ceva.

P.S. Iata ce splendida poezie a publicat fiul poetei, Andrei Paunescu, cateva zile mai tarziu:

Mama
Mergeam demult de mână prin păduri,
Fugeai cu mine, jalea să o-nduri,
Din pântec, ce mi-a fost întâiul leagăn,
Ştiam că-ţi place coaja de mesteacăn.
Azi e târziu, nu mai putem avea
Decât tăceri şi zaţul din cafea,
Că moartea s-a ivit şi ne desparte,
Mai stăm ca paginile într-o carte.
N-am apucat poeme să îţi cânt,
Că te-ai grăbit să fugi către mormânt,
Cobori cu gânduri în priviri ascunse
Să numeri generaţii noi de frunze.
Iar azi, dinspre pământ, te simt cum legeni
Tot versuri albe-n frunze de mesteceni.

                                           Andrei Păunescu, 10 septembrie 2012

 

Mergi sus