Ce greu se schimbǎ România!

* Citesc într-un articol urmǎtoarea opinie a lui Caragiale, scrisǎ în 1878: “Noi facem legi numai şi numai spre a avea ce sǎ cǎlcǎm şi… autoritǎţile noastre sunt întemeiate nu spre paza şi aducerea la îndeplinire, ci tocmai spre nesocotirea şi batjocura legilor”. Iar în politicǎ vedea “lipsa totalǎ de principii”. Acum aproape 300 de ani, Ioan Budai-Deleanu deplângea şi el lipsa “rânduielii” din lumea româneascǎ. În publicistica sa, Eminescu înfiera aceleaşi tare ale mentalitǎţii noastre: corupţia, ipocrizia, nepotismul, superficialitatea, dispreţul autoritǎţilor pentru popor, încǎlcarea legilor etc. La noi legile se schimbǎ, multe dintre ele, la fiecare ciclu electoral. Când a revenit PSD-ul la putere, în 2004, premierul Adrian Nǎstase a spus cǎ va modifica peste 100 de legi ale guvernǎrii anterioare. În Germania, legea pensiilor dateazǎ de pe vremea lui Bismark, iar în Austria – vorbim tot de un spaţiu germanic – legea chiriilor a rǎmas neschimbatǎ, în punctele ei esenţiale, de pe vremea Mariei Tereza! Speram cǎ intrarea în UE va fi singura noastrǎ şansǎ pentru a ne “europeniza”. Procesul se întâmplǎ, dar foarte lent. Iar din cauza poziţiei noastre geografice, vom rǎmâne veşnic la periferia Europei, iar perfieria nu a fost niciodatǎ, nicǎieri în lume, la fel de avansatǎ ca zona centralǎ.

* Lucrând la o comunicare privind articolele antisovietice ale lui Zaharia Stancu, m-am documentat puţin în privinţa rǎzboiului sovieto-finlandez, din noiembrie 1939 – martie 1940, rǎzboi care a dus la scrierea unor articole antisovietice de cǎtre Zaharia Stancu, articole pentru care, la 22 martie 1950, acesta a fost exclus din partid, alǎturi de alţi 15 scriitori importanţi: Eusebiu Camilar, Popescu Victor Tulbure, Teodorescu Cicerone, Serban Mihai, Matase Elena, Lucia Demetrius, Farago Coca, Petre Bellu, Maria Aderca (Sanda Movila), Cavarnali Vladimir, Postelnicu Ioana, Verzea Ernest, Şerban Luiza, Dragomirescu Mihai (Mihu Dragomir), Kiriţescu Alexandru, în contextul “stalinizarii vieţii culturale si a intensificarii controlului strict al partidului comunist prin impunerea modelului sovietic în toate sferele vieţii”, dupǎ cum afirma profesorul  Ioan Scurtu, în articolul 1950: cine merge la Institutul Francez sǎ fie arestat, iar Zaharia Stancu sǎ fie exclus din partid…, publicat în în Bucureştii vechi şi noi, 28 10. 2011.

Am fǎcut o comparaţie între Ion Antonescu şi mareşalul Mannerheim. Amândoi mareşalii au activat în împrejurǎri aproape identice. Numai cǎ Mannerheim, în rǎzboiul antisovietic, s-a oprtit la graniţa Finlandei anterioarǎ agresiunii din noiembrie 1939, pe când Ion Antonescu nu s-a oprit la Nistru, ci a vrut sǎ meargǎ pânǎ la Moscova. Consecinţele se vǎd: Mannerheim este erou naţional al Finlandei, cu o impunǎtoare statuie în centrul capitalei Helsinki (am vǎzut-o când am vizitat capitala finlandezǎ), pe când Ion Antonescu a fost executat, fiind acum considerat criminal de rǎzboi. Amândoi au fost militari, pentru care onoarea conta, dar Mannerheim a mai avut ceva, ce se pare cǎ i-a lipsit lui Antonescu: simţul politic.

* Prietenul Cornel Udrea va împlini în curând 65 de ani. I se pregǎteşte un volum dedicat acestui eveniment, Cartea cu prieteni, la care am fost şi eu invitat sǎ colaborez. O voi face cu multǎ plǎcere.

* Irina Petraş, care este doldora şi de idei (pe lângǎ alte calitǎţi pe care le are, tot mai rare la scriitorul român), îmi propune sǎ nu facem doar o simplǎ lansare de carte a volumului cu cenzura, ci o dezbatere pe problema cenzurii şi a autocenzurii. Superbǎ idee! Ne-au trebuit câteva mailuri ca sǎ cǎdem de acord asupra unor chestiuni ortografice de detaliu (dacǎ se pune sau nu virgulǎ între stradǎ şi numǎr, dacǎ se scrie ora 13 sau ora 13,00 etc. Mǎ rog, o discuţie ca între filologi!

Mergi sus