Când mi-am dorit sǎ fiu om politic

            Presa a scris cǎ a murit soacra preşedintelui Traian Bǎsescu, Aurora Andruşcă, în vârstǎ de 83 de ani, care suferea de osteoporoză şi nu se putea deplasa, iar de mai mulţi ani urma şi un tratament pentru problemele cardiace.  “Se pare că miercuri seara i s-a făcut rău şi a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, de unde medicii au decis să o transfere, cu un elicopter, la Spitalul Universitar din Capitală. Din păcate, nici aici nu s-a mai putut face nimic pentru ea.”

          Dumnezeu sǎ o odihneascǎ în pace,  e tot ce pot sǎ spun în aceste momente.

          Anul trecut a murit tatǎl fostului premier, Emil Boc. A fost internat la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, bucurându-se de toatǎ atenţia medicilor. Din pǎcate, şi el a decedat.

          Mi se pare normal sǎ se întâmple aşa, fiincǎ, în cazurile de faţǎ, era vorba de pǎrinţii unor persoane politice importante.

          Dar nu am putut sǎ nu mǎ gândesc cǎ, în 2008, când am externat-o pe Mama de la Clinica Medicalǎ I din Cluj-Napoca, doctorul care i-a fǎcut externarea mi-a sugerat cǎ ar fi bine dacǎ ar putea fi internatǎ la Spitalul de Recuperare. Nu cunoşteam pe nimeni acolo, iar calitatea mea de profesor, fie şi universitar, nu valora în acel context nici doi bani. Nu am putut-o interna.

          Atunci, în acele momente, mi-am dorit sǎ fiu om politic, pentru a avea puterea de a-i determina pe medici sǎ se ocupe de sǎnǎtatea Mamei mele.

          Anul trecut am fost extrem de indignat aflând, tot din presǎ, cǎ unul din marii infractori ai Clujului, al cǎrui nume nu meritǎ nici mǎcar pomenit, pentru a nu-mi îmbǎloşa pagina pe care o scriu cu numele lui, era dus, de douǎ ori pe sǎptǎmânǎ, de maşina Poliţiei din Cluj-Napoca, la Spitalul de Recuperare de aici, fiindcǎ omul avea ceva la … coloana vertebrala! Poate cǎ avea o boalǎ, nu neg, dar merita acest escroc sǎ aibǎ parte de un astfel  de tratament, sǎ fie dus din arest la bazin, de doi poliţişti plǎtiţi în acest sens şi din banii mei, iar eu sǎ nu-mi pot interna Mama la spital? Iatǎ doar o faţetǎ a lumii strâmbe în care ne este dat sǎ vieţuim! (Ulterior, presa a fost sesizatǎ în legǎturǎ cu acest tratament al infractorului, s-a declanşat o ancheta, s-a lǎsat cu demiteri, iar escrocul şi-a întrerupt vizitele la Spitalul de Recuperare.)

          Repet, atunci şi numai atunci mi-am dorit sǎ fiu om politic, pentru a avea puterea pe care o au oamenii politici, pe care îi dispreţuiesc profund, cu rare excepţii. De aceea îi dau dreptate lui Mihai Beniuc, care spunea în volumul sǎu memorialistic: „Toţi marii oameni politici sânt nişte laşi, fără egal. Dragi contemporani, dacă voi muri înainte de a demonstra (prin tot ceea ce ştiu despre aceste canalii), vă rog să mă credeţi pe cuvânt, căci ştiu ce spun. Această sângeroasă bandă de laşi e cea mai veche şi cea mai primejdioasă pacoste pentru omenire şi pentru planetă chiar. Au o singură metodă de a se menţine: demagogia. Iar demagogia e vărsare de sânge nevinovat. Toţi marii politicieni sunt nişte criminali înrăiţi. De când e lumea aşa e. Atenţie!”.

          *Discuţii cu profesorul Michael Shafir, pentru a dona proiectatului Muzeu Naţional al Mass-Mediei o parte din arhiva Europei Libere, pe care acesta nu mai vrea sǎ o doneze UBB-ului (cum se angajase iniţial), dupa scandalul iscat cu pensionarea sa. Mâine voi avea discuţii „punctuale” cu domnia sa, pe aceastǎ temǎ.

          *Am început corectura la volumul de interviuri Ion Lǎncrǎnjan, pe care îl fac în colaborare cu studenta mea, Daniela Bolog. A lucrat ca o profesionista la transcierea interviurilor. Fata asta aplica legenda care circula în legǎturǎ cu Vianu, despre care se zice cǎ venea de la Belgrad, unde era ambasador, pentru a verifica un … citat la Biblioteca Academiei Române! Daniela este în stare sǎ meargǎ la BCU pentru a verifica o … virgulǎ! Ah, dacǎ aş avea cinci studenţi ca ea, în fiecare an, aş face ceva pentru cultura românǎ! Ceva ce, dacǎ nu fac eu, împreunǎ cu studenţii mei, nu va mai face nimeni.

          *La Bucureşti a avut loc parastasul de un an de la încetarea din viaţa a marii savante care a fost Tatiana Slama Cazacu, pe care am cunoscut-o cu ocazia publicarii volumului coordonat de mine, Limba de lemn (Editura Tritonic, Bucureşti, 2010). Am fost invitat de familia defunctei sǎ particip la acest parastas şi iniţial credeam cǎ o pot face, fiindcǎ aveam un drum în Capitalǎ. Din pǎcate, activitatea la care trebuia sǎ particip s-a amânat, aşa cǎ nu am putut asista la parastas. Dar voi perpetua amintirea aceste mari savante, prin ceea ce depinde de mine.

Mergi sus