“Cǎci morţi sânt cei muriţi!”? (luni, 22 octombrie 2012)

       Am participat azi la ceremonia de înmormântare a tatǎlui unui coleg de catedrǎ, care a plecat din aceastǎ lume la doar 62 de ani. Din câte a spus preotul, decedatul a fost un excelent cercetǎtor, un om cu un vast orizont de culturǎ, pe care îl interesa nu doar cartea din domeniul sǎu profesional, ci şi cartea de istorie, de literaturǎ, de filosofie.

          Afarǎ era o toamnǎ “nebun de frumoasǎ”, dar, odatǎ intrat în capelǎ, te confruntai cu fenomenul morţii. Mama a murit într-o zi a lunii iunie şi îmi amintesc cǎ, în luna mai, grǎdina casei noastre era de o frumuseţe pe care parcǎ nu o avusese niciodatǎ sau aşa mi se pǎrea mie, în contrast cu suferinţa din interior.

          Foarte frumoas a vorbit Pǎrintele care a oficiat slujba, subliniind continuitatea, prin suflet, a celui plecat dintre noi, faptul cǎ viaţa aceasta, pǎmânteanǎ, nu este decât o etapǎ pentru viaţa care urmeazǎ, cea veşnicǎ. Dar urmeazǎ oare aceastǎ viaţǎ veşnicǎ? Eminescu a spus clar, în poezia Împǎrat şi proletar: “Cǎci morţi sânt cei muriţi!”.  Dar tot Eminescu scria, în Luceafǎrul, pentru a-ţi mǎri parcǎ sentimentul de incertidudine şi îndoialǎ:

Pǎrând pe veci a rǎsǎri,

Din urmǎ moartea-l paşte,

Cǎci toţi se nasc spre a muri

Şi mor spre a se naşte. (subl. I.R.)

          Pǎrintele Simion Cristea a citat apoi o foarte frumoasǎ poezie, al cǎrei autor credeam cǎ este Coşbuc. Pe Internet, un amator presupune cǎ a fost publicatǎ în Neamul românesc literar, 1925-1926, al lui Nicolae Iorga. Cum în “1925-1926”? Ar trebui verificat. În orice caz, poezia este extrem de profundǎ şi s-a potrivit perfect cu contextul:


Suntem datori pământului

Pământ avar,
E-aşa puţin din tine-n noi
Şi-aşa curând
Ne ceri puţinul înapoi,
Aşa curând,
Pământ avar!
Ţi-l dăm sfinţit de suferinţi,
Transfigurat de vis,
De fericiri, de paradis,
De prăbuşiri şi năzuinţi,
Şi sfâşieri
Şi-atât amar.
Ţi-l dăm,
Căci tu mereu ni-l ceri,
Pământ avar!

Cu poetul Ion Vadan, aprilie 2011

*Sosind acasǎ şi deschizând calculatorul, gǎsesc un mesaj de la Irina Petraş, cǎ a murit poetul Ion Vǎdan, directorul Editurii Dacia!

          Ion Vǎdan mi-a publicat, anul trecut, volumul de interviuri ale lui Fǎnuş Neagu, îngrijit de nouǎ studenţi, sub îndrumarea mea. Avea mereu proiecte de anvergurǎ, pe care nu am reuşit sǎ le finalizǎm. Nu ştiu sǎ fi fost bolnav, dar la fel de adevǎrat este cǎ omul nu îşi strigǎ, pe stradǎ, suferinţa sa.

          Dumnezeu sǎ îl odihneascǎ, şi pe el, în pace!

 

Mergi sus