Al VI-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România (miercuri, 14 noiembrie 2012)

       Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu  Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Societatea Scriitorilor Militari organizează la Bucureşti, în perioada 18-20 aprilie 2013, cel de-al VI-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România, cu tema Elita culturală şi presa.

        Preşedintele de onoare al Consiliului ştiinţific al Congresului este Acad. Eugen Simion, iar conferinţa inauguralǎ va fi susţinutǎ, conform tradiţiei inaugurate, de un membru al Academiei Române, invitatul acestui congres fiind Acad. Dan Berindei (conferinţele anterioare, la cele mai recente congrese ARIP, au fost susţinute de acad. Eugen Simion, acad. Marius Sala şi acad. Mihai Cimpoi).

        La acest congres, ARIP va institui Premiul „Mihai Kogǎlniceanu”, care va fi acordat celor mai importante lucrǎri din domeniul istoriei presei.

        Scopul Congresului este acela de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică, privind problemele cu care se confruntă acesta.

        Plecând de la întrebarea Cine sunt cei care fac presa?, această ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei doreşte să surprindă, în diferite ipostaze şi etape ale istoriei, pe emitentul mesajului jurnalistic. Aprofundarea acestei chestiuni ridică o altă întrebare propusă dezbaterii: Este jurnalistul o fracţiune a elitei cultural-intelectuale?

        Dintre temele propuse dezbaterii, amintim câteva: 1. Delimitări teoretice şi metodologice în cercetarea istoriei presei. 2. Presa şi elita în spaţiul cultural românesc, înainte de 1918.  3. Perioada interbelică: „mobilitatea elitelor“ şi evoluţia presei. 4. Noua elită culturală şi presa de după  1945. 5. Elita culturală şi mass-media în postcomunism. 6. Scriitorii gazetari, publicaţiile culturale de direcţie. 7. Publicistica militarilor. Portrete, profile, publicaţii etc.

        Condiţii de participare şi informaţii preliminare:

        Propunerile trebuie trimise organizatorilor în format electronic, pe adresa conferencearip2013@gmail.com şi trebuie să cuprindă: un abstract (între 300 şi 500 de cuvinte), un scurt CV (max. o jumătate de pagină) şi formularul de înscriere, disponibil pe site-ul oficial al ARIP (www.arip.ro).

        Conferinţa se va desfăşura pe secţiuni, iar prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Data limită pentru trimiterea rezumatelor este 15 ianuarie 2013. Decizia de acceptare sau nu a intervenţiei va fi anunţată prin e-mail, până la 20 februarie 2013.

        Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate printr-un proces de peer-review şi publicate ulterior într-un volum colectiv, la o editură recunoscută, sau în Revista română de istorie a presei.

        Termenul limita pentru trimiterea textului integral al intervenţiei pe adresa conferencearip2013@gmail.com este 15 aprilie 2013. Trebuie respectate condiţiile minime pentru redactarea textelor: MS Word, Times New Roman, 12p./1,5r., max. 15 pagini, imaginile în format jpg, trimise şi separat de text.

        De reţinut:

        Se percepe taxă de participare, în valoare de 50 RON, urmând ca organizatorii să asigure materialele promoţionale şi masa participanţilor. Taxa se achită în momentul înscrierii, la primirea mapelor. Cheltuielile cu transportul şi cazarea revin fiecărui participant, urmând ca informaţiile privind posibilităţile avantajoase de cazare sǎ fie puse la dispoziţie, în timp util.

        În 2014, al VII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei va fi gǎzduit de Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți.

 

 

 

 

 

 

Mergi sus