Arhivănoiembrie 2020

Maradona

În ciuda rivalității dintre cele două formații argentiniene, River Plate a ținut să își ia rămas bun de la fosta legendă a sud-americanilor printr-o fotografie specială. În această ilustrație este prezentat chipul lui Maradona, iar sub acesta este numit anul în care s-a născut “El Pibe d’Oro”, urmat apoi de semnul infinit, semn că marii rivali nu-l vor considera niciodată decedat, pe unul dintre...

Birocraţie românească

Am nevoie de o „utilitate”, cum se spune acum (care poate fi curent electric, apă sau gaze naturale). Pentru a beneficia de utilitatea respectivă, trebuie să depun la dosar nu doar acordul proprietarului reţelei, care a plătit conducta respectivă, ci şi un acord notarial (nu este suficientă o declaraţie pe proprie răspundere!), obţinut de la toţi proprietarii străzii respective, care folosesc...

Condamnat la 12 ani de închisoare, pentru unele din versurile sale, poetul constănţean Radu Crişan este scos din puşcărie după şase luni, la intervenţia expresă a lui Nicolae Ceauşescu, cazul fiindu-i prezentat de Dumitru Popescu

1. Preambul. Documentându-mă pentru un interviu cu scriitorul Dumitru Popescu, am aflat de cazul poetului Radu Crişan şi de intervenţia pe care domnia sa, în calitate de ministru al Culturii, a făcut-o direct la Nicolae Ceauşescu, pentru ca poetul să fie scos din închisoare (fusese condamnat la 12 ani!), sub acuzaţia de a fi conceput şi difuzat o literatură “subversivă la adresa statului”. “După...